duminică , 23 februarie 2020 - 16:04

DNA a dispus începerea urmăririi penale pentru împroprietăriții ilegali din Rânca! Abuz și serviciu și favorizare peste Obștea Banca Gilortului Novaci


Procurorii Direcției Naționale Anticorupție-Serviciul Teritorial Craiova au anunțat Tribunalul Gorj, luni, printr-o adresă, că efectuează cercetări cu privire la săvârșirea infracțiunilor de abuz în serviciu și folosirea funcției pentru favorizarea unor persoane pentru cei implicați în acordarea a 70 de hectare din stațiunea montană Rânca, zonă concesionată, în prezent, către Obștea Banca Gilortului. DNA a fost sesizată, în acest dosar în care s-a dispus deja începerea urmăririi penale, de către Corpul de Control al ministrului Afacerilor Interne, care a făcut deja verificări în cauză.

Plecând de la reconstituirea dreptului de proprietate pentru o suprafaţă de gol alpin şi teren forestier, autorităţile locale din Gorj au pus în posesie Obștea Banca Gilortului Novaci cu o suprafaţă de 70 de hectare de intravilan din staţiunea Rânca, aparţinând domeniului public al oraşului Novaci. Terenul din Rânca este însă concesionat, pe el aflându-se însă case, pensiuni etc. De altfel, ,,Obştea Banca Gilortul Novaci este, mai exact, o asociație de proprietari de terenuri forestiere și goluri alpine (peste 2500 ha) în zona DN 67 C, în Gorj, Vâlcea, Alba, Sibiu, fiind amplasată de-a lungul drumului Regelui ”Transalpina” începând din zona Rânca (proprietară pe 70 ha în care sunt amplasate pensiuni și case de vacanță) și continuă spre nord spre Obârșia Lotrului’, cum a explicat, nu demult, administratorul acesteia, Dănuț Filipescu.

Sentință discutabilă

Presa centrală a scris, de mai multe ori, despre situația din Rânca, menționând că obștea ar fi pus mâna pe teren printr-o sentinţă discutabilă, ,,deoarece reclamanta Romsilva a fost reprezentată în proces de fiul reprezentantului recurentei Obştea Banca Gilortul, a Judecătoriei Novaci, Obştii i s-a reconstituit dreptul de proprietate pentru 77,61 ha gol alpin şi 2,61 teren forestier. În baza acestei sentinţe, în urma unor acţiuni întortocheate s-a emis titlul de proprietate. De menţionat că în sentinţă nu se face vreo referire la terenul intravilan din Rânca ce face obiectul contractelor de concesiune”.
Împroprietărirea Obștei s-a făcut fără un just temei, a fost și concluzia recentă a Corpului de Control al ministrului Afacerilor Interne, dar cu toate acestea asociația a pus mâna pe terenul pe care se află Institutul de Cercetări Pedologice, unitatea militară din Rânca dar și o parte din DC 67 C, mai exact, Transalpina.

Săgeți penale către funcționari publici!

„În urma acestor verificări s-au constatat deficiențe în legătură cu punerea în aplicare a legislației în materia fondului funciar și a proprietății publice de către factorii responsabili pe acest segment, cu privire la emiterea titlului de proprietate nr.1518397/21.06.2013 în favoarea Obștii Banca Gilortul Novaci, în cauză conturându-se suspiciuni rezonabile de săvârșire a unor fapte de natură penală. Pe aceste considerente a fost sesizată Direcția Națională Anticorupție pentru a dispune în consecință”, a transmis Corpul de Control avocatului Institutului de Cercetări Pedologice, instituție care încearcă, alături de câțiva proprietari din Rânca să oprească retrocedarea, înaintând cerere de intervenție în dosarul prin care Obștea cere să fie înscrisă în cărțile funciare în locul concesionarilor, dar și al orașului Novaci.
Aceste persoane au fost cele au cerut organelor competente să ia poziție, iar luni, la sesizarea Corpului de Control, procurorii DNA Craiova au anunțat deja la instanța de judecată din Gorj că dosarul împroprietăriților din Rânca se află sub urmărire penală. Mai exact, DNA Craiova a dispus începerea urmăririi penale pentru abuz în serviciu și favorizare în dosarul în care Rânca a fost pusă pe tavă Obștii Banca Gilortului Novaci.

Obștea vrea să i se plătească concesiune

De specificat este că, acum, Obştea a încheiat mai multe contracte de închiriere cu cei care au concesionat terenurile de la primărie şi a inițiat în jur de 30 de acţiuni în instanţă având ca obiect „pretenţii”, solicitând diverse sume pentru lipsire de folosinţă de la concesionarii care refuză să-i plătească chirie. În paralel, a chemat în judecată doar oraşul Novaci, în calitate de pârât, solicitând de fapt rectificarea cărţilor funciare ale concesionarilor, fără ca aceştia să fie înştiinţaţi.
În dosarul 6430/95/2017 aflat pe rolul Tribunalului Gorj, care a avut termen pe 21.05.2018, a fost depus, de către avocatul ICPA Bucureşti, răspunsul Corpului de Control al ministrului Afacerilor Interne nr. 481760/25.04. 2018 cel care arată că felul în care s-a emis titlului de proprietate către Obștea Banca Gilortului, în 2013, naște suspiciuni de natură penală.
Doar în perioada 2012- 2016, Obştea a primit ca subvenţie de la APIA suma de 1.696.894 de lei.

Loading...

Citește și

PSD nu se poate decide, între „Cipriano Ronaldo” și „Adriano Neymar”, pe cine sacrifică în confruntarea cu „Messi” Romanescu! Gabriel Coica, candidatul ProRomânia la Primăria Tg-Jiu!

Pro România filiala Gorj a stabilit, joi, candidatul care va intra în cursa electorală pentru …

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

* Din respect pentru cititori, GorjDomino isi rezerva dreptul de a elimina comentariile injurioase la adresa persoanelor vizate in articole, si nu numai, care contin greseli gramaticale evidente, ori care ataca demnitatea tuturor celor in cauza. * Totodata site-ul www.gorj-domino.ro nu raspunde pentru opiniile postate in rubrica de comentarii, responsabilitatea formularii acestora revine integral autorului comentariului.