vineri , 9 decembrie 2016 - 3:53

EXCLUSIV! REȚEAUA MORȚII. Un medic și două asistente și-au însușit 400.000 de lei din banii bolnavilor de cancer!

colaj-perchezitii1-deschidere

Șefa Secției Oncologie a Spitalului Județean de Urgență Tg-Jiu, Mariana Găvănescu, a creat, în ultimii opt ani, o adevărată rețea infracțională a morții direcționând banii alocați pentru medicația, calmantele și tratamentul la domiciliu al bolnavilor de cancer spre firmele unor persoane interpuse.
Procurorii de la Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiţie au descoperit un prejudiciu de 400.000 de lei creat de medicul Găvănescu cu ajutorul a două asistente, subordonate, prin internarea fictivă de pacienţi, emiterea de prescripţii medicale în fals şi consemnarea nereală a acordării de îngrijiri medicale la domiciliu.

Profit din suferința bolnavilor de cancer

Ofițeri ai Direcției de Investigare a Criminalității Economice din Poliția Română, sub coordonarea procurorilor Secției de urmărire penală și criminalistică din cadrul Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție, au descins, ieri, la sediul Casei Județene de Asigurări de Sănătate (CJAS) Gorj de unde au ridicat unele documente în baza cărora au fost decontate servicii medicale de două firme de profil din Tg-Jiu. În același timp, procurorii au percheziționat câteva birouri la Secția de Oncologie a SJU, în special al doctoriței Mariana Găvănescu și al unor asistente apropiate acesteia.

perchezitii4

Alți polițiști și magistrați au ridicat documente de cabinetul privat al medicului Găvănescu, aflat într-o vilă din Tg-Jiu, la aceeași adresă cu una din firmele care au decontat fictiv servicii de îngrijiri la domiciliu.
”Din probele administrate până în prezent de anchetatori a rezultat că în perioada 2008 – 2016 a fost creat un mecanism infracţional în scopul fraudării bugetului CJAS Gorj, prin internarea fictivă de pacienţi, emiterea de prescripţii medicale în fals şi consemnarea nereală a acordării de îngrijiri medicale la domiciliu, serviciile nefiind efectuate sau fiind efectuate parţial”, se arată în comunicatul remis presei de Ministerul Public.
În acest caz, mai multe persoane sunt suspectate de săvârşirea infracţiunilor de înşelăciune, abuz în serviciu, conflict de interese, fals intelectual, complicitate la uz de fals şi fals în declaraţii, prejudiciul cauzat bugetului de stat stabilit până în prezent se ridică la suma de aproximativ 400.000 lei.

Cine coordona și cum acționa REȚEAUA

Dr. Mariana Găvănescu
Dr. Mariana Găvănescu
În aprilie 2008, Lelia Victoria Vienescu, asistent medical principal în cadrul secției Oncologie a SJU, preia părțile sociale și calitatea de administrator al SC Stefarimed SRL, o firmă cu obiect ”activități referitoare la sănătatea umană”. Societatea a contractat cu CJAS Gorj servicii de îngrijiri la domiciliu și exclusiv din această activitate derula afaceri de câteva zeci de mii de lei, anual, cu un vârf de 88.000 de lei, în 2013. În primele nouă luni ale acestui an, Stefarimed SRL a primit 75.500 de lei de la CJAS pentru același tip de servicii medicale, adică îngrijiri la domiciliu.
Trebuie menționat că firma asistentei Vienescu are sediul în casa șefei sale, doctorița Mariana Găvănescu, acolo unde figurează și cabinetul privat al acesteia.
Anul trecut, Stefarimed a decontat de la CJAS 74.300 de lei, iar în luna august, Lelia Vienescu a ieșit din firmă și a cedat părțile sociale unei alte femei, Marilena Cucu.
O altă firmă intrată în circuitul infracțional controlat de medicul Găvănescu este Paliativ Med SRL. Societate o are ca unic asociat și administrator pe Simona Crețu, chiar asistenta șefă de la Oncologie. Firma a fost înființată tot în 2008, are același obiect de activitate ca și Stefarimed SRL, se ocupă tot cu îngrijirile la domiciliu, și a decontat, anul trecut, 80.000 de lei de la CJAS, iar în anul în curs a încasat peste 60.000 de lei.
Mecanismul infracțional pus în aplicare în acest caz funcționa ca uns de opt ani de zile. Adică, un bolnav de cancer, dacă ajungea prin secția de Oncologie de la Tg-Jiu, mai era internat fictiv de câteva ori după aceea, i se emiteau rețete falsificate, care erau și acestea decontate ulterior prin cabinetul medical al medicului șef de secție Găvănescu, iar cele două firme ale asistentelor Crețu și Vienescu îi acordau acelui bolnav, tot fictiv, îngrijiri medicale la domiciliu.
Cele două asistente, pe lângă infracțiunile menționate de anchetatori, s-au ales și cu acuzația de conflict de interese penal, întrucât timp de câțiva ani nu au menționat în declarațiile de interese și avere faptul că dețin acele firme și nici veniturile încasate de la acestea. Abia în acest an, asistenta șefă Simona Crețu a făcut mențiunile necesare și a consemnat că a încasat 10.257 de lei din calitatea de administrator al Paliativ Med SRL.

