sâmbătă , 3 decembrie 2016 - 8:42

Louis Vuitton – cu istoria în geamantan

mistere1

Pe vremuri, oamenii îşi puneau hainele într-o pânză şi plecau la drum. Aşa a făcut şi Louis Vuitton. A plecat în Parisul lui Victor Hugo, din Mizerabilii, şi a vrut să creeze un etalon: cât lux poate intra într-un geamantan. Răspunsul l-a anticipat în urmă cu mai bine de 150 de ani – cât un imperiu de mult. LV a evoluat, s-a diversificat, a ţinut pasul cu moda şi a înţeles mersul lucrurilor. Un singur lucru şi-a păstrat: unicitatea.

Povestea lui Louis Vuitton este una clasică, a unui copil sărac, care a ştiut că talentul fără trudă asiduă este în zadar. S-a născut în ziua a patra a lui Gustar, în anul 1821, undeva în regiunea Jura, în micul sat burgund Anchay. Se trăgea dintr-o familie simplă, de meşteri şi fermieri. Tatăl său, Xavier Vuitton, se ocupa cu creşterea animalelor, în timp ce mama sa, Corinne Gaillard, confecţiona pălării de damă. Louis a rămas orfan de mamă la vârsta de 10 ani, iar tatăl său a murit şi el la scurtă vreme. Pe când alţi băieţi încă se mai jucau pe maidane, la 13 ani, mânat de nevoi, dar şi de ambiţie, viitorul antreprenor francez a plecat la Paris. Abia trecuse iarna lui 1835, când a pornit la pas, cu desaga în spate şi câţiva franci în buzunar. Doi ani, 500 de kilometri şi numeroase slujbe care îi asigurau traiul de pe o zi pe alta. Acesta a fost itinerariul său până a ajuns în capitala Franţei.

De la atelierul lui Monsieur Marechal spre viitor.

Tânărul Louis, de numai 16 ani, era un băiat inteligent şi descurcăreţ. Aflase că Revoluţia Industrială îşi punea amprenta şi pe teritoriul francez, lucru care însemna pentru orice cetăţean dornic de muncă oportunităţi şi şanse la un viitor mai bun. Norocul nu l-a ocolit pe Vuitton: a devenit ucenic la atelierul lui Monsieur Marechal, unde realiza cutii personalizate pentru împachetat. Şi nu numai atât. Unul dintre efectele industrializării era obligaţia oamenilor de a călători foarte mult, în primul rând, în interes de serviciu. Femei sau bărbaţi, săraci sau bogaţi, toţi aveau nevoie de valize, cufere, cutii pentru pălării sau truse pentru toaletă. Aşa că tânărul Vuitton a profitat de cererea de piaţă şi de importanţa noului meşteşug urban – şi, în câţiva ani, a devenit cel mai cunoscut din breaslă.

Franţa secolului al XIX-lea nu avea o realitate politică constantă, însă alternarea monarhie-republică nu afecta deloc afacerea lui Vuitton. Ba mai mult, se pare că preşedintele Republicii, Ludovic Bonaparte Napoleon, încoronat mai târziu, în 1852, ca împărat al celui de-Al Doilea Imperiu Francez, sub numele de Napoleon al III-lea, i-a purtat noroc. Soţia sa, Eugénie de Montijo, ultima împărăteasă a Franţei, l-a angajat pe Louis Vuitton să se ocupe personal de bagajele sale, „să ambaleze cele mai frumaose haine într-o manieră deosebită”. Plimbările dese între reşedinţa familiei imperiale, Palatul Tuileries, Château de Saint-Cloud şi alte locuri de vacanţă, necesitau ca lucrurile valoroase să fie transportate în siguranţă, fără a fi în vreun fel deteriorate. Astfel, frumoasa contesă spanioloaică îi deschidea drumul către o clientelă de viţă nobilă.

