duminică , 11 decembrie 2016 - 0:22

George SOROS, INTERVIU!

Mihai Gâdea a prezentat, luni, la „Sinteza Zilei”, un interviu-document cu George Soros, una dintre cele mai importante figuri pe plan mondial și un nume care apare din ce în ce mai des în spațiul public românesc.

Interviul, realizat de CBS, oferă o imagine destul de clară asupra omului și afaceristului George Soros.

De numele său se leagă numeroase controverse, inclusiv legate de modul în care a reușit să scape din Ungaria ocupată de naziști, având documente false ascuzându-și originea evreiască.

În 1992 a ”spart” Banca Angliei, reușind să contribuie la prăbușirea lirei sterline și făcând un profit de 1 miliard de dolari.

A fost condamnat pentru infracțiuni pe Bursă, deși și-a susținut cu vehemență nevinovăția.

Activitatea sa filantropică este axată pe proiecte în educație, dar și sprijin pentru țările din lumea a treia.

A finanțat campania lui Hillary Clinton, însă acesta a fost unul din puținele pariuri pierdute de Soros.

În România momentul implicării sale este neclar. Se spune că a început înainte de 1989, însă Soros nu a recunoscut acest lucru niciodată.

Numeroase ONG-uri din România primesc finanțări de la George Soros, unele dintre ele fiind chiar înființate de acesta.

Lista completă a burselor Soros în România nu a fost publicată niciodată, însă au existat numeroase speculații. Detalii, AICI.

loading...

Citește și

Ce afacerist român poate FALIMENTA o ţară întreagă!

Trei companii care fac parte din Pan African Minerals Group, controlat de milionarul român Frank …

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

* Din respect pentru cititori, GorjDomino isi rezerva dreptul de a elimina comentariile injurioase la adresa persoanelor vizate in articole, si nu numai, care contin greseli gramaticale evidente, ori care ataca demnitatea tuturor celor in cauza.