FĂRĂ soluții: PĂRĂSEȘTE PANDURII! Insolvența e inevitabilă

Ultima ședință a Adunării Generale a Membrilor Asociați de la clubul Pandurii derulată astăzi, nu a adus din păcate, rezultatul scontat, așa că echipa gorjeană de primă ligă se îndreaptă implacabil spre insolvență. Din nefericire, nici problema achitării unor salarii restante către jucători și staff-ul tehnic până la reunirea lotului (programată mâine), nu a fost rezolvată, iar aceștia din urmă au acum două variante la dispoziție: greva generală sau despărțirea de Pandurii. Reamintim că ședința AGA desfășurată ieri aducea în centrul atenției strângerea sumei de 200.000 de euro pentru a fi îndreptată spre echipa lui Petre Grigoraș, care nu și-a mai primit salariile de câteva luni bune. Cea mai presantă problemă rămâne, însă, cea a datoriilor clubului de fotbal din Târgu Jiu către ANAF și foștii jucători, undeva in jurul sumei de 1,5 milioane de euro. Dacă nu se va ajunge la nici o soluție, Pandurii va intra în insolvență. Asta cel puțin pe plan administrativ, pentru că, pe plan sportiv riscă chiar depunctarea și excluderea din Liga I dacă nu își va plăti datoriile în aceste zile. În altă ordine de idei, tot astăzi, președintele Consiliului de Administrație al clubului gorjean, Narcis Răducan, a anunțat că se gândește să părăsească Pandurii.

loading...
Loading...

Citește și

Inspectorii ITM Gorj continuă ancheta în urma exploziei de la Hurezani. AMENZI de 17.500 de lei!

Inspectorii de muncă din cadrul Compartimentului Securitate şi Sănătate în Muncă al Inspectoratului de Muncă …

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.