sâmbătă , 3 decembrie 2016 - 11:34

Elevii lui Grigoraș se gândesc din nou la fotbal: ”Altă variantă nu prea avem”

faza-herea1

Deși nu și-au primit salariile de luni bune, iar Pandurii așteaptă acum intrarea în insolvență, elevii lui Petre Grigoraș par să se gândească din nou la fotbal. Sau cel puțin dacă ne luăm după ultimul meci din campionat, cu FC Botoșani…

Intrarea în insolvență nu ne-a picat foarte bine. Mulți jucători știu ce înseamnă… Mulți au pierdut bani în trecut, dar acum, cei de aici ne-au promis că vom fi plătiți la zi după intrarea în insolvență și sperăm să fie așa.
Ovidiu Herea, mijlocaș Pandurii Târgu Jiu

Dincolo de tutela lui Petre Grigoraș, Pandurii par să se fi strâns acum în jurul căpitanul de echipă, Lucian Sânmărtean, în momentele destul de dificile pe care clubul de fotbal gorjean le traversează. Iar succesul din etapa a XII-a de campionat, cu FC Botoșani precum și evoluția peste așteptări confirmă că ”pandurii” s-au ridicat de jos și încearcă să-și vadă în continuare de munca începută la începutul sezonului 2016-2017. Sânmărtean ține să-și felicite colegii pentru tăria de caracter de care au dat dovadă chiar și în fața… insolvenței! ”Cu Botoșani a fost o victorie de moral pentru noi, băieții au înțeles exact mesajul clubului, că trecem printr-o perioadă destul de delicată, dar trebuie să ne facem datoria până la capăt. Mi-aș dori ca fiecare meci să-l tratăm exact cum l-am tratat pe acesta, mi-aș dori ca la fiecare meci să existe determinare și același număr de ocazii, dar cu mai multe reușite. Chiar merită felicitați toți jucătorii după acest ultim meci. Noi suntem suporterii echipei Pandurii pentru că trecem prin momente foarte grele, eu unul respect foarte mult acest grup, antrenorul și ceilalți. Nu e ușor să joci, să te motivezi și să încerci să câștigi fiecare meci în situația în care suntem”, mărturisește căpitanul pandurilor, unul dintre cei mai galonați fotbaliști încă în activitate din Liga I.

Cu gândul… și la ieșirea din insolvență!

faza-sanmartean2

Ținând cont de problemele administrative ale clubului Pandurii, elevii lui Petre Grigoraș au resimțit șocul și în campionatul Ligii I, acolo unde, cu 2 etape înainte de finalul turului ieșiseră din zona play-off după 3 jocuri în care nu mai cunoscuseră victoria. Ceva s-a schimbat însă, după meciul cu FC Botoșani, care pare să fi readus speranțele lui Sânmărtean and Co. într-un sezon reușit. Mijlocașul Ovidiu Herea, care a bifat weekendul trecut al doilea gol în această stagiune, privește deja cu alți ochi Pandurii și visează chiar și la o nouă participare în cupele europene. ”Chiar aveam nevoie de o victorie după ce, în ultimele trei partide, am reușit să luăm doar un punct. Eu sunt fericit că am marcat, echipa a făcut un meci bun și au început să se creeze relațiile de joc. Legat de play-off, mai sunt multe meciuri și se poate întâmpla orice, dar sperăm să se rezolve toate problemele de la club până atunci ca să ne putem concentra pe fotbal. Sper că după ce va intra în insolvență să și iasă repede, pentru că ar fi păcat și de stadionul care se construiește la Târgu Jiu și ca echipa să nu poată juca în Europa League”, crede Herea. Jucătorul în vârstă de 31 de ani nu uită nici de prioritățile materiale și se declară optimist în ceea ce privește situația clubului gorjean sperând că după intrarea în insolvență să își primească toate restanțele financiare. Până atunci însă, Ovidiu Herea susține că se va concentra la antrenamente și la meciurile din Liga I: ”Altă variantă nu prea avem pentru că știm că vom intra în insolvență şi ne vom lua banii apoi la zi. În plus ne vom primi şi datoriile din urmă. Am avut discuții cu antrenorul, jucătorii și conducerea și am căzut de acord să fim profesioniști. Nu rezolvăm nimic dacă facem grevă. Nu știu ce datorii are clubul, dar, din ce am înțeles, insolvența este singura variantă să scape de unele datorii”.

”Avem o echipă foarte bună, un antrenor foarte bun și nu avem bani!”

Cert este că, dincolo de promisiunile oferite în ultima vreme, conducerea pandurilor se arată mulțumită de atitudinea fotbaliștilor antrenați de Petre Grigoraș, care vor să meargă mai departe. Președintele executiv al clubului gorjean, Narcis Răducan, surprinde cum nu se poate mai bine situația de la Pandurii: ”Avem o echipă foarte bună, avem un antrenor foarte bun și nu avem bani! Însă, indiferent de ce probleme avem, băieții arată fotbal în continuare, fapt pentru care merită tot respectul. Chiar dacă ne este foarte greu să ne mobilizăm jucătorii, am dovedit încă o dată că avem de-a face cu oameni minunați, care merită tot ce-i mai frumos de la cariera de fotbalist. Suntem o echipă frumoasă a campionatului și merităm atenția cuvenită pentru a continua. Sper să fie o strategie coerentă după această insolvență pentru că nu se poate rezista la nesfârșit așa”. Clubul de fotbal Pandurii Târgu Jiu a depus pe data de 11 octombrie dosarul pentru intrarea în insolvență după ce a intrat în incapacitate de plată (circa 1,5 milioane de euro datorii). Cu o etapă înainte de finalul primei părți a sezonului regulat din Liga I, echipa gorjeană se situează pe un loc de play-off, cu 19 puncte acumulate, având un bilanț de 5 victorii, 4 egaluri și 3 eșecuri.







loading...

Citește și

mat1

Panduri „reîncărcați” înaintea derby-ului cu CFR

Trupa lui Grigoraș dispută, astăzi, un examen extrem de dificil, în etapa a XVII-a a …

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

* Din respect pentru cititori, GorjDomino isi rezerva dreptul de a elimina comentariile injurioase la adresa persoanelor vizate in articole, si nu numai, care contin greseli gramaticale evidente, ori care ataca demnitatea tuturor celor in cauza.