Eveniment cultural dedicat lui Brâncuși! Grigore Leșe a și Calea Îngerului Uman

grigore-lese-1

La 59 de ani de la trecerea în eternitate a marelui sculptor Constantin Brâncuşi, Consiliul Local și Primăria Municipiului Târgu Jiu, Centrul de Cercetare Documentare și Promovare „Constantin   Brâncuși”, Filiala Târgu Jiu a UAP din România, în parteneriat cu Muzeul Județean Gorj „Alexandru Ștefulescu”, au organizat miercuri, 16 martie, la Târgu Jiu, o amplă manifestare culturală numită „Brâncuși – dincolo de timp”. 

Evenimentul a debutat cu vernisajul expoziției de sculptură „Tekar” a cunoscutului artist vizual Tajó, membru al Filialei Timișoara a UAP din România, desfăşurat la Galeriile Municipale de Artă din Târgu Jiu. Acesta a avut expoziţii personale, de grup şi internaţionale, lucrări în colecţii particulare şi de stat (în 29 de ţări) și numeroase premii. De asemenea, a participat la nu mai puţin de 30 de simpozioane şi tabere de creaţie. Prezentarea vernisajului a fost realizată de către criticul de artă timişorean, Gabriel Kelemen. La eveniment au luat parte numeroşi artişti, oameni de cultură, actori, profesori şi elevi de la Liceul de Muzică şi Arte Plastice „Constantin Brăiloiu” din Târgu Jiu. În aceeași zi, la ora 1900, în prezenţa oficialităţilor, a numeroşi oameni de cultură, ziarişti şi a sute de spectatori, a avut loc lansarea filmului de prezentare a Ansamblului Monumental „Calea Eroilor”, în regia lui Cornel Mihalache. Filmările, realizate cu o dronă, au avut drept scop prezentarea operelor lui Brâncuşi din unghiuri inedite, ceea ce constituie un nou prilej de meditaţie asupra semnificaţiei acesteia. „Spectacolul „Calea Îngerului Uman”, sub conducerea muzicală a lui Cristian Lupeș, iar muzica și conceptul artistic a aparținut Mihaelei Vosganian. Marele artist, Grigore Leşe a colaborat la transpunerea scenică a unei lucrări de înaltă ținută, alături de grupul de muzică și dans contemporan Inter-Art și cvartetul Passione, în coregrafia Lilianei Iorgulescu. Spectacolul, în sine, a provocat publicul la un armonios dialog al artelor, într-un limbaj situat între contemporan și arhaic”, a spus Lavinia Petrița, purtătorul de cuvânt al Primăriei Târgu-Jiu.

loading...
Loading...

Citește și

Tânăr din Novaci înjunghiat într-o discotecă! Foto

Un tânăr din Novaci a fost înjunghiat azi-noapte lângă o discotecă din Crasna. Conform IPJ …

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.