Din ciclul „panduri dezertori”: A dispărut și Mrzljak!

pag161

Din câte se pare, croatul Filip Mrzljak nu a primit cum se cuvine ultima decizie a Comisiei de Recurs de sub tutela FRF și a hotărât să-și ia cariera în mâinile proprii, dezertând de la Pandurii Târgu Jiu. Cert este că, oficial, fotbalistul în vârstă de 23 de ani se află încă sub contract cu clubul gorjean și va risca o suspendare.     




Dincolo de cunoscutele probleme, antrenamentul de ieri dimineață al pandurilor nu anunța nimic special. Numai că, după ce a făcut ”prezența”, tehnicianul Petre Grigoraș a rămas surprins să constate că îl lipsește un jucător la număr: croatul Filip Mrzljak, adică chiar un fotbalist ce era trecut ca viitor titular pentru meciul din etapa a VIII-a de campionat, cu ASA Târgu Mureș. Grigoraș nu poate înțelege deloc decizia lui Mrzljak, care tocmai își câștigase la Comisii dreptul de a primi 4 salarii restante: ”Am avut neplăcuta surpriză ca la antrenament să nu vină. Am auzit că el a plecat de marţi, nu ştiu cine l-a sfătuit pentru că şi-a câştigat dreptul de a lua banii, dar s-a încheiat perioada de transferuri, nu poate pleca în altă parte, a jucat după ce s-a încheiat perioada de transferuri, nu a fost declarat liber înainte. Nu a fost un gest plăcut din partea lui, nu ne-a anunţat că vrea să plece. Vedem zilele viitoare ce se va întâmpla. Era un jucător pe care ne bazam și vă dați seama că nu există nici o șansă să mai joace vineri, cu ASA Târgu Mureș”, mărturisește antrenorul pandurilor.

Și-a trimis agentul la discuții

Certe este că până și conducerea pandurilor s-a arătat total surprinsă de fuga lui Filip Mrzljak din lotul antrenat de Petre Grigoraș. Președintele C.A. al clubului de fotbal gorjean, Narcis Răducan, crede că jucătorul croat a fost direct influențat de cineva din anturaj pentru a lua această decizie, iar persoana suspectată este chiar impresarul său. ”Am vorbit deja cu agentul lui. Nu ştiu ce a stat la baza acestei decizii, a fost sfătuit greşit. O iau ca pe un act necontrolat, îmi este un jucător foarte drag. Eu l-am adus la Astra, apoi pe mai departe l-am sfătuit pe Edi să-l vad şi a confirmat. Este un jucător bun, constant, a şi marcat în ultimul meci… Pe perioada litigiului a fost în echipă, a jucat, nu am ce-i reproşa. Însă, fiecare are anturajul său și cred că a fost sfătuit să plece şi a ales calea aceasta. Am fost surprins de plecarea lui. Este un caz aparte pentru că şi în condiţiile în care se judeca cu noi, el a fost profesionist și a jucat în continuare”, crede Răducan. Șeful pandurilor este însă, hotărât să nu-l lase sub nici o formă pe Mrzljak să părăsească echipa olteană, mai ales că acesta se află încă sub contract: ”Litigiul deja s-a încheiat, vom respecta decizia Comisiilor şi Filip îşi va primi banii. Dar, el este în continuare jucătorul nostru. În cazul lui Droppa nu am avut ocazia să îl fac să se întoarcă, dar acum voi face totul pentru a reveni. Dacă nu vom ajunge la un numitor comun vor fi urmări pentru el. Când ai contract cu un club, dar în mod abuziv îţi iei bagajele şi pleci, nu pot fi decât urmări negative asupra jucătorului. Însă, nu aş vrea să ajungem acolo pentru că este un băiat deosebit”, susține Narcis Răducan. Filip Mrzljak, care este cotat în acest moment la 900.000 de euro, conform transfermarkt.de, a avut în acest sezon al Ligii I, 7 apariții în tricoul pandurilor.




Grigoraş anunţă şi el până când va sta la Pandurii

pag163
Deşi deocamdată este concentrat asupra îndeplinirii obiectivului pentru sezonul 2016-2017 din Liga I, antrenorul pandurilor, Petre Grigoraș, se arată destul de îngrijorat de problemele de la clubul de fotbal gorjean, care traversează cea mai puternică criză financiară din ultimii 7 ani. Grigoraş anunţă deja până când este dispus să rămână la Pandurii: ”Obiectivul din acest sezon nu este un obiectiv al meu, este al clubului, al oraşului, al tuturor. Pandurii Târgu-Jiu, nu este Pandurii lui Grigoraş. Ne facem datoria cât mai bine, împreună cu băieţii vom încerca să ne antrenăm, să fim serioşi, să jucăm la victorie, iar ceilalţi să rezolve problemele care sunt din ce în ce mai apăsătoare. Rămân cât timp activitatea se poate desfăşura în continuare. Dacă se va ajunge la situaţia în care să nu fi plătit un an, nimeni nu poate rămâne, nu ai cum să rămâi. Sunt datorii de achitat, nu pot antrena singur aici. Oricum, să nu apară lucruri mai rele, chiar se poate ajunge la faliment… Acum se face un stadion frumos aici, se face o sală frumoasă, iar oraşul acesta să rămână fără sport ar fi foarte grav!”, declară tehnicianul echipei gorjene.

loading...

Citește și

stadion

”Lângă Masa Tăcerii o să avem și Stadionul Tăcerii!”

Deși remarca mai mult decât tendențioasă a fostului ”pandur” Dan Nistor, cum că ”pe noul …

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

* Din respect pentru cititori, GorjDomino isi rezerva dreptul de a elimina comentariile injurioase la adresa persoanelor vizate in articole, si nu numai, care contin greseli gramaticale evidente, ori care ataca demnitatea tuturor celor in cauza.