sâmbătă , 10 decembrie 2016 - 18:35

În ce STARE sunt şcolile din judeţ

scoli

Autorităţile judeţene sunt pregătite pentru începea noului an şcolar. Potrivit preşedintelui Consiliului Judeţean Gorj, Cosmin Popescu, la nivelul judeţului unităţile de învăţământ sunt puse la punct, neexistând probleme nici în privinţa transportului elevilor.




Şeful judeţului a mai precizat că echipele din comisie încă mai fac ultimele verificări în unităţile de învăţământ din judeţ pentru ca noul an să înceapă fără probleme. De asemenea, acesta a declarat că au depus la Ministerul Dezvoltării o cerere pentru noi microbuze şcolare, care le vor înlocui pe cele vechi. „Am avut o întâlnire cu primarul municipiului Târgu Jiu, cu prefectul şi noi ne facem obligaţia. Avem echipe în teren care asigură marcajele şi toate indicatoarele în jurul şcolilor. Avem echipe în comisiile mixte care merg în această perioadă din şcoală în şcoală pentru a identifica problemele. Organizatoric suntem pregătiţi. Avem un nou inventar către Ministerul Dezvoltării de noi microbuze şcolare care să le înlocuiască pe cele vechi. Din ce ştiu eu la această dată transportul elevilor este asigurat şi nu sunt probleme”, a declarat preşedintele CJ, Cosmin Popescu.

Cârciumaru: „La nivel de municipiu toate unităţile şcolare sunt pregătite”

Edilul Florin Cârciumaru a declarat că toate şcolile din municipiu sunt pregătite de întâmpinarea elevilor. „În momentul de faţă putem spune că la nivel de municipiu, toate unităţile şcolare sunt pregătite pentru ca anul şcolar să înceapă în condiţii bune pe data de 12. Am stabilit la nivel de municipiul câte un responsabil pe fiecare unitate şcolară. Începând de astăzi aceşti responsabili vor fi prezenţi în şcoli împreună cu conducere şcolii şi vor mai lua la mână problemele existente, astfel încât să nu fie probleme pe data de 12. Începând de luni, societatea Transloc va modifica graficul pe această perioadă. Graficele vor fi afişate în toate staţiile. Nu sunt probleme în ceea ce priveşte transportul elevilor. Am verificat şi microbuzele pe care le avem noi, la nivel de municipiu şi sunt îndeplinite toate condiţiile”, a declarat primarul Florin Cârciumaru.



loading...

Citește și

Nu e glumă: semnul dolarului, semnătura unui deputat. Ascensiunea financiară a revoluționarului Iriza, clădită pe cadavrul Litua

Scopul în viață al deputatului Scarlat Iriza e dat chiar de semnătura sa – simbolul …

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

* Din respect pentru cititori, GorjDomino isi rezerva dreptul de a elimina comentariile injurioase la adresa persoanelor vizate in articole, si nu numai, care contin greseli gramaticale evidente, ori care ataca demnitatea tuturor celor in cauza.