Geamantanul care intră în istorie: plat, din piele, cu schelet din lemn de plop.

mistere3Anul 1854 i-a rezervat lui Vuitton decizii pentru o viaţă: s-a căsătorit cu mult mai tânăra Clemence-Emilie Parriaux şi, pe Rue Neuve des Capucines, la numărul 4, în Paris, aproape de Piaţa Vendôme, şi-a deschis propria firmă. Vuitton nu a bătut pasul pe loc prea mult timp: la numai patru ani de la inaugurare lansează modelul propriu de geamantan. Noul seif pentru haine era perfect rectangular, meşterul renunţând la capacul sub formă de cupolă proiectat anume pentru scurgerea apei în favoarea capacului plat, gândit practic, care permitea o mai bună organizare şi depozitare a bagajelor. Scheletul era din lemn, fiind preferat plopul pentru flexibilitate. Pielea a fost înlocuită cu pânză pentru a evita riscul ca hainele să capete acel miros specific de animal. Culoarea era una pe gustul tuturor, o nuanţă de gri pal – gri Trianon. Şi, ceea a rămas până astăzi drept una dintre caracteristicile Vuitton, pânza şi lemnul erau îmbinate atent cu mâna lucrătorilor şi încheiate cu un lipici special, fără a implica metalul cuielor sau capselor.
Tot acest design se plia atât de bine pe cerinţele de atunci, încât, după un an, Vuitton a fost nevoit să se mute la 5 kilometri de capitală, în orăşelul de pe malul Senei, Asnières, unde şi-a deschis un atelier cu 200 de angajaţi, de unde se lucrează şi astăzi. Prima dată, din dorinţa de a fi cât mai aproape de producţie, şi-a instalat căminul la etajul atelierului. Mai apoi, cele trei generaţii Vuitton şi-au construit o casă de o eleganţă imperială, care nu se poate vedea de afară din pricina superbelor vitralii, realizate de către Paul-Louis Janin, în 1900. Anul 1867 a adus pentru Louis Vuitton recunoaşterea oficială peste mări şi peste ţări, când, la Expoziţia Universală de la Paris, a luat medalia de bronz. Una dintre primele comenzi internaţionale imediate a fost din partea liderului egiptean, Isma’il Pasha.

Brand al luxului.

1870: războiul franco-prusac – şi, într-un an, despre monarhia franceză se vorbea la timpul trecut. Victimă colaterală: atelierul din Asnières. Angajaţii dispăruseră, echipamentul fusese furat; totul era o ruină. Pentru Vuitton nu a însemnat mare lucru, având în vedere că 500 de kilometri nu a fost un drum prea lung pentru a-şi îndeplini idealurile – a o lua de la capăt era o provocare. Ambiţios, în numai câteva luni şi-a construit încă un magazin, unde se şi lucra; tot în Paris, pe strada Scribe, la numărul 1, pe locul unde cândva îşi avea sediul Jockey Club.
La timpuri noi, haine noi, spune legenda. În 1872, Vuitton înlocuieşte griul Trianon cu dungile albe şi roşii, ca mai apoi, în 1876, să le nuanţeze puţin, transformându-le în maro şi bej. Combinaţia era cunoscută de către francezi drept Rayée. Oamenilor bogaţi le-a plăcut şi, fără să-şi dea seama, Vuitton s-a adjudecat drept un brand al luxului.
Abia trecuse un deceniu, că Vuitton aducea modelul de bază care astăzi este cunoscut de întreaga lume: combinaţia de pătraţele maro deschis şi închis, dar şi mai puţin cunoscuta pereche de culori roşu închis şi alb. Şi acest model purta, bineînţeles, un nume: Damier. Louis Vuitton a făcut dintr-un simplu suport de transportat obiectele personale un adevărat accesoriu al nobilimii. Când, în 1889, Turnul Eiffel vedea pentru prima oară Parisul, meşterul Louis primea medalia de aur la Expoziţia Internaţională. A fost într-o continuă cursă cu el însuşi până în 1892, când, la vârsta de 70, a murit, lăsând fiului său, George Vuitton, moştenirea geamantanelor.

Doamnelor şi domnilor: LV!

mistere2

George a vrut să cucerească lumea. La propriu. Sau, în termeni de business modern, să facă din firma pariziană o corporaţie globală. Privind în urmă, am spune că nu era greu. Chiar tatăl său începuse să lucreze în această direcţie, deschizând un magazin Vuitton în Londra. Afacerea de pe strada Oxford, la numărul 289, nu a mers chiar aşa de bine, dar se pare că George venea cu idei inovatoare. Aşa că, luând valiza în spate, a pornit peste ocean, la Târgul Internaţional din Chicago, unde, din nou, aerul european i-a impresionat pe americani. Noua epocă Vuitton prindea forţe noi.

