INCREDIBIL! ANGAJAT al unei FIRME, CONCEDIAT pentru că NU a VOTAT cu primarul!

primar-berlesti

Un episod care frizează abuzul în serviciu îl are în prim plan pe primarul liberal al comunei Berlești, Iulian Berlescu, și pe un fost salariat al firmei de gospodărire comunală, care s-a trezit dat afară de la societatea consiliului local, după ce în campania electorală i-a rupt afișele actualului edil.
Într-o înregistrare care-l înfățișează pe primar la biroul său, acoperit cu o carpetă persană, pe post de față de masă, Berlescu îi explică omului rămas fără serviciu că el nu are nici o implicare în desființarea postului de tehnician din cadrul Gospober Prest SRL, ci consilierii locali și administratorul societății, dar îi amintește și de faptul că nu trebuia să-i facă anticampanie la alegerile locale din iunie.

primar-berlest3i

Primarul Berlescu: Discriminare pe dreacu… nu trebuia să faci ce-ai făcut

Un localnic din Berlești a mers să se plângă la primarul Iulian Berlescu de faptul că a fost concediat de la firma de gospodărire comunală Gospober Prest SRL, fără să i se ofere nici o explicație. De fapt, a primit una de la administratorul societății, Elvira Paschia, cum că firma își restrânge activitatea și postul pe care era angajat bărbatul a fost desființat. În realitate, chiar în timp ce acesta se afla în concediu, pe postul său a fost angajată o altă persoană.
Primar Berlescu spune că cea care decide în firmă este Elvira Paschia și consilierii locali reprezentanți în AGA. ”Eu nu am nici o implicare cu firma asta, de ea răspund ăia cinci consilieri și cu Elvira, nu io”, explică primarul.
La un moment dat, în discuție e amintit un episod din campania electorală când candidatului la funcția de primar, la acea vreme, Iulian Berlescu, i-au fost rupte afișele electorale, iar cel rămas acum fără serviciu era principalul suspect.
”Bă, nu știu…dar nici tu nu trebuia să faci ce-ai făcut. Nu trebuia să umbli și să spui că Ciupa nu știu ce…dar, nu, nici nu vreau să-mi amintesc de chestiile astea”, spune primarul.
Omul se scuză și spune că nu a făcut nimic din ce i se reproșează, deși Elvira Paschia, administratorul Gospober SRL, i-ar fi spus că acesta ar fi motivul din care a fost concediat, iar în aceste condiții el se simte discriminat politic.
”Discriminare pe dreacu. Păi nu sunt bani, mă, cine să plătească? Ați luat salariu pe mai? Ați luat banii pe iunie? Păi și atuncea, cu ce să vă plătesc? Dacă vreți să stați fără bani, dar pe mine să nu mă dați în judecată…Tu faci așa, rămâi cu datul în judecată și treaba ta. Dacă tu o faci cu capu mare și nu cum ar fi bine…”, a venit rapid reacția lui Berlescu.

primar-berlesti2

Berlescu: Nu vreau să mi-i pun în cap pe ăștia să nu mai voteze în consiliu

Opt minute a durat discuția dintre primar și localnicul rămas șomer, timp în care principalele argumente ale lui Berlescu au fost acelea că el nu vrea să facă precum fosta primăriță Dumitrașcu și nici nu vrea să-și pună consilierii în cap.
”Toți consilierii au hotărât restrângerea activității.(…) O să fie și treaba ta mai târziu, o să vezi tu. Eu nu fac cum făcea doamna să ia ea hotărâri peste tot, că ea a angajat cum a tăiat-o capu… Eu nu vreau să mă cert cu oamenii ăștia de sunt în consiliu că sunt consilierii mei. Cum te-a mințit doamna pe tine, așa l-a mințit și pe el, du-te și fă-ți cursurile pe banii tăi că te bag la gospodăria de apă. (…) Nu vreau să mi-i pun în cap pe Iustin și pe ăștia să nu mai voteze în consiliu că vă certați voi cu Elvira”, a afirmat primarul.

”Dacă doamna țipa să stea pe burtă, sta pe burtă un an de zile”

Berlescu suspectează că cei de la firma consiliului local au făcut unele lucrări pentru o altă societate care avea contract cu primăria și îi imputa și acest lucru fostului angajat.

