Halal de noi!

Doar un miracol mai poate salva situația. Doar o minune poate să scoată țara asta din degringolada în care se zbate de foarte mulți ani. Nu sunt neapărat un pesimist, ci mai degrabă un realist care „digeră” – vrând-nevrând – ce-i oferă societatea în care trăiește.

Am ales să nu mai scriu despre subiectul pompos numit „politică” până la finalul acestui an. Este o perioadă în care trebuie să ne gândim serios la orice altceva decât mizeria pe care o vedem/auzim zilnic prin intermediul divelor (masculine ori feminine) de pe scenă. Hai să ne uităm, de exemplu, că dispare capitalul uman de valoare. Da, indiferent de domeniul de care vorbim, oamenii de calitate (morală, profesională etc.) dispar. Nu mor, ci aleg să plece unde văd cu ochii (minții). Sau, dacă se încăpățânează să lupte cu un sistem putred, perfid de putred, sunt izolați, neavând ocazia de a-și demonstra competența.

Nu știu dacă a fost gândit așa de la început acest haos extrem de periculos, dar el s-a instalat treptat. Clasa politică, în frunte cu președintele, urlă că pleacă tinerii de perspectivă din țară. Că se duc mai știu eu unde, atrași de salarii decente, de oportunități de avansare în carieră. Că inteligența românească se pierde prin alte zări. De fapt, nu se pierde, ci doar țara asta pierde. În epoca pașoptistă, niscaiva boieri își trimiteau urmașii la studii în marile orașe ale momentului tocmai ca națiunea să evolueze. Și atunci, și acum România stătea prost din punct de vedere geostrategic, dar… cei întorși acasă au pus umărul la dezvoltarea viitorului stat național unitar. Acum… lucrurile stau taman invers: inteligența, decența și moralitatea sunt gonite nu doar de implicarea exteriorului, ci mai ales de interior. Da, statul face tot ce-i stă în putere să alunge normalitatea (citiți „elementul de plus valoare”!) cât mai departe posibil. Asistăm la momente de maximă ipocrizie: România plânge că-i fug vârfurile aiurea în lume, dar aceeași Românie le dă un mare șut în cur susținând, protejând, ocrotind impostura, incompetența și imoralitatea socială. Da, una spunem la nivel declarativ, dar cu totul altfel ne comportăm când ne ajutăm progeniturile, ocrotiții, sponsorii sau mai știu eu ce categorie de ființe. Avem SNSPA, dar avem în contrapondere pârnăiași cu diplome obținute în dorul lelii și cu spate asigurat de GIO (da, da, da, „grup infracțional organizat” – nu-mi aparține acronimul, dar e relevant pentru scrierea de față!) sau alte entități transpartinice. Avem tot soiul de specializări de licență, masterat ori doctorat la care se înscriu tineri naivi, dornici să facă tot ce le stă-n putere pentru țara asta. Păcălim anual numeroși adolescenți să preia actul managerial în diverse domenii, dar le dăm fix ce rămâne după ce ne împărțim posturile/funcțiile între noi. Fix pix, aia le dăm! Pentru că un tânăr de valoare nu are loc de copilul lui X, de finul lui Y sau de „protejata” lui Z. Că și ei sunt oameni și trebuie să fie angajați la stat… degeaba și pe bani mulți. Doar nu vreți să nu-i ajutăm, așa-i?

Am văzut, în ultimii ani, extrem de puțini tineri care au răzbit pe barba personală în domeniul pe care-l visau și pentru care se pregătiseră. Dar am văzut zeci, sute de cazuri de impostori care au luat locul acelor tineri bine pregătiți, dar fără propte. Dacă vă uitați pe lângă dvs., veți observa astfel de exemple.

Am auzit una bună de tot săptămâna trecută, ce nu are neapărat treabă cu politica. Dacă tati o poate ajuta, de ce să nu-i fie fetei bine-n viață? Să aibă și ea un start. Dă-i dracu’ pe ăilalți de-au învățat/învață, fata trebuie ajutată.

