Dragoș Deiac a murit după ce a acroșat doi cai lăsați liberi pe o stradă din Tg-Jiu. IPJ Gorj: Tânărul avea ALCOOLEMIE în sânge


Moartea tânărului care a intrat cu mașina într-un copac, după ce a acroșat doi cai, pe strada Narciselor, a stârnit reacții publice vehemente care taxează lipsa de implicare a autorităților locale în privința cailor care se plimbă liberi pe străzile din Tg-Jiu, dar și dezinteresul unor instituții care au atribuții cu privire la depistarea și tragerea la răspundere a stăpânilor acestora.
Dragoș Deiac avea 32 de ani și a decedat, marți, la Spitalul Clinic Județean de Urgență Craiova, după ce timp de o săptămână s-a zbătut între viață și moarte.
Paradoxal, după decesul său, o dată cu schimbarea încadrării juridice a faptei, în dosarul deschis de organele de cercetare, Inspectoratul de Poliție Județean Gorj a anunțat și că rezultatul analizelor tânărului au relevat o alcoolemie în sânge de 1,25 g/litru.


Poliția Municipiului Târgu-Jiu a fost sesizată marți, 11 aprilie, de un conducător auto că pe strada Narciselor a avut loc un grav accident rutier. Polițiștii ajunși la faţa locului au constatat că un bărbat în vârstă de 32 de ani, în timp ce conducea un autoturism, a acroșat doi cai care se aflau pe partea carosabilă, a pierdut controlul volanului și a intrat în coliziune cu un copac. Cele două persoane aflate în autoturism, conducătorul auto și un alt tânăr în vârstă de 30 de ani, pasager în autoturism, au fost transportați la spital pentru îngrijiri medicale.
La scurt timp însă, medicii de la Spitalul Județean de Urgență Tg-Jiu au decis ca Dragoș Deiac să fie transferat la unitatea medicală de urgență de la Craiova, întrucât starea de sănătate a acestuia se agravase. Tânărul suferise multiple traumatisme, printre care și unul cranio-facial și a fost internat la Secția Neurochirurgie. O săptămână s-a zbătut între viață și moarte, medicii fiind rezervați în privința șanselor sale de supraviețuire încă de la internare.
În a treia zi de Paște, Dragoș Deiac a decedat. Organele judiciare au schimbat încadrarea juridică a faptei, în dosarul penal constituit inițial, din vătămare corporală din culpă, în ucidere din culpă. Poliția a comunicat că acesta se afla sub influența băuturilor alcoolice în momentul accidentului, analizele medicale relevând o alcoolemie în sânge de 1,25 g/litru.
Trebuie spus că cei doi cai au decedat în urma impactului, iar medicii veterinari și polițiștii încearcă să identifice proprietarul acestora.

Autoritățile locale, puse la zid

Moartea lui Dragoș Deiac, la 32 de ani, tatăl unui copil de numai 3 ani, a redeschis, în spațiul public, o temă extrem de sensibilă care nu și-a găsit rezolvare: caii lăsați liberi pe străzile din Tg-Jiu. Forumurile ziarelor au fost invadate de mesaje din partea conducătorilor auto sau altor cetățeni în care autorităților li se reproșa faptul că, deși caii lăsați liberi pe străzi au provocat accidente grave în urma cărora câteva persoane și-au pierdut viața, niciunul din stăpânii acestora nu a fost tras vreodată la răspundere pentru că nu au fost depistați. Oamenii au taxat și lipsa de reacție a polițiștilot locali în astfel de cazuri deși, oficial, reprezentanții instituției spun că au aplicat amenzi în astfel de cazuri.

loading...

Citește și

Vezi ce se ÎNTÂMPLĂ cu podul de la Turcinești și cât timp va mai fi ÎNCHIS!

Podul de la Turcinești este în administrarea Consiliului Judeţean Gorj iar în prima zi de …

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

* Din respect pentru cititori, GorjDomino isi rezerva dreptul de a elimina comentariile injurioase la adresa persoanelor vizate in articole, si nu numai, care contin greseli gramaticale evidente, ori care ataca demnitatea tuturor celor in cauza.