sâmbătă , 3 decembrie 2016 - 15:42

Iată ce căutau mascații la Glogova! Cine sunt, DE FAPT, soții „călcați” din greșeală!

mascati2

Mascații care au intrat marți peste familia greșită la Glogova au efectuat până la urmă percheziția care trebuia. Potrivit unui comunicat al DIICOT, acțiunea a vizat destructurarea unui grup infracțional vinovat de importante fraude informatice. Infractorii, printre care se numără și un gorjean, acționau în Italia, România și Franța, iar valoarea prejudiciului este de 60.000 de euro. Capul rețelei este un tânăr poreclit „Moșu” sau „Tătucu”, care este cercetat și pentru proxenetism. 




Acțiunea de marți face parte dintr-o anchetă româno-italiană. Procurorii DIICOT Pitești au efectuat 20 de percheziții domiciliare în Bucureşti şi în judeţele Argeş, Vâlcea, Suceava, Gorj, Vaslui, Buzău, Teleorman, Botoşani, Caraş-Severin şi Dolj în cadrul unei acţiuni vizând destructurarea unui grup infracţional organizat specializat în săvârşirea infracţiunilor de falsificarea de instrumente de plată electronică, punerea în circulație de instrumente de plată electronică falsificate, deţinerea de echipamente, inclusiv hardware sau software, cu scopul de a servi la falsificarea instrumentelor de plată electronica, accesul ilegal la un sistem informatic, efectuarea de operaţiuni financiare în mod fraudulos și proxenetism. „În cauză există suspiciunea rezonabilă că începând cu anul 2013, membrii grupului infracţional organizat au desfăşurat atât pe teritoriul României cât și pe teritoriul Franței și Italiei, activităţi de skimming (montarea aparaturii artizanale de copiere a datelor de identitate a card-urilor folosite la ATM-uri de clienţii diferitelor bănci din ţările mai sus menţionate), au falsificat instrumente de plată electronică pe care le-au folosit pentru retragerea de numerar sau achiziţionarea de produse de vestimentaţie şi încălţăminte de la mai multe societăţi comerciale din Italia”, transmit procurorii DIICOT.



30 de membri avea grupul infracțional

Din punct de vedere al structurii organizatorice a grupării, poziția de lider și coordonator al grupului (30 de membri) a fost ocupată de către Nazare Mihai zis „Moșu” sau „Tătucu”, persoană cu influenţă şi legături în cele mai importante grupări din lumea interlopă. „Nazare Mihai a coordonat pe teritoriul Italiei și Elveției o activitate de obținere de venituri de pe urma practicării prostituției de către persoane recrutate din România. Cu ocazia percheziţiilor au fost găsite şi ridicate următoarelor bunuri: 3 hard disk-uri, 5 laptop-uri, 1 tabletă, 30 de suporţi optici, 2 memory stick-uri, 15 telefoane mobile, 10 cartele SIM, 9 carduri bancare, suma de 20.000 de lei, precum și suma de 4.100 de euro. Valoarea prejudiciului estimat este de 60.000 de euro”, au mai spus anchetatorii. Autoritățile judiciare din Italia au emis față de inculpatul Nazare Mihai și alți șase membri ai grupului infracțional organizat mandate europene de arestare, ce urmează să fie puse în aplicare de autoritățile judiciare competente. Simultan, în cadrul aceleiaşi operaţiuni, au avut loc percheziţii şi pe teritoriul Italiei, sincronizate şi coordonate de către procurorii din cadrul Procuraturii Republicii din Monza.




Familia Marcu, subiectul unor cercetări ale DIICOT

perchezitii-glogova2-c
Familia Marcu din București, tinerii care marți au reclamat că au fost victimele unei erori a mascaților, sunt cercetați de DIICOT. Surse judiciare susțin că cei doi soți probabil sperau să obțină despăgubiri de la anchetatori și au exagerat ceea ce li s-a întâmplat la Glogova. Aceleași surse judiciare susțin că în luna ianuarie, mascații au descins și la casa din Glogova, dar și imobilul din București al familiei Marcu și au confiscat bijuterii de aur. Polițiștii au pus sub sechestru bijuterii în valoare de 10.000 de lei, dosarul fiind instrumentat de DIICOT.

loading...

Citește și

porumbel

BARBARISM INCREDIBIL! SURSE: 50 de PORUMBEI, făcuţi CIULAMA de EDILII de la PRIMĂRIA ORAŞULUI! Păsările au fost prinse în podul ŞCOLII

SURSE: Situaţie halucinantă la Ţicleni! Primarul şi viceprimarul localităţii sunt acuzaţi au pus-o de un …

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

* Din respect pentru cititori, GorjDomino isi rezerva dreptul de a elimina comentariile injurioase la adresa persoanelor vizate in articole, si nu numai, care contin greseli gramaticale evidente, ori care ataca demnitatea tuturor celor in cauza.