Bă, măcar nu mai mimați decența când voi râgâiți a de toate, falșilor!

loading...
Loading...

Citește și

Programul „Prima Bătaie” moca e pe vineee!

Întrucât stau în pat („concediu” forțat de o accidentare la fotbal), iar afară plouă depresiv, …

2 comentarii

  1. Ba mai mult,daca sti carte,deranjezi si inca foarte mult!”Politica” de foarte multi ani,cam de prin 1995 incoace,a fost ca sa se promoveze toti prostii,toti santajabilii,toti repetentii,toate loazele,iar astia aveau nevoie ca sub ei sa fie unii si mai prosti si mai „aurolaci”,pentru ca cei care stiau carte,meserie,aveau principii etice si morale,erau „pericole” pentru ei!Totul a inceput odata cu lozinca „imi fac echipa”,nicidecum cu competenta!Cat despre tinerii buni care pleaca,pleaca pentru ca afara se plateste incomparabil mai bine !Cei care asteapta sa promoveze „la stat” sau sa intre in politica,nu au nici o sansa!Insa si daca o „lalai” cu cartea,nu poti avea alta soarta decat sa o duci greu, sau sa „intri” in politica, sau sa fi masa lor de manevra!Ce ma ingrijoreaza este faptul ca se „promoveaza”de la cel mai inalt nivel,unii ii zic fascismul,eu zic talibanismul,terorismul,cu complicitatea celor care au jurat credinta tarii acesteia!

  2. Situația nu-i așa de gravă dom’ profesor. Nepotismul, clientelismul și alte alea funcționează la cote maxime în instituțiile publice și într-o măsură mult mai mică în societățile cu capital de stat. Dar România nu-i doar asta, este mult mai mult. Sunt foarte multe societăți care absorb, au chiar nevoie de mai mult, mințile tinere ascuțite. Știu una care are peste 20.000 de angajați( mai mult de trei sferturi cu studii superioare) foarte bine plătiți. Spre exemplificare un angajat la nivelul ,,junior”( studenți din anul terminal sau chiar din anulII) au salariul cât doi muncitori cu vechime de la carieră. Din păcate învățământul românesc care produce un număr impresionant(raportat la populație) de absolvenți de facultăți nu prea produce competențe. În orice reședință de județ sau orașele mai importante, numărul facultăților este mult mai mare ca al WC.urilor publice, fără a mai pune la socoteală numărul impresionant de grupe la aceste facultăți. Aceste diplome arată tot timpul ce ar trebui să știe posesorii dar foarte rar ce știu. Cei ce au doar diplome ies prin piețe și țopăie, instigați de cei interesați, contra politicienilor corupți ce nu-s capabili să creeze atâtea posturi de directori, sau măcar de șefi de servicii, suficiente pentru toți. Cei ale căror competențe sunt cel puțin egale cu rigorile diplomei au destule șanse să răzbată în această țară. Din păcate cei cu diplome de formă sunt ca și cocoșii ăia care urcați pe gard credeau că nu mai este nimeni ca ei și nu vedeau sus în corcoduș …,,câți ca ei!”.Ăștia sunt îngâmfații ăia care nu se vor dați să inceapă munca de jos din ogradă și vor cotcodăci asurzitor de pe gard tot timpul. În privința politicienilor sunt cum i-am format. Cei ce conduc cu adevărat această țară aruncă cu noroi, prin gura politicienilor marionete, cu ,,zoaie” asupra celor ce prin relativa lor competență le-ar încurca statutul de sforari. Ele, zoaiele, sunt preluate, amplificate cu mai mult sau mai puțin talent de presa de obicei plătită gras de sforari din banul public, ( cu cât ochiul care se uită în curtea adversarilor jupânului plânge mai tare, cu atât mai tare râde cel ce se uită pe ștatul de plată) și apoi rostogolite nevinovat până la stadiul de uragan de către noi, de obicei posesori de diplome la minut. Chiar nu avem nicio vină pentru climatul neatrăgător de valori creat în politică? Ba da ,vina este atât a noastră celor manipulați cât și, mai ales, a manipulatorilor.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *