Doi tineri reținunți după ce au bătut un vecin!

La data de 19 aprilie a.c., Postul de Poliţie Văgiuleşti a fost sesizat prin apelul 112 de o femeie de 45 de ani, din localitate, cu privire la faptul că soţul său a fost victima unei agresiuni.

La faţa locului s-a deplasat o patrulă de siguranţă publică care a constatat că un bărbat de 47 de ani, din comuna Văgiuleşti, a fost agresat fizic de un tânăr de 28 de ani, din aceeași localitate, în timpul unui conflict spontan izbucnit pe fondul consumului de alcool, când acesta a reproşat unui grup, din care făcea parte şi agresorul, că deranjează liniştea publică în dreptul casei sale. Persoanele implicate în conflict au fost conduse la sediul poliției pentru continuarea cercetărilor.

În baza probatoriului administrat, polițiștii au luat măsura reţinerii a doi tineri de 19 și 28 de ani, pe o perioadă de 24 de ore, cercetați pentru infracțiunile de lovire sau alte violențe, tulburarea ordinii şi liniştii publice şi amenințare, fiind introduși în Centrul de Reținere și Arestare Preventivă al IPJ Gorj, urmând ca în cursul zilei de astăzi să fie prezentaţi Parchetului de pe lângă Judecătoria Motru cu propuneri corespunzătoare.

Cercetările continuă în cadrul unui dosar penal, sub aspectul săvârşirii infracţiunilor de lovire sau alte violențe, tulburarea ordinii şi liniştii publice şi amenințare.

loading...
Loading...

Citește și

O casă din Runcu a luat FOC! Două autospeciale au ajuns la fața locului!

In aceasta dimineata ISU Gorj a fost solicitat sa intervina pentru stingerea unui incendiu izbucnit …

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.