De ce este indicat să evitaţi cartofii prăjiţi

sanatate

Se prepară rapid, sunt gustoşi şi nici nu este nevoie de multă îndemânare pentru a-i găti. Aşadar, nu este de mirare că se numără printre cele mai apreciate feluri de mâncare. Însă nu tot ceea ce e bun e şi sănătos, iar cartofii prăjiţi nu fac excepţie! Află din “Click! pentru femei” de ce e indicat să-i mănânci mai rar!

  • Conţin grăsimi saturate. Prăjirea în baie de ulei e cea care dă cartofilor gustul lor inconfundabil. Prin acest proces, cartofii se îmbogăţesc cu grăsimi saturate, nocive pentru sănătate. Într-un studiu realizat la Centrul pentru Diabet şi Obezitate de la Universitatea Washington, s-a descoperit o legătură între consumul de alimente bogate în grăsimi saturate şi degradarea celulelor nervoase din creier care controlează apetitul şi menţinerea greutăţii corpului. Grăsimile trans şi cele saturate măresc valorile colesterolului rău. Acesta creşte riscul producerii accidentului vascular cerebral,  a bolilor de inimă şi a diabetului de tip 2. Se ştie că 150 de grame de cartofi prăjiţi conţin circa 24 de grame de grăsimi. Într-o dietă echilibrată, care nu depăşeşte 2.000 de calorii, o persoană nu ar trebui să mănânce mai mult de 65 de grame de grăsimi zilnic.
  • Sunt bogaţi în carbohidraţi. Cartofii au în compoziţia lor amidon, care face parte din categoria carbohidraţilor. Organismul, în timpul procesului de digestie, transformă carbohidraţii în zaharuri, din care-şi extrage necesarul zilnic de energie. Cartofii prăjiţi conţin o cantitate mai mare de carbohidraţi decât cei fierţi sau preparaţi la cuptor, iar excesul este depozitat sub formă de celule adipoase. S-a constatat că 150 de grame de cartofi prăjiţi furnizează, prin ardere la nivel celular, 420 de calorii. Cu cât vei consuma mai des cartofi prăjiţi, cu atât probabilitatea de a acumula kilograme este mai mare.
  • Conţin o substanţă cancerigenă. Toate tipurile de cartofi conţin un aminoacid neesenţial numit asparagină. Atunci când cartofii sunt preparaţi la temperaturi înalte, zaharurile interacţionează cu asparagina şi formează acrilamida. Organizaţia Mondială a Sănătăţii a încadrat acrilamida în rândul substanţelor cancerigene, deoarece, în cadrul testelor pe animale, s-a constatat că substanţa favorizează dezvoltarea tumorilor.
loading...

Citește și

sanatate

Tratează diferit tusea seacă de tusea cu expectoraţie!

Înainte de a cere la farmacie un ceai sau un sirop „de tuse”, trebuie să-ţi …

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

* Din respect pentru cititori, GorjDomino isi rezerva dreptul de a elimina comentariile injurioase la adresa persoanelor vizate in articole, si nu numai, care contin greseli gramaticale evidente, ori care ataca demnitatea tuturor celor in cauza.