În 1896, George aducea în lumina reflectoarelor monograma LV. Un an mai târziu, monograma LV şi florile de influenţă orientală ale epocii victoriene jucau şah pe modelul Damier. Începutul secolului al XX-lea îl prindea pe George Vuitton în postura de negustor: fiind în Statele Unite ale Americii, el mergea din oraş în oraş, vânzând noile geamantane LV. Primul Război Mondial începea, la fel şi marea expansiune a brandului. 1913 a debutat cu filiala de pe Champs-Élysées, continuând cu New York, Bombay, Washington, London, Alexandria şi Buenos Aires.

Houdini încearcă să evadeze dintr-un geamantan Louis Vuitton – şi nu poate.

Moda se schimba, la fel şi bagajele. Şi cu toate că hainele femeilor nu mai erau la fel de voluminoase, ele tot trebuiau să schimbe mai multe ţinute, chiar şi într-o singură zi. Aceste amănunte nu i-au scăpat lui Vuitton junior şi, precum tatăl său, s-a adaptat cerinţelor anilor ’30. În 1930 a creat geanta keepall, accesibilă, folositoare şi elegantă, păstrând tiparul de culori şi simboluri. În 1932, cu gândul la domnii care doreau să transporte o sticlă cu vreo licoare preţioasă, George a creat geanta Noe.
În secolul al XX-lea era deja ceva obişnuit ca oamenii să parcurgă distanţe extrem de mari. Încă de când a preluat firma, primul gând al lui George a fost siguranţa valizelor. Aşa că, timp de câţiva ani, a lucrat la o încuietoare pe cât de mică şi elegantă, pe atât de complicată pentru hoţi. Iar pentru a demonstra gradul de siguranţă, l-a provocat pe însuşi Henry Houdini să încerce să scape dintr-un geamantan închis astfel. Marele artist a eşuat, iar încuietorile lui George sunt folosite şi astăzi, deci LV a devenit o ameninţare pentru potenţialii infractori.
Primele decenii ale secolului al XX-lea aduceau pentru Vuitton… culori. Geamantanele erau galbene, portocalii, negre. O comandă specială a fost din partea unui filantrop care a dorit un cufăr mare, roşu, pentru a transporta echipamentul de fotografiere al echipei sale până în India.
În 1936, George Vuitton moare – predând ştafeta fiului său, Gaston-Louis Vuitton.

Istoria merge mai departe.

Controversele celui de-Al Doilea Război Mondial nu au ocolit firma Vuitton. Se spune că în timpul regimului de la Vichy le-a mers din plin. Gaston-Louis se pare că se înţelegea de minune cu mareşalul Pétain, şi în atelierele LV era adoptat sloganul vremurilor, „Travail, famille, patrie”. Unele voci susţin că pentru a-şi demonstra admiraţia faţă de mareşal au creat pentru acesta peste 2.500 de busturi.

De la finalul războiului şi până în prezent, compania Louis Vuitton a trecut prin numeroase schimbări. În cei peste 150 de ani de existenţă, produsele s-au diversificat în formă, culoare, design, utilitate. Cert este faptul că mereu au ţinut pasul cu realităţile sociale, culturale şi economice ale vremurilor. Louis Vuitton a devenit un brand al celebrităţii încă din… totdeauna. În anii ’20, Coco Chanel a dat o comandă specială: geanta Alma. A urmat Audrey Hepburn cu a ei Speedy, din 1965.
Louis Vuitton poartă unul dintre cele mai cunoscute logo-uri, devenind sursă de inspiraţie chiar şi pentru Dali – „Daligram”. Una dintre cele mai impunătoare firme listate la bursa de valori de la Paris, LV s-a asociat cu o altă firmă gigant, Moët Hennessy, creând astfel cel mai mare imperiu al luxului, LVMH.

sursa: historia.ro

loading...

Citește și

m11

Opt moduri ÎNFRICOŞĂTOARE prin care Pământul ar putea fi distrus

Viaţa există pe Pământ datorită atmosferei, a proximităţii faţă de Soare, precum şi alte coincidenţe …

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

* Din respect pentru cititori, GorjDomino isi rezerva dreptul de a elimina comentariile injurioase la adresa persoanelor vizate in articole, si nu numai, care contin greseli gramaticale evidente, ori care ataca demnitatea tuturor celor in cauza.