Grigoraș: „Ar fi mare păcat să dispară această echipă”

pag162

La prima vedere putem spune că sunt puține punctele pe care le-am adunat până acum. Puteam lua mai multe ținând cont de ocaziile avute în toate meciurile jucate, însă nu trebuie să-l mâniem pe D-zeu pentru că puteam avea și mai puțin puncte… Deci, eu cred că stăm bine cu ce avem și acum. Dacă am mai avea și bani, ar fi perfect!
Petre Grigoraș, antrenor Pandurii Târgu Jiu

În acest sezon, Pandurii se găsește în fața unui veritabil paradox: deși are la dispoziție un lot de jucători care să se bată chiar la titlul din Liga I, formația de fotbal gorjeană luptă acum doar pentru… supraviețuire! Motivul îl știm cu toții, iar el se leagă de situația financiară dezastruoasă, Pandurii plătind prețul datoriilor, dar și pasivității acționariatului. Pentru că, în ciuda ședințelor AGA care se succed cu repeziciune, nu s-a găsit încă nici o soluție pentru ieșirea din criză a clubului oltean. Scenariile se leagă fie de intrarea în insolvență, fie de reorganizarea generală a pandurilor. Practic, trupa lui Grigoraș mai are resurse să trăiască în Liga I doar până la jumătatea acestei luni.

Echipa promite, acționarii la fel…

Deși Pandurii și-a pierdut o întreagă echipă în această vară, până la urmă, întăririle care au venit, au reechilibrat balanța, iar din punct de vedere al rezultatelor, gruparea de fotbal gorjeană a reușit să se mențină în obiectiv, mai precis în cărțile pentru play-off. Antrenorul Petre Grigoraș se arată chiar încântat de faptul că are pe mână un nucleu de jucători cu experienţă, capabili să se bată la nivelul cel mai înalt al performanței. „În această vară s-a schimbat lotul de jucători, aşa că în mod normal nu sunt relaţii de joc. Însă, la experienţa şi valoarea jucătorilor nou veniţi se va rezolva această problemă cât mai repede.”, crede Grigoraş. Totuşi, ”principalul” de pe banca pandurilor nu-și ascunde deloc îngrijorarea vis-a-vis de situaţia financiară. Speranța moare ultima pentru Grig: „Sunt mulţumit de lotul pe care îl am la dispoziție, care este valoros şi puternic. Dar, avem nevoie de linişte, de stabilitate financiară. Vreau ca toţi oamenii cu putere să vină lângă echipă, să ajute această echipă să continue pe acest drum al performanţei şi să depăşim cu brio acest moment greu. Situaţia o ştiţi cu toţii, nu mai este un secret, dar eu am mare încredere în preşedinte în autorităţile locale de aici că vor reuşi să strângă rândurile şi să găsească soluţiile bune pentru echipă. Ar fi mare păcat să dispară această echipă”, a comentat tehnicianul echipei gorjene.




Antal s-a „riscat” să vină la Pandurii

Zilele trecute, în ciuda ”prohodului” pe care mulți îl cântă, Pandurii a mai reuşit să perfecteze un transfer de marcă. E vorba de revenirea mijlocașului ofensiv Liviu Antal, împrumutat încă o dată de la Hapoel Tel Aviv. Antrenorul Petre Grigoraş a comentat ultima mutare a echipei gorjene, dar și disponibilitatea lui Antal de a juca în condițiile de ”risc maxim” de la Târgu Jiu: „Liviu este un jucător pe care îl ştiu şi care şi-a exprimat dorinţa să vină la noi. S-a simţit bine aici în sezonul trecut, şi chiar cunoaşte realităţile de la Târgu Jiu, care sunt destul de sumbre. Cu toate astea, el a acceptat condiţiile oferite de clubul nostru şi va juca la noi. Vrea să joace şi să ajute echipa să ajungă cât mai sus. Eu nu pot decât să mă bucur de faptul că voi mai avea un jucător la dispoziţie, totul depinde de el acum”, a mărturisit tehnicianul pandurilor.




loading...

Citește și

faaza2

Revin la Pandurii suspendații Voiculeț și Răuță. Poate și ”supăratul” Țucudean…

Spre deosebire de etapa trecută de campionat, Pandurii va avea la dispoziție în runda cu …

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

* Din respect pentru cititori, GorjDomino isi rezerva dreptul de a elimina comentariile injurioase la adresa persoanelor vizate in articole, si nu numai, care contin greseli gramaticale evidente, ori care ataca demnitatea tuturor celor in cauza.