loading…



loading...

Citește și

vintilescu

Fosta șefă a Minprest, Elena Vintilescu, judecată pentru compensări frauduloase, își află sentința

Fostul director al Minprest Serv SA, Elena Vintilescu și ex-directorul economic al societății, Dumitru Corcoveanu, …

9 comentarii

  1. Trecut prin asta

    Am trecut prin spitalul de oncologie de la Tg-Jiu avand un membru al familiei bolnav de cancer. A si decedat intre timp. Am ramas dezgustat de nesimtirea din acest asa zis spital. Mai mult parea o afacere proprie a fiecarui angajat de acolo: de la doctori pana la femeia de serviciu.

    Pe langa ceea ce ati spus in articol mai luau si spaga nenorocitele. Erau oameni care nu mai avea nicio sansa la viata si cu toate astea plicul cu bani il luau de la ei. Nu se gandeau ca familia avea nevoie mai multa de acei bani dupa ce amaratu ala nu o sa mai fie.

    De asistente ce sa mai zic, erau de o greata mare de tot. Daca nu le bagai in buzunarul de la halat un 5 lei nu se oboseau sa vina sa scoata perfuzia. Nu stiu ce calificare avea femeia de serviciu ca pe aia o trimiteau in locul lor…

    P.S. Verificati ca si doctorita Fometescu are firma de ingrijire. Probabil ca face acelasi lucru ca si sefa ei.

  2. Vai de noi…aceștia nu sunt medici care au depus un jurământ. ..sunt animale.iti pui și ultima picătură de viață în mâinile lor.si ei??? Bătaie de joc.. de ce plătim CAS… pentru a se lăfăi unii în mașini scumpe…vile..I excursii.Rusine

  3. Dracu sa va ia

    Aceste doua doamne nu sunt cumva sotiile Dr.Cretu si respectiv sefului de birou resurse umane Sju,domn Vienescu?Au relatii la DNA,o rezolva cumva.Penalilor

  4. La ultimul post de Asistent Medical din 20 de participanti a luat scisul doar o persona si anume Vaduva Simona care este pila asistentei Vienescu. Sa va fie rusine!!!

  5. Sa le bage la bulau si sa le injecteze citostatice pana crapa

    • Anna Wintour

      esti un nesimtit ! sa-ti dea tie Dumnezeu ce le urezi femeilor astora ! Ele isi dau toata silinta si munca pt a salva oameni si voi va luati dupa ce debiteaza presa asta nenorocita ! mi-e scarba de tot ce vad

  6. Jigodii lacome.Sa arda in iad.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

* Din respect pentru cititori, GorjDomino isi rezerva dreptul de a elimina comentariile injurioase la adresa persoanelor vizate in articole, si nu numai, care contin greseli gramaticale evidente, ori care ataca demnitatea tuturor celor in cauza.