luni , 5 decembrie 2016 - 12:32

MARE sărbătoare ASTĂZI! Vezi aici ce NU ai voie să faci, altfel riști să fii LOVIT de trăsnet!

sf-ilie02

Sfântul Ilie este cinstit de creştini, astăzi pe 20 iulie, ca aducător de ploi, după ce, prin rugăciunea sa, a salvat de la moarte poporul din Israel, după trei ani şi jumătate de secetă, dar şi ca divinitate populară a Soarelui şi a focului, atestată prin numeroase superstiţii, tradiţii şi datini.

Sfântul Ilie a trăit în Regatul de Nord al lui Israel, în vremea domniei regelui Ahab. Sfântul Ilie a fost fiul preotului Sovac din Tesvi (din neamul lui Aaron) şi a trăit cu mai bine de 800 de ani înainte de Hristos. Vechiul Testament istoriseşte despre faptele lui minunate în cărţile numite Regi. Este ales de Dumnezeu să certe aspru pe regele Ahab şi pe cei care-l urmau pe calea păgâneasca a adorării lui Baal. Sfântul Ilie a fost hrănit în chip minunat de corbi pe când era retras la pârâul Cherit şi de un înger pe drumul spre Muntele Horeb; datorită rugăciunii sale, Dumnezeu opreşte ploaia timp de trei ani şi jumătate; înmulţeşte faina şi uleiul văduvei din Sarepta Sidonului şi îl învie pe fiul ei; a chemat foc din cer prin care a ars jertfă adusă de el lui Dumnezeu; a înlăturat cultul zeului Baal; l-a văzut pe Dumnezeu în isihie, (vântul liniştit); a fost ridicat în carul de foc şi s-a arătat la Schimbarea la Faţă a Mântuitorului de pe muntele Tabor. Sfântul Ilie este reprezentat iconografic, cel mai adesea, fie în gura peşterii sale (hrănit de corb), fie în carul de foc (în care a fost răpit la cer). Sfântul Ilie este socotit şi protopărintele monahismului creştin.

Superstiţii de Sfântul Ilie. Ce înseamnă dacă visezi cânepă!

În ajunul acestei zile, fetele se duceau noaptea pe ogoarele semănate cu cânepă (cânepişti), se dezbrăcau şi, goale, se tăvăleau prin cultură, apoi se îmbrăcau şi se întorceau acasă. Dacă în noaptea dinspre Sânt-Ilie visau cânepă verde era semn că se vor mărita cu flăcăi tineri şi frumoşi, iar dacă visau cânepă uscată se zicea că se vor mărita cu oameni bătrâni. În dimineaţa acestei zile, scrie crestinortodox.ro, se culegeau plante de leac, în special busuiocul, ce erau puse la uscat în podurile caselor, sub streşini sau în cămări. Tot acum se culegeau şi plantele întrebuinţate la vrăji şi farmece. Femeile duceau în această zi busuioc la biserică pentru a fi sfinţit după care, întoarse acasă, îl puneau pe foc iar cenuşa rezultată o foloseau în scopuri terapeutice atunci când copiii lor făceau bube în gură.

Femeile chemau copii străini sub un măr

De Sfântul Ilie, romanii îşi aminteau şi de sufletele morţilor, în special de sufletele copiilor morţi. Femeile chemau copii străini sub un măr, pe care îl scuturau ca să dea de pomană merele căzute. Astfel, se consideră că morţii se veselesc. Scenariul ritual de renovare a timpului, specific tuturor marilor sărbători calendaristice, cuprinde şi practici de pomenire a morţilor. Bisericile sunt pline, acum, cu bucate pentru pomenirea morţilor (Moşii de Sant-Ilie), iar la casele gospodarilor se organizează praznice mari. Se credea şi se mai crede şi astăzi că dacă tună de Sânt-Ilie, toate alunele vor seca iar fructele din livezi vor avea viermi.

loading...

Citește și

porci1

Ţăranii îşi vând porcii pe internet. Vezi cu cât îi dă un fermier din Șomanești, Gorj!

Un bărbat din localitatea Șomanești, comuna Telești, aflată la doar câțiva kilometri de Târgu Jiu, …

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

* Din respect pentru cititori, GorjDomino isi rezerva dreptul de a elimina comentariile injurioase la adresa persoanelor vizate in articole, si nu numai, care contin greseli gramaticale evidente, ori care ataca demnitatea tuturor celor in cauza.