sâmbătă , 10 decembrie 2016 - 16:38

Lector UNIVERSITAR din Polonia a revenit în comuna natală, Hurezani! Vezi ce va face aici!

conf-primarie-adi-tudor1

Emilia Ivancu, lector universitar în Polonia, originară din comuna gorjeană Hurezani, a revenit în satul natal pentru o perioadă de câteva zile. Emilia, vicepreședinte al asociației ARADOS, va organiza, alături de mai multe instituţii publice din județ, Festivalul Internațional „Zilele ARADOS“.

afis„Zilele ARADOS” se vor desfășura în perioada 18-23 septembrie în Târgu Jiu și Plopu, sat care face parte din comuna Hurezani. La eveniment vor participa zece invitați din Polonia, Maria Britanie și Franța. În cadrul festivalului sunt incluse ateliere de limbă și cultură polonă, galeză și irlandeză, poezie, traducere de poezie, lansări și expoziții de carte, dar și spectacole de muzică și poezie româno-celtică. Evenimentul este organizat de Asociația Cultural-Literară ARADOS, Primăria Municipiului Târgu-Jiu, Centrul Național de Informare şi Promovare Turistică „Constantin Brâncuşi” Tg.-Jiu, Primăria Comunei Hurezani și Editura Eikon (București), în parteneriat cu Teatrul Dramatic ”Elvira Godeanu”, Biblioteca Județeană ”Christian Tell”, Colegiul Național ”Ecaterina Teodoroiu”, Colegiul Național ”Tudor Vladimirescu”, Școala Gimnazială Hurezani, Asociația Culturală ”Semn”, Asociația ”Aurora” Hurezani și revista ”Literatura de azi”, Festivalul ”Zilele ARADOS” se adresează mai ales tinerilor, cărora organizatorii doresc să le ofere șansa de a lua contact cu alte culturi. „Este un proiect care vrea să aducă împreună mai multe țări, mai multe culturi, mai multe limbi, publicul nostru țintă fiind, înainte de toate, tinerii. În cadrul festivalului nostru, care este un festival internațional, cu participanți din Polonia, Țara Galilor, Irlanda și Franța, avem câteva ateliere de limbă și cultură polonă, galeză, irlandeză, care sunt adresate elevilor de la Colegiul Tudor Vladimirescu și Colegiul Ecaterina Teodoroiu. Elevii vor fi materialul nostru de lucru și dorim foarte mult să investim în această parte a societății. Totodată, avem și niște ateliere de traducere de poezie, ateliere care se vor desfășura, paralel, în engleză și franceză, cu traducători nativi din limbile engleză și franceză, dar care sunt și vorbitori de limba română”, a anunțat Emilia Ivancu, vicepreședintele Asociației ARADOS.

„Întâlnirea dintre cărți” va fi găzduită de Biblioteca Județeană „Christian Tell”

Deschiderea oficială a Festivalului va avea loc în dimineața zilei de 18 septembrie, la ora 09.30, la Centrul Național de Informare și Promovare Turistică „Constantin Brâncuși” Târgu-Jiu. În aceeași zi vor avea loc și atelierele de limbă și cultură polonă și celtică și atelierul de traduceri de poezie anunțate de organizatori. Luni, 19 septembrie, va fi organizat un alt atelier de traduceri, dar și o masă rotundă intitulată „Întâlnirea dintre cărți”, ce va fi găzduită de Biblioteca Județeană „Christian Tell”. „Biblioteca Județeană Christian Tell este bucuroasă să continue parteneriatul cu Asociația ARADOS, pe care l-am început în cadrul Atelierului Național de Poezie Serile la Brădiceni. Atunci am beneficiat de experiența doamnei Ivancu, care a desfășurat atelierele de scriere creativă ai căror beneficiari au fost elevii de la colegiile Tudor Vladimirescu și Ecaterina Teodoroiu. Este un început foarte bun pentru colaborarea dintre instituția noastră și Asociația ARADOS și nu putem fi decât bucuroși să contribuim împreună la deschiderea tinerilor către culturi și civilizații vecine sau puțin mai îndepărtate. Este și principiul după care se ghidează strategia Bibliotecii Județene, acela de a facilita tinerilor experiențe de învățare, de viață, care vor contribui, de altfel, la formarea lor ca și cetățeni activi ai țării noastre”, a declarat Olimpia Bratu, directorul la Biblioteca Județeană Christian Tell.

loading...

Citește și

Profesorul dr.Mircea Beuran a rămas orfan

Și doctorii plâng câteodată. Și plâng pentru că au de ce. Plâng că rămân orfani. …

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

* Din respect pentru cititori, GorjDomino isi rezerva dreptul de a elimina comentariile injurioase la adresa persoanelor vizate in articole, si nu numai, care contin greseli gramaticale evidente, ori care ataca demnitatea tuturor celor in cauza.