FNME cere verificarea unor persoane care au transmis date eronate preşedintelui Iohannis! COMUNICAT

 

Federaţia Naţională Mine Energie, federaţie sindicală reprezentativă la nivelul sectorului de activitate  ” Energie electrică  , petrol şi gaze şi minerit energetic”  solicită  public instituțiilor ce asigură  siguranța națională analizarea persoanelor care au transmis Preșidenției României puncte eronate de vedere privitoare la modificarea  și completarea Legii energiei și a gazelor natural nr. 123/2012.

Astfel, exemplificăm cu modificările aduse legii respective adoptate de Parlamentul României:

– La articolul 3, punctul 4 se modifică şi va avea următorul cuprins:  ” acces prioritar la reţele electrice – ansamblul de reguli şi condiţii tehnice şi comerciale prin care unor categorii de producători li se asigură posibilitatea preluării în reţea, în orice moment, a energiei electrice produse, în funcţie de capacitatea racordului la reţea şi de disponibilitatea unităţilor/resurselor eligibile, fără a se pune în pericol siguranţa sistemului;”

Acest articol elimină discriminarea și lipsa concurenței  în domeniul energiei  prin obligarea tuturor producătorilor  să-și vândă energia  inclusiv producătorilor de energie regenerabilă.

–  La articolul 29, după alineatul (2) se introduce un nou alineat, alineatul (3), cu următorul cuprins: “ Producătorii de energie electrică au dreptul să perfecteze contracte cu alţi producători, realizând un mixt  la export energia electrică.” energetic, pentru a oferta pe piaţa internă sau la export energia electrică, în conformitate cu art. 28 şi celelalte prevederi legale în vigoare.”

Prin modificarea acestui articol se elimină exportul  numai a energiei ieftine  astfel încât  o parte  să fie destinată pieței interne.

– La articolul 36, alineatul (1) se modifică şi va avea următorul cuprins: ” Operatorul de transport şi de sistem prestează serviciul public de transport pentru toţi utilizatorii reţelelor electrice de transport, în condiţii nediscriminatorii, asigurând acelaşi tarif oricărui solicitant în condiţiile legii şi evitând în special discriminarea în favoarea operatorilor economici afiliaţi, cu respectarea normelor şi performanţelor prevăzute în reglementările tehnice în vigoare.”

Se elimină tariful diferențiat la injecția energiei electrice  în rețea (TG).

–  La articolul 43, alineatul (3) se modifică şi va avea următorul cuprins: „(3) Preţurile şi cantităţile stabilite în urma tranzacţiilor efectuate pe toate pieţele centralizate de energie electrică, inclusiv contractele de pe piaţa reglementată sau de export, se fac publice conform reglementărilor ANRE.”

Deranjează prin faptul  că se transparentizează exportul de energie prin aceasta romănii vor vedea că subvenționează energia verde iar aceasta se exportă  la prețuri mult mai mici decât o plătesc ei .

–  La articolul 71 alineatul (1), litera d) se modifică şi va avea următorul cuprins: „d) promovarea utilizării surselor regenerabile de energie în cel mai eficient mod, astfel încât să se obţină cel mai mic preţ la consumatorul final”

Prin aplicarea acestui articol, ar fi arătat adevăratul  preț al energiei verzi.

Considerăm că Ministerul Energiei,  A. N.R.E.  cât și Consiliul Concurenței ar trebui să aibă puncte de vedere  în folosul cetățenilor României , conform Constituției .

22.07.2016

Biroul Executiv

loading...

Citește și

15317905_244226092664552_7238380176128267890_n

FOTO: Mașina tânărului din Gorj, MORT într-un accident din Mehedinți, FĂCUTĂ ZOB!

Mașina lui Bogdan Răscol, tânărul din Logrești decedat într-un accident din Mehedinți, acum două zile, …

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

* Din respect pentru cititori, GorjDomino isi rezerva dreptul de a elimina comentariile injurioase la adresa persoanelor vizate in articole, si nu numai, care contin greseli gramaticale evidente, ori care ataca demnitatea tuturor celor in cauza.