miercuri , 18 octombrie 2017 - 14:08

Fluerătoru, la un pas de pușcărie! Se cere anularea suspendării pedepsei


Compartimentul de Executări Penale din cadrul Tribunalului Gorj a deschis pe 20 septembrie 2017 o acțiune împotriva fostului sindicalist Cristea Fluerătoru, condamnat, în martie, la trei ani de închisoare cu suspendare. Acest compartiment solicită acum instanței revocarea sau anularea suspendării pedepsei pentru fostul lider sindical, măsură care se ia când condamnatul a încălcat regulile privind pedeapsa cu suspendare. În cazul în care instanța aprobă solicitarea, Cristea Fluerătoru își va executa restul de pedeapsă în penitenciar.

 

Fluerătoru, unul dintre locotenenții lui Marin Condescu în anii de glorie ai FNME, este la un pas de închisoare. Asta deoarece respectivul se pare că ar fi încălcat regulile impuse de instanță odată cu condamnarea sa cu suspendare. Pentru acest motiv, pedeapsa cu suspendare se poate transforma în una cu executare, fapt care îl poate băga rapid pe Cristea Fluerătoru după gratii la Penitenciarul Târgu-Jiu, pentru executarea unui a restului de doi ani și jumătate din pedeapsă.
Procesul decisiv va avea loc pe 11 octombrie atunci când instanța de fond va decide dacă va revoca sau anula suspendarea pedepsei pentru sindicalistul de la Motru.
Evazionist cu acte
Fostul sindicalist din Motru a fost condamnat la trei ani de închisoare cu suspendare și 6 ani de supraveghere pentru evaziune fiscală după ce procurorii l-au acuzat că ar fi introdus în contabilitatea uneia dintre firmele sale facturi fiscale fictive pentru operațiuni care nu ar fi fost efectuate. Bărbatul de 45 de ani mai are o sentință definitivă, din anul 2012, în care a fost condamnat la un an de închisoare cu suspendare, pentru vătămare corporală. Acesta a fost judecat pentru că l-ar fi lovit pe Ghassan Hussein Khraibani.

loading...
Loading...

Citește și

Se ANUNȚĂ PROTESTE extreme în CEO!

Liderul Sindicatului Solidaritatea 2013 de la Cariera Lupoaia anunță că, dacă liderii SMEO vor organiza …

Un comentariu

  1. hai ma! tocmai cand se pregateste sa devina tatic, voi il bagati la bulau?

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

* Din respect pentru cititori, GorjDomino isi rezerva dreptul de a elimina comentariile injurioase la adresa persoanelor vizate in articole, si nu numai, care contin greseli gramaticale evidente, ori care ataca demnitatea tuturor celor in cauza.