luni , 5 decembrie 2016 - 12:30

Lovitură de teatru în cazul plagiatului lui Ponta

Consiliul General al CNATDCU a decis joi să aprobe raportul experţilor prin care se stabileşte oficial că fostul premier Victor Ponta a plagiat în teza de doctorat. Ponta are la dispoziţie 10 zile pentru a contesta decizia, după care raportul va ajunge la ministrul Educaţiei, cu solicitarea de retragere a titlului de doctor.

Dintre cei 35 de membri ai Comisiei prezenţi la şedinţa de joi, 34 de au votat pentru aprobarea raportului şi unul s-a abţinut. Potrivit unor surse, cel care s-a abţinut este profesorul Horia Iovu, de la Universitatea Politehnica Bucureşti. Contactat telefonic, acesta nu a dorit să divulge felul în care a votat, însă şi-a exprimat obiecţiile faţă de decizia luată. Potrivit lui Iovu, Ponta ar avea şanse să întoarcă decizia în instanţă.

„Eu nu pot nici să vă confirm, nici să vă infirm, pentru că nu am dreptul ăsta. Fiecare cu treaba sa. Dar dacă dumneavostră aţi obţinut ştirea asta, mă rog… Asta a fost decizia pe baza comisiei de specialişti. Comentariile pe care le-am făcut în comisie sunt trecute în procesul verbal. Sunt anumite lucruri care, în opinia mea, nu s-au respectat, din punct de vedere procedural. Dacă se va face o contestaţie, dacă se ajunge în justiţie, sigur că toate acestea vor fi analizate. Sunt anumite lucruri pe procedură care nu au fost respectate. Asta pot să vă spun, dar atât. Eu consider că, juridic, hotărârea nu este pe deplin acoperită, pentru că nu sunt respectate toate etapele din ordinul de ministru. Este ordinul de ministru 3482, de anul ăsta, care prevede exact cum se ia hotărârea şi ce paşi trebuie urmaţi. Din punctul ăsta de vedere, sunt lucruri care, în opinia mea, nu au fost respectate. Asta a fost intervenţia mea în cadrul consiliului, am spus-o şi e consemnată”, a declarat Horia Iovu, pentru STIRIPESURSE.RO.

Întrebat dacă poziţia sa are vreo legătură cu funcţia de la Universitatea Politehnica, unde Ecaterina Andronescu este preşedinte al Senatului, profesorul Horia Iovu a declarat: „Foarte interesantă legătura asta. Doamna Andronescu este preşedinte al Senatului la Politehnică, eu sunt profesor la Politehnică. Mai mare legătură nu este. Nu sunt membru în niciun partid politic şi nici nu mă interesează. Dar vreau să ştiţi că dacă nu era Ponta, ci era altul, Ionescu, Popescu, tot aia spuneam, pentru că eu vreau să fie făcute lucrurile legal. Asta e singura mea grijă. În rest, nu mă interesează persoana omului. Chiar nu am nicio legătură cu doamna Andronescu sau cu domnul nu ştiu care. Am nenumărate dispute cu doamna Andronescu, pe diverse alte chestiuni, deci să nu credeţi că e o problemă de… Nu sunt în partid, nu mă interesează partea asta politică. Au fost de asemenea colegi care au întrebat de ce s-a început cu cazul ăsta sau de ce numai cazul ăsta. Adică pare ca o chestie un pic forţată, că e om politic şi gata, trebuie rezolvată treaba. Sunt foarte multe alte cazuri care trebuie rezolvate, nu numai Ponta e pe lumea asta.”

loading...

Citește și

Kovesi, LIBER la al treilea mandat la DNA

Plenul CSM a aprobat pe repede înainte la sfârșitul lunii noiembrie modificarea și completarea legilor …

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

* Din respect pentru cititori, GorjDomino isi rezerva dreptul de a elimina comentariile injurioase la adresa persoanelor vizate in articole, si nu numai, care contin greseli gramaticale evidente, ori care ataca demnitatea tuturor celor in cauza.