duminică , 11 decembrie 2016 - 9:59

Drum REABILITAT în Gorj cu MILIOANE de lei, PAGUBĂ pentru săteni!

primaria-pestisani01

• Localnicii din Boroșteni, supărați pe constructorul care le-a reabilitat DJ 672! La fiecare ploaie torențială, casele le sunt inundate

Mai mulți localnici din satul Boroşteni, al comunei Peştişani, au sesizat faptul că la ultimele ploi puternice, DJ 672 și curțile lor au fost inundate. Din păcate, în beciurile și camerele câtorva dintre ei, apa a intrat și a făcut pagube. Localnicii cred că podeţele au fost subdimensionate, după modernizarea DJ 672, căci înainte de lucrări, carosabilul şi grădinile/curțile nu se inundau. 

 

PESTISANI-BorosteniLa sfârșitul anului trecut, autorităţile judeţene-Consiliul Județean Gorj-au finalizat lucrările de reabilitare a Drumului Judeţean 672 Ciuperceni-Godineşti-Tismana-Peştişani-Brădiceni-Buduhala. Cei 43 de kilometri au fost modernizaţi de Întreprinderea de Drumuri şi Poduri din subordinea Consiliului Judeţean Gorj. Valoarea fondurilor europene folosite pentru achitarea lucrărilor a fost de peste 37 milioane de lei. La mai bine de șase luni de la finalizarea investiției, sătenii din Boroșteni spun că au apărut probleme. La fiecare ploaie puternică (și vara aceasta au fost destule n.red.), curțile, gospodăriile și chiar beciurile și camerele dependințelor le sunt inundate. Sătenii au sesizat mass media cu speranța că autoritățile îndreptățite vor lua măsuri. „Au făcut șanțuri mici și podețe la fel, iar tuburile sunt cu diametrul de nici 30 cm. Ce apă să poată trece prin ele? Toată apa de pe drum, de la ploaia puternică de la sfârșitul săptămânii trecute, am zis că ne ia cu totul. Au băgat atunci când au modernizat drumul, un tub mic și apa vine la noi în curte. Noi, cei din dreapta, cum mergi spre centru, suntem cei mai afectați. Am chemat și pe domnul primar Pigui să vină să vadă. Curtea era plină de apă, beciul plin, avem niște dependințe, mai joase, fără temelie înaltă, erau cu apă în ele. A plouat foarte mult. La ploi puternice așa pățim! A zis domnul Pigui că vor săpa și vor băga un tub mai încolo, ca să preia din debitul apei, să nu mai avem probleme. Trebuie să facă ceva, că ni se inundă tot!”, a spus Aurelia Rădulescu din Boroșteni.

Proasta dimensionare a lucrărilor

George Enescu este unul dintre localnicii care au avut probleme: „Vreau să vă spun câte ceva despre calitatea proiectului acestei lucrări sau despre calitatea execuţiei – dacă proiectul a fost respectat înseamnă că nu a fost bun!… În lunile iunie – iulie din acest an, am locuit timp de trei săptămâni în casa părintească şi în acest interval de timp satul s-a confruntat cu câteva ploi rapide, de vară, care au avut efecte – inundaţii – pe care eu, la vârsta de 55 de ani, nu le-am mai întâlnit în acea zonă din satul Boroşteni în care este situată casa mea. Ploi de acest gen am mai întâlnit, chiar mai puternice, dar care nu au produs astfel de efecte. Principala cauză a acestor inundaţii o reprezintă proasta dimensionare sau proasta execuţie a podurilor de acces la locuinţe. Zona în care se află casa este în pantă, cu orientare nord-sud, casa fiind în partea de sud. În partea de nord a drumului a fost construit un şanţ corect dimensionat, cred eu, din beton dalat, de formă trapezoidală, cu baza mică de 0,5 metri, baza mare de peste un metru şi adâncimea de 0,5 metri, destinat să preia torenţii de pe dealurile adiacente. Problema este că orificiile de traversare a podurilor au dimensiunea de aproximativ 22 cm, care permit trecerea unui volum de apă de patru-cinci ori mai mic decât poate prelua şanţul. Din această cauză, la ploile de vară, orificiile podurilor nu mai permit trecerea întregii cantităţi de apă, aceasta revărsându-se peste drum în curţile, beciurile şi locuinţele situate în partea de sud a drumului. Menţionez că astfel de situaţii nu s-au înregistrat înainte de «modernizarea» drumului“, a povestit George Enescu, care deţine o gospodărie în zonă. O altă nemulțumire a acestui gorjean este faptul că cei de la Drumuri nu au asigurat accesul corespunzător la proprietăți când au făcut podețele: „Accesul la proprietăți nu a fost asigurat peste tot, spre exemplu, eu am fost nevoit ca timp de câteva nopți să las autoturismul personal pe partea carosabilă a drumului, deoarece nu am putut să mai intru în curte din cauza diferenței de nivel creată între stratul de asfalt și pod; am remediat problema personal, prin turnarea unui strat de beton de secțiune triunghiulară, în așa fel încât să se facă trecerea mai lină de la marginea drumului la pod”, a mai spus Enescu.

drum-judetean-CJ

Ce spune CJ Gorj

Oana Paloş, purtătorul de cuvânt al Consiliului Judeţean Gorj, a declarat că investiţia este monitorizată, iar sesizările cetățenilor vor fi ascultate: „Proiectul este în regulă – respectă standardele, dar a fost cod portocaliu şi galben. Referitor la dispozitivele de scurgere a apelor, şanţuri, accesul la proprietăţi, acestea au fost executate în conformitate cu normele şi documentaţia, caietul de sarcini şi proiectul, cu respectarea normativelor în vigoare. Faptul că a plouat abundent şi ne-am aflat pe un cod critic de ploi şi vijelii cu fenomene meteorologice de intensitate mare şi periculoase şi cu instabilitate atmosferică peste pragul critic, a condus la depăşirea capacităţii de preluare a apei. Zona va fi monitorizată pentru a se vedea cum se comportă în continuare. Se va ţine cont de părerile cetăţenilor“, a declarat Oana Paloş, purtătorul de cuvânt al Consiliului Judeţean Gorj.

loading...

Citește și

Nu e glumă: semnul dolarului, semnătura unui deputat. Ascensiunea financiară a revoluționarului Iriza, clădită pe cadavrul Litua

Scopul în viață al deputatului Scarlat Iriza e dat chiar de semnătura sa – simbolul …

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

* Din respect pentru cititori, GorjDomino isi rezerva dreptul de a elimina comentariile injurioase la adresa persoanelor vizate in articole, si nu numai, care contin greseli gramaticale evidente, ori care ataca demnitatea tuturor celor in cauza.