Echinocțiul de toamnă 2016. Când va avea loc și cum ne influențează

Echinocțiul de toamnă 2016 va avea loc pe 22 septembrie, la ora 17.21.  Ca în fiecare an, la începutul ultimei decade a lunii septembrie atenția ne este îndreptată spre momentul în care pășim în toamna astronomică. Acesta este momentul echinocțiului de toamnă, când longitudinea astronomică a Soarelui atinge valoarea de 180°.

Echinocțiul de toamnă 2016 este momentul în care Soarele în mişcarea sa aparentă anuală trece prin punctul de intersecţie a eclipticii cu ecuatorul ceresc, ziua fiind egală cu noaptea în orice loc de pe Pământ. Există două astfel de fenomene: echinocţiul de primăvară şi echinocţiul de toamnă.

Echinocţiul de toamnă are loc când Soarele traversează ecuatorul din emisfera nordică în cea sudică. În emisfera nordică, echinocţiul de toamnă are loc în momentul în care longitudinea aparentă a Soarelui este de 180 grade. În această zi, în emisfera australă începe primăvara.

De la un an la altul, fenomenul nu se produce la aceeaşi dată, deoarece anul calendaristic nu este egal cu cel tropic. De când a fost alcătuit calendarul gregorian (1582) echinocţiul de toamnă a căzut la 21, 22, 23 sau 24 septembrie, mai des însă la 22 sau 23 septembrie. Va fi la 21 septembrie abia în 2092 şi aceasta se va întâmpla pentru prima oară de la crearea calendarului gregorian şi se va repeta doar în 2096.

Punctul echinocțiului de toamnă, numit și „punct autumnal” , se află pe sfera cerească la intersecția eclipticii (ce reprezintă proiecția pe sfera cerească a planului orbitei Pământului) cu ecuatorul ceresc, pe care Soarele îl traversează la aceasta dată, trecând din emisfera nordică a sferei cerești în cea sudică. Aflându-se deci la această dată în dreptul ecuatorului ceresc, Soarele va răsări și va apune chiar în punctele cardinale est și vest, durata zilelor fiind astfel egală, indiferent de latitudine, cu cea a nopților. Singurele excepții le întâlnim în regiunile polare, în zona polului nord incepând lunga noapte polară, iar în cea a polului sud Soarele ivindu-se deasupra orizontului, timp de 6 luni, până la momentul echinocțiului de primavară, potrivit astro-urseanu.ro.

loading...

Citește și

DOI PROFESORI, prinşi făcând sex ÎN ŞCOALĂ. Totul a fost filmat chiar de un ELEV

Doi profesori din Sao Paolo au fost filmați în timpul unei partide de sex, chiar …

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

* Din respect pentru cititori, GorjDomino isi rezerva dreptul de a elimina comentariile injurioase la adresa persoanelor vizate in articole, si nu numai, care contin greseli gramaticale evidente, ori care ataca demnitatea tuturor celor in cauza.