Director CE Oltenia: Am VÂNDUT foarte BINE!


Complexul Energetic (CE) Oltenia a câştigat în luna ianuarie în urma preţurilor mari de pe bursa de energie, însă nu atât de mult încât să aibă certitudinea că nu va urma un trimestru cu pierderi, a declarat, ieri, Ionel Ilie, director de ofertare-vânzare din cadrul companiei, prezent la o conferinţă pe teme energetice, citat de Agerpres.

„De mult aşteptam să ne bucurăm de preţuri”, a spus Ilie, întrebat dacă CE Oltenia s-a bucurat de preţurile mari din ianuarie.
Potrivit oficialului CE Oltenia, una dintre cauzele situaţiei din ianuarie ţine de legislaţia din sectorul energetic: „În opinia mea, sunt trei categorii de cauze care au determinat ce s-a întâmplat în ianuarie, unele sunt de ordin legislativ şi aştept ca, după analiza care va fi efectuată, să se elimine cauzele care au determinat participanţii la piaţă să activeze în principal pe PZU (Piaţa pentru Ziua Următoare – n.r.). Dar PZU este una dintre pieţe. PZU şi Piaţa de Echilibrare ar trebui să însemne mai puţin cantitativ decât înseamnă acum. Piaţa de Echilibrare trebuie să fie mai penalizatoare, astfel încât să determine participanţii la piaţă să determine contracte pe termen lung”.

„Nu suficient”

Ionel Ilie a subliniat ideea că, în acea perioadă, CE Oltenia a avut un comportament normal. „Recunosc că în ianuarie am vândut foarte bine, dar o mare parte din cantitatea de energie produsă de CE Oltenia a fost vândută prin contracte pe termen lung sau cel puţin pe o săptămână, dacă nu o lună. Aştept să se elimine acele cauze legislative pe care noi, cei de la CE Oltenia le amintim periodic cam din 200″, a spus oficialul complexului energetic.
Ilie a susţinut faptul că producătorul de energie nu a câştigat însă suficient de mult pentru a anula eventuale pierderi pentru următorul trimestru.
„Da, am câştigat, dar nu suficient cât să ne asigure liniştea că în trimestrul doi nu vom avea din nou pierderi. Pentru că trebuie să spunem clar, toţi producătorii termo, de regulă, câştigă în trimestrele 1 şi 4 ale anului. Să nu vă aşteptaţi că am avut câştiguri fantastice. Să nu vă aşteptaţi că mai poate cineva să influenţeze piaţa. CE Oltenia nu a cumpărat niciodată energie de pe PZU, deci puteţi să eliminaţi din start speculaţia că CE Oltenia a ridicat preţul pe PZU. Oltenia a avut oferte decente în toate pieţele şi nu a influenţat preţurile pe PZU”, a mai spus Ilie.
El a adăugat că, în perioada de ger şi consum maxim, complexul Oltenia a funcţionat cu toate cele 11 grupuri pe care le mai are, la capacitate maximă.
Preţurile pe piaţa spot, PZU, a bursei de energie OPCOM au crescut treptat în luna ianuarie, ajungând la peste 650 de lei pe MWh în ultimele zile ale lunii, nivel dublu faţă de preţul înregistrat în primele zile ale anului.

loading...
Loading...

Citește și

Doi ingineri de la Cariera Lupoaia și un mașinist de la Roșiuța, cu plângere la Executiv!

Trei salariați de la două unități miniere din Motru s-au adresat joi conducerii Complexului Energetic …

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *