vineri , 9 decembrie 2016 - 21:14

Judecătoarea mituită de interlopul Bercea Mondial, condamnată la 8 ani de închisoare cu executare

Judecătoarea Carmen Marinescu, fosta preşedintă a Tribunalului Olt, arestată în anul 2014 pentru luare de mită, trafic de influenţă şi fals în declaraţii, după ce a luat mită 200.000 de euro de la interlopul Bercea Mondial, a fost condamnată la 8 ani de închisoare cu executare de magistraţii Curţii de Apel Craiova.

Aceasta este acuzată că ar fi primit mită suma de 200.000 de euro, pentru ca Bercea Mondial să fie judecat în stare de libertate în dosarul tentativei de omor în cazul nepotului său.

„Contopeşte pedepsele aplicate inculpatei Marinescu Eugenia Carmen în pedeapsa cea mai grea de 5 ani şi 6 luni închisoare, la care se adaugă un spor de o treime din totalul celorlalte pedepse aplicate, respectiv 2 ani şi 6 luni închisoare, urmând ca inculpata să execute pedeapsa rezultantă de 8 ani închisoare şi pedeapsa complementară a interzicerii exercitării drepturilor prev. de art. 66 lit. a, b şi g Cod penal, respectiv dreptul de a fi ales în autorităţile publice sau în orice alte funcţii publice, dreptul de a ocupa o funcţie care implică exerciţiul autorităţii de stat şi dreptul de a exercita funcţia de magistrat, pe o durată de 4 ani”, se arată în motivarea instanţei.

Decizia nu este definitivă, ea putând să fie atacată în 10 zile la instanţa supremă.

loading...

Citește și

ANUNŢ pentru cei născuţi ÎNAINTE de 1989! NIMENI nu ştia aşa ceva

Concluzie inedita a unui studiu BERD: in medie, cetatenii din stateledin estul Europei nascuti imediat dupa caderea comunismului sunt mai scunzi decat generatia anterioara …

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

* Din respect pentru cititori, GorjDomino isi rezerva dreptul de a elimina comentariile injurioase la adresa persoanelor vizate in articole, si nu numai, care contin greseli gramaticale evidente, ori care ataca demnitatea tuturor celor in cauza.