duminică , 4 decembrie 2016 - 12:14

De prin lume adunate

Tânăr condamnat la închisoare pentru modul în care şi-a botezat reţeaua Wi-Fi

catuse_2

Condamnat la închisoare din cauza reţelei de wireless! Un tânăr de 18 ani din oraşul Dijon (estul Franţei), departamentul Cote d’Or, a fost condamnat pentru propagandă teroristă şi a primit o pedeapsa de trei luni de închisoare cu suspendare. Motivul? Şi-a denumit reţeaua de wi-fi cu numele de “daesh 21”.

Ce înseamnă “Daesh”

Cuvântul “Daesh” face trimitere la acronimul din limba arabă pentru gruparea teroristă Statul Islamic, iar 21 în contextul respectiv reprezintă numărul departamentului Cote d’Or unde se află oraşul Dijon.
Tânărul a fost anchetat în conformitate cu prevederile legii franceze de combatere a terorismului (Articolul 421-2-5) care a fost adoptată în noiembrie 2014. Potrivit legislaţiei, cei care sunt găsiţi vinovaţi pot primi până la cinci ani de închisoare şi plata unei amenzi de 75.000 de euro, însă dacă pentru comiterea actelor respective sunt folosite infrastructuri ale serviciului online de comunicare publică pedeapsa ajunge până la 7 ani de închisoare şi plata unei amenzi de 100.000 de euro, scrie stirileprotv.ro.

«Nu sunt terorist»

Potrivit cotidianului local Le Bien public, tânărul a fost complet şocat în faţă judecătorilor de acuzaţiile care i s-au adus, afirmând că nu este un terorist. El a fost condamnat la 100 de ore de muncă în serviciul comunităţii, însă a refuzat acest lucru, drept pentru care a primit trei luni de închisoare cu suspendare.
Avocata tânărului a declarat că tânărul a fost raportat la poliţie de unul dintre vecinii săi, iar forţele de ordine s-au deplasat la faţă locului şi au făcut diferite verificări tehnice asupra reţelei respective de internet.
Decizia instanţei poate fi atacată în Franţa sau la instanţa europeană în materie. Pentru a nu mai există interpretări tânărul şi-a redenumit reţeaua Wi-Fi ”Roudoudou 21” după numele unui artist francez de muzică electronică.

loading...

Citește și

leacuri1

Leacuri băbești

Afectiuni renale Cele mai bune remedii pentru tulburarile de natura renala sint piperul si siropul …

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

* Din respect pentru cititori, GorjDomino isi rezerva dreptul de a elimina comentariile injurioase la adresa persoanelor vizate in articole, si nu numai, care contin greseli gramaticale evidente, ori care ataca demnitatea tuturor celor in cauza.