sâmbătă , 3 decembrie 2016 - 15:42

Marciuc, despre STRATEGIA ENERGETICĂ: NU e nimic REALIST

ceo-marciuc

Prim-vicepreședintele Federației Univers nu crede că mineritul din Oltenia va dispărea până în anul 2030, așa cum au prezentat tehnocrații în strategia energetică națională

În documentul lansat recent în dezbatere publică pe site-ul Ministerului Energiei este trecut un calendar clar de închidere de cariere miniere. Dacă planul ar fi pus în aplicare, s-ar pune lacătul treptat pe următoarele unități miniere: în 2017, ar trebui închisă Husnicioara, în 2019 Lupoaia, în 2020 Rovinari-Est și Gârla, iar în 2023 Peșteana Nord. Totul, în condițiile în care nu s-ar face investiții cuprinse între șapte și paisprezece milioane de euro. Adrian Marciuc nu crede că strategia energetică ar putea fi pusă în aplicare de viitorii guvernanți.”Eu am participat la o singură ședință, când au chemat sindicatele la București pe strategia energetică. De atunci, mi-am dat seama că nu va ieși nimic concret. O strategie trebuie să spună clar ce avem. În această strategie ne dăm cu presupusul, dacă se realizează grupurile 3, 4 de la Cernavodă, dispare mineritul, numai dacă și dacă. Nu e nimic concret, ceva realist. Așteptăm alegerile. Nu știu ce partid va veni la Putere, nu știu dacă își va asuma această strategie sau se va face altă strategie mai clară pentru viitorul țării. Cum spun că investesc în grupurile 3, 4 de la Cernavodă, se poate spune că nu se investeşte în aceste grupuri, pentru că sunt bani mulți și se poate investi în grupurile proaste, pentru că stăm de nu știu câți ani să investim în grupul 5 de la Rovinari. Nu știu dacă sunt sume mari față de sumele pe care le dau pentru grupurile de la Cernavodă pentru mărirea duratei de viață”, a declarat liderul Federației Univers.

loading...

Citește și

nastase1

Ilie Năstase a jucat tenis la Târgu Jiu

Prezent deja de două zile la Târgu Jiu, în plină campanie electorală, celebrul tenismen Ilie …

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

* Din respect pentru cititori, GorjDomino isi rezerva dreptul de a elimina comentariile injurioase la adresa persoanelor vizate in articole, si nu numai, care contin greseli gramaticale evidente, ori care ataca demnitatea tuturor celor in cauza.