duminică , 4 decembrie 2016 - 14:17

Declarațiile care au uimit Lumea!

Creştinii şi Biserica Romano-Catolică ar trebui să ceară iertare homosexualilor pentru modul în care i-a tratat, a declarat duminică Papa Francisc, la întoarcerea dintr-o vizită din Armenia, relatează Reuters, care precizează că Suveranul Pontif şi-a exprimat şi speranţa ca UE va putea fi “restartată” după ieşirea Marii Britanii.

El a precizat că Biserica ar trebui să îşi ceară iertare şi pentru modul în care a tratat femeile, pentru că a ignorat exploatarea copiilor prin muncă şi pentru că “a binecuvântat atât de multe arme” în trecut.

“Cred că Biserica nu trebuie să îşi ceară scuze numai (…) unui homosexual pe care l-a incultat, ci trebuie să le ceară scuze şi celor săraci, şi femeilor care au fost exploatate, copiilor care au fost exploataţi prin muncă. Trebuie să îşi ceară scuze pentru că a binecuvântat atât de multe arme”, a spus Suveranul Pontif.

Potrivit Bisericii Catolice, tendinţele homosexuale nu sunt un păcat, dar actele da, iar homosexualii ar trebui să încerce să fie caşti.

“Noi, creştinii, trebuie să ne cerem scuze pentru atât de multe lucruri, nu numai pentru aceasta (modul în care au fost trataţi homosexualii – n.r.), dar trebuie să ne cerem şi iertare, nu doar scuze! Iertare! Este un cuvânt pe care îl uităm atât de des!”, a adăugat el.

În aceeaşi discuţie, Papa şi-a exprimat speranţa că Uniunea Europeană va reuşi să îşi ofere o altă formă după decizia Marii Britanii de a ieşi. “Ceva nu funcţionează la o uniune masivă (…), dar să încercăm să restartăm lucrurile, să recreăm”, a spus el.

loading...

Citește și

Fotografie ȘOCANTĂ într-o shaormerie!Iată ce fac angajaţii cu carnea care ajunge la vânzare!

O imagine cu un shaormar care se urcă cu picioarele pe carne a devenit virală …

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

* Din respect pentru cititori, GorjDomino isi rezerva dreptul de a elimina comentariile injurioase la adresa persoanelor vizate in articole, si nu numai, care contin greseli gramaticale evidente, ori care ataca demnitatea tuturor celor in cauza.