duminică , 4 decembrie 2016 - 1:51

Ministerul Energiei, soluții pentru regenerabile

energie-eoliene-panouri-solare_2

Ministerul Energiei a venit cu soluții pentru sectorul regenerabilelor. Proiectul de OUG care modifică Legea 220 este în consultare publică până la data de 4 noiembrie, când toți cei interesați pot transmite observații, propuneri, care urmează a fi publicate cu răspunsurile aferente, dau asigurări reprezentanții ministerului.

Secretarul de stat în Ministerul Energiei, Corina Popescu: „Propunerea de OUG vine cu o soluție de compromis care ține cont și de investitorii din sectorul regenerabilelor, și de consumatorii finali. Este foarte clar că nu înseamnă mai puțin pentru industria regenerabilelor. Categoric, este ceva mai mult”, este mesajul pe care îl transmite Corina Popescu, responsabil și coordonator al Grupului Interministerial care s-a ocupat de modificarea Legii 220. Într-un interviu acordat InvesTenergy, aceasta clarifică o serie de aspecte cuprinse în propunerea de OUG și invită investitorii din sectorul regenerabilelor, marii consumatori de energie, participanții la piața energiei, precum și autorități, să-și exprime opiniile, argumentat, și să vină cu soluții de îmbunătățire a actului normativ.

Schemă de ajutor de stat

Oficialul a precizat: „Trebuie să spun că toți investitorii știau de la bun început ce urmează, și-au făcut propriile analize în momentul în care au luat decizia să investească. Le-am comunicat că am încercat să acomodăm și poziția consumatorului final. Trebuie să înțelegem cu toții că, până la urmă, consumatorul final din România trebuie să plătească ce poate să plătească. Nu trebuie să punem o presiune prea mare pe acesta, că există riscul să se reloce și atunci scade consumul și așa se rostogolește bulgărele, cu efecte nedorite pentru toată lumea. În mod clar, efortul pentru consumatorul final a fost prea mare, schema a fost supradimensionată de la început. În momentul în care stabilești o schemă de ajutor de stat de maniera asta, ar trebui să fie însoțită de un studiu de impact pe consumatorul final, un studiu care să arate suportabilitatea plății”, a mai spus Corina Popescu.

loading…




loading...

Citește și

nastase1

Ilie Năstase a jucat tenis la Târgu Jiu

Prezent deja de două zile la Târgu Jiu, în plină campanie electorală, celebrul tenismen Ilie …

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

* Din respect pentru cititori, GorjDomino isi rezerva dreptul de a elimina comentariile injurioase la adresa persoanelor vizate in articole, si nu numai, care contin greseli gramaticale evidente, ori care ataca demnitatea tuturor celor in cauza.