duminică , 11 decembrie 2016 - 9:57

Decizie pentru ŞEFII din CEO, în dosarul ”Masa caldă”. Vezi ce trebuie să facă procurorii!

colaj31-900x309

Tribunalul Dolj a cerut, ieri, lămuriri procurorilor Parchetului de pe lângă Judecătoria Tg-Jiu, cu privire la unele aspecte din dosarul ”Masa caldă”, în care au fost trimiși în judecată 22 de foști și actuali șefi din CEO.
Judecătorii au constatat unele nereguli în actul de inculpare și le-au cerut procurorilor gorjeni să le lămurească în termen de cinci zile iar mai apoi să le comunice dacă menţin dispoziţia de trimitere în judecată sau solicită restituirea dosarului.
Cei 22 de foști și actuali șefi în mineritul gorjean, trimiși în judecată în dosarul ”Masa caldă”, au primit, ieri, o veste bună din partea magistraților Tribunalului Dolj. Aceștia le-au admis unele excepții cu privire la actul de sesizare a instanței, au constatat neregularitatea acestuia și au cerut unele lămuriri procurorilor de la Parchetul de pe lângă Judecătoria Tg-Jiu care au efectuat cercetările în această cauză. Mai exact, procurorii gorjeni trebuie să clarifice unele aspecte legate de descrierea în concret a faptelor care fac obiectul trimiterii în judecată cu indicarea numărului de acte materiale și a datei săvârşirii acestora și să indice concret înscrisurile apreciate ca fiind false cu privire la toți inculpații. Aceștia au un termen de cinci zile în care pot aduce aceste lămuriri, altfel au posibilitatea să solicite restituirea dosarului.

Acuzațiile procurorilor

În luna iunie a acestui an, Parchetul de pe lângă Judecătoria T23g-Jiu a dispus trimiterea în judecată a 22 de șefi din minerit și a directorului Cazare Cantine Motru SA pentru săvârșirea infracțiunii de abuz în serviciu, complicitate la săvârșirea infracțiunii de abuz în serviciu și delapidare. Astfel, în fața judecătorilor au ajuns Daniel Burlan, fost director general al SNLO, Vasile Ogârlaci, Mihai Caragea, Daniel Olaru, Vasile Crețan, Mircea Mezincea, Sorin Iovan, Nicu Gheorghescu, Vasile Rîbu, Ion Ghica, Ion Dondera, Nicolae Stelescu, Liviu Giuranu, Constantin Bojincă, Sebastian Năstăsie, Marinela Căciulan, Nicolae Giuran, Valentin Tatomir, Fănel Ciocan, Gheorghe Popescu, Virgil Mihăilă, Marian Olaru și Alexandru Ciorecan, fostul șef al Cazare Cantine Motru. Potrivit procurorilor, au fost decontate ilegal aproape 300.000 de porții de mâncare, în perioada 2009-2013, în valoare totală de peste 3,4 milioane de lei, sumă cu care CEO s-a constituit parte civilă în proces. Au beneficiat de mâncare sportivii legitimați la Clubul Sportiv Minerul Motru și Clubul Sportiv Minerul Motru 2008 de la secțiile fotbal, lupte și box, dar și persoanele care au participat la chefurile electorale organizate la Motru în timpul campaniei la parlamentare și nu numai. Conform oamenilor legii, mesele au fost decontate ilegal din fondurile destinate achitării hranei personalului angajat la carierele miniere motrene.

loading...

Citește și

Scandal la Hidroelectrica!

150 de sindicaliști ai Hidrosind au pichetat ieri sediul producătorului de energie Hidroelectrica din Capitală …

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

* Din respect pentru cititori, GorjDomino isi rezerva dreptul de a elimina comentariile injurioase la adresa persoanelor vizate in articole, si nu numai, care contin greseli gramaticale evidente, ori care ataca demnitatea tuturor celor in cauza.