Decizia de încetare a mandatului lui Călinoiu, corectă

calinoiu-bt

După mai bine de șase luni de când Instituția Prefectului Județului Gorj i-a încetat mandatul de președinte al Consiliului Județean Gorj lui Ion Călinoiu, instanța de judecată statuează că decizia a fost una corectă. Soluția judecătorilor Tribunalului Gorj nu mai produce efecte, întrucât Călinoiu nu și-a mai dorit funcția după alegerile din iunie, însă trebuie menționat că aceiași judecători l-au repus pe Călinoiu în funcție, după exact o lună de la decizia prefectului, suspendând efectele actului administrativ până la judecarea pe fond a cauzei, adică tocmai ce își dorea fostul președinte, să apuce să-și încheie mandatul.

Tribunalul Gorj a decis, ieri, că încetarea mandatului de președinte al lui Ion Călinoiu, din luna martie a acestui an, a fost o măsură corectă dispusă de prefectul Gheorghe Paraschivu.
Judecătorii au respins cererea lui Călinoiu prin care acesta solicita anularea ordinului nr. 108/17.03.2016, emis de Instituţia Prefectului Judeţului Gorj, la mai bine de o jumătate de an de când fostul președinte a introdus acțiunea și după patru luni de când acesta și-a încheiat mandatul de drept. Soluția instanței nu mai produce efecte, folosind doar la jurisprudență, și poate genera cel mult dezbateri publice, având în vedere că aceiași magistrați l-au repus pe Călinoiu în funcție, la o lună după ce își pierduse scaunul de președinte, după ce au suspendat efectele actului administrativ emis de prefect.

A.G.




loading...

Citește și

FABRICĂ la Motru! Vezi câte persoane vor fi ANGAJATE!

Edilul de la Motru, Gigel Jianu, a declarat, într-o conferinţă de presă, că un investitor …

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

* Din respect pentru cititori, GorjDomino isi rezerva dreptul de a elimina comentariile injurioase la adresa persoanelor vizate in articole, si nu numai, care contin greseli gramaticale evidente, ori care ataca demnitatea tuturor celor in cauza.