vineri , 2 decembrie 2016 - 19:57

Leacuri băbești

leacuri1

Hernia de disc, ameliorată cu jar încins
Dintre toate afecţiunile coloanei vertebrale, hernia de disc este cea mai periculoasă, pentru că, de cele mai multe ori, se ajunge la intervenţia chirurgicală. Poate să apară în orice parte a coloanei vertebrale, de cele mai multe ori afectând zona lombară sau cervicală. Ruperea unui disc din coloană sau pur şi simplu tasarea lui duce la pierderea lichidului care menţine flexibilitatea coloanei şi apare acea durere sfâşietoare, pe care trebuie să o calmaţi cât mai repede. Razele calorice, emanate de jarul încins sunt cele mai eficiente. Pentru aceasta trebuie să aveţi în casă o sobă sau un şemineu cu lemne. Se face focul şi se aşteaptă domolirea acestuia, iar când jarul este format, bolnavul îşi descoperă spatele şi se aşază la 30 cm de jar. Stă 20 de minute la gura sobei, apoi îmbracă haine de lână sau de bumbac. Pentru ameliorarea stării, procedura se repetă dimineaţa şi seara, timp de cinci zile, iar pentru vindecarea definitivă (dacă este doar leziune şi nu fractură) se poate ajunge până la 10-15 zile. Atenţie! Este o procedură care necesită multă vigilenţă în privinţa distanţei la care se stă, pentru a evita eventualele arsuri.

loading...

Citește și

leacuri1

Leacuri băbești

Afectiuni renale Cele mai bune remedii pentru tulburarile de natura renala sint piperul si siropul …

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

* Din respect pentru cititori, GorjDomino isi rezerva dreptul de a elimina comentariile injurioase la adresa persoanelor vizate in articole, si nu numai, care contin greseli gramaticale evidente, ori care ataca demnitatea tuturor celor in cauza.