Lista CÂȘTIGĂTORILOR festivalului Tineretului


O nouă ediție a Festivalului Tineretului a avut loc la Godineşti duminică pe scena nou construită în aer liber din „Grindul” Godineştiului. Cei care iubesc folclorul au avut posibilitatea de a se delecta cu dansurile populare şi cu cântecele specifice Gorjului. A XX-a ediție a Festivalului Tineretului a avut cinci secțiuni: solişti vocali, instrumentişti, dansatori, tarafuri tradiţionale şi costume populare.

La secţiunile de solişti vocali şi solişti instrumentişti au participat concurenţi cu vârste cuprinse între 15 şi 36 ani. Soliştii vocali au interpretat două piese din repertoriul gorjenesc (doină, baladă, horă, sârbă etc.), din care una fără acompaniament orchestral.

Secțiunea soliști vocali:
Premiul I în valoare de 200 lei acordat ex-aequo: Anuța Mădălina din Târgu Jiu și Dabelea Sabina din Stănești. Premiul II în valoare de 150 lei acordat ex-aequo: Burlan Andra din Rovinari și Serafin Adnana din Samarinești. Premiul III în valoare de 100 lei acordat ex-aequo: Cidoiu Alexandra din Godinești și Ruxandra Banța din Târgu Jiu. Mențiunea în valoare de 100 lei a fost acordată Elenei Soceanu din Stejari.

Secțiunea soliști instrumentiști:
Premiul I în valoare de 200 lei acordat ex-aequo: Cioiu Alexandru- caval din Târgu Jiu și Roibu Roberto Carlos- vioară din Rovinari. Premiul II în valoare de 150 lei acordat ex-aequo: Bojincă Raluca- nai din Peștișani și Olaru Mădălina- nai din Godinești. Premiul III în valoare de 100 lei acordat ex-aequo: Epure Mădălin- vioară din Godinești și Olaru Mădălina- nai din Godinești.

Secțiunea tarafuri tradiționale:
Premiul I în valoare de 500 lei a fost obținut de taraful Muscurici din Godinești.

Secțiunea port popular:
Premiul în valoare de 100 lei pentru costum popular a fost obținut de Cîrciu Elena din Mătăsari.

Secțiunea dans popular:
Premiul de 900 lei a fost atribuit formațiilor din Țicleni, Godinești și Stejari( câte 300 lei fiecare).
Valoarea totală a premiilor a fost de 2.500 lei și a fost acordată de Consiliul Județean Gorj prin Centrul Județean pentru Conservarea și Promovarea Culturii Tradiționale Gorj.

loading...
Loading...

Citește și

Încă o VESTE bună pentru pensionari! Au parte de o nouă MĂRIRE!

Guvernul ofera un nou beneficiu pensionarilor. Premierul Viorica Dăncilă a anunțat ca plafonul de la …

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.