”Voi ați săpat șanțurile, Lupulescu își ia 160 de milioane și voi ați rămas…mi-au zis că au săpat două săptămâni acia, că au muncit la biserică la vale, tot două săptămâni, cinci inși”, a spus Berlescu.
În ultima parte a discuției persoana dată afară din serviciu și cu preavizul în mână se arată dispusă să intre în concediu fără plată până în momentul în care firma consiliului își revine din punct de vedere financiar, moment în care Berlescu amenință că în scurt timp și administratorul Paschia poate rămâne fără funcție pentru că a fost obedientă fostei primărițe și a făcut unele devize de lucrări ireale către primărie.
”Cu banii? Păi de unde bani? Administratorul e tot ca voi, dacă doamna țipa să stea pe burtă, sta pe burtă un an de zile. Doamna acuma își ia mâna, păi lasă că sunt bani…Sunt pe dreacu bani, că nu sunt și bagă deviz că a cosit un metru jumate din șanț în colo și un metru jumate din șanț în colo. Păi ce să fac…eu n-am nici o treabă, eu nu semnez devizele, ea le semnează…cu cine le face…Doamna Elvira, în scurt timp, poate are și ea aceeași soartă” a conchis primarul.
Elvira Paschia a fost numită administrator a Gospober Prest SRL, în iunie 2014, pe perioadă nelimitată, iar reprezentanții în AGA societății, numiți o lună mai târziu, erau consilierii locali Dumitru Retezanu, Leontin Lihu, Titu Romanescu, Constantin Răducan și Emanoil Paschia.

loading…



loading...

Citește și

facs-datorii1x

Senatorul Dian Popescu, EXECUTAT SILIT de bănci. Unul dintre creditori vrea să-i scoată bunurile la vânzare. Firma noului său aliat, Vintilescu, cu sechestru de la Finanțe

Copreședintele ALDE, Dian Popescu, a eșuat lamentabil în afaceri, firma la care deține jumătate din …

6 comentarii

  1. Cetățean caragelian

    Pai in minerit si energie la restructurări s_a aplicat același principiu. Tovarăși dreptori au făcut propaganda la cot cu prenalii !Cine n_a votat cum ii s_a cerut a fost trecut pe lista de disponibilizari, cei care susțineau ca membri alt partid nici nu se punea problema sa nu fie trecuți pe lista.Era o lege care interzicea politica in societățile comerciala, care nu s_aplicat niciodată.Ar fi bine sa se aplice la alegerile acestea !

  2. Ăsteia sunt lideri din partidele, PNL/PDLși USR sunt corupți uni au dosare , dar sunt ascunse ,amenință pe cei care nu dau bani la partid ,nu votează cum spun ei și apoi rămâi pe dinafară.

  3. Sosoi Luminita

    Da am fost dati afara de la munca fara sa ne dăm seama,,,,pur si simplu concediu ca eu aveam un an de serviciu si direct afara,,dar am fost 18 angajați familisti care ne intretineam familia,,,,am rămas fara nici-un drept,,,,avem copii fara nici-un salariat,,,,,

  4. Este adevarat, au fost concediati 17 oameni, a ramas unul care a VOTAT cu primarul actual, in schimb abuzul a continuat a fost angajat un sofer pe microbuz, un singur candidat pe post, ruda cu primarul. Altii nu au fost primiti la concurs pentru ca s-a pus conditie specifica liceul. Deci concurs aranjat. DNA sa se sesizeze.

  5. Sosoi Luminita

    La comentariul meu multi au inteles gresit sau poate gresit ma-m exprimat eu ,,,,au fost oamenii dati afara de la munca inainte de votari,,,,,nu avea nici-o treaba actualul Primar Iulica Berlescu cu primaria si nici cu firma Gospober Prest ,,,,,cu doua săptămâni înaintea votarilor s-a inceput restrucutarile,,,,

    • Sa va fie rusine, acest primar este nu nimeni, a imprumutat el si esarfa fratelui, asta e comportament de primar, de mosier, bine domnul e mosier la cata avere are. Cum o femeie a tinut 18 angajati, un an iar acest nimeni care il aparati are un angajat si un sef la aceasta firma. UNIC IN ROMANIA. Rusine si invatati sa pretuiti pana nu este prea tarziu.Eu am crezut ca acest om va face ceva dar cand vad de ce este in stare, nu pot decat sa am un mesaj. RUSINE si DEMISIA.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

* Din respect pentru cititori, GorjDomino isi rezerva dreptul de a elimina comentariile injurioase la adresa persoanelor vizate in articole, si nu numai, care contin greseli gramaticale evidente, ori care ataca demnitatea tuturor celor in cauza.