luni , 5 decembrie 2016 - 16:34

DOLIU! A murit unul dintre ȘEFII din primărie!

Marian Teodor a fost mai bine de două decenii șeful Serviciului Investiții din cadrul Primăriei Arad. S-a angajat în 1991, la un an după Revoluția din Decembrie, fiind cunoscut și acum ca unul dintre cei mai simpatici șefi din instituția de la kilometrul 0.

„Era un om foarte fain”, spune foarte pe șleau una dintre angajatele Primăriei. „Îi plăceau glumele, se supăra foarte greu și era cu adevărat implicat în tot ceea ce avea de făcut. Ne era drag să-l avem pe lângă noi”, continuă fosta colegă a lui Marian Teodor.

Timp de 21 de ani a activat la Direcţia de Administrare a Patrimoniului Local şi la Serviciul Investiţii. A fost cel care a coordonat cele mai mari proiecte de investiţii care s-au derulat în municipiu. Apoi, în luna mai a anului 2012 s-a pensionat. A făcut-o cu fast, nu din punct de vedere al costurilor acelei petreceri, cât din punct de vedere al trăirilor. „La toate și la toți ne-a părut rău că pleacă. Chiar a fost un șef mișto”, spune aceeași angajată a Primăriei.

http://specialarad.ro/doliu-in-primaria-arad-s-a-stins-din-viata-unul-dintre-cei-mai-simpatici-sefi-foto/

loading...

Citește și

ACCIDENT MORTAL în Gorj! ȘOFERIȚĂ de microbuz, cercetată pentru UCIDERE din culpă!

La data de 2 decembrie a.c., polițiști din cadrul Poliției Orașului Turceni au fost sesizați …

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

* Din respect pentru cititori, GorjDomino isi rezerva dreptul de a elimina comentariile injurioase la adresa persoanelor vizate in articole, si nu numai, care contin greseli gramaticale evidente, ori care ataca demnitatea tuturor celor in cauza.