sâmbătă , 3 decembrie 2016 - 11:38

„Mințiți” și ”folosiți”! Grevă înainte de derby!

faza1

Din păcate, inevitabilul s-a produs la Pandurii. Exact înaintea derby-ului Olteniei cu CS U Craiova, fotbaliștii antrenați de Petre Grigoraș au hotărât să intre în grevă și amenință că nu vor face deplasarea pentru partida din runda inaugurală a returului. Din câte se pare, deși vrea să respecte competiția din Liga I, Grigoraș este întru totul de acord cu măsura adoptată de jucătorii săi. Ba mai mult, ”principalul” de pe banca gorjeană atacă în mod direct conducătorii clubului Pandurii și spune că a fost ”mințit” și ”folosit”.

faza4

Intrarea în insolvență a mai semnat, acum, un nou capitol pentru Pandurii: greva generală! Ajunși la capătul răbdării după ce nu au fost plătiți deloc în acest sezon, fotbaliștii de la Pandurii au recurs la o soluție inedită: încetarea oricărui antrenament și amenințarea că nu se vor mai prezenta la niciun meci din Liga I până nu vor vedea măcar un salariu pe card. Măsura elevilor lui Petre Grigoraș vine clar și în urma promisiunii nerespectate din partea conducerii clubului, care ”amenință” jucătorii de circa o săptămână că vor primi măcar o chenzină.

 

Problema de la Pandurii nu este, totuși, una de moment. Puteam să fim și la zi cu salariile și să pierdem la Craiova pentru că avem în față un adversar foarte bun, dar adevărata problemă o reprezintă viitorul echipei, ce vom face cu ea… Situația per total este una gravă!
Petre Grigoraș, antrenor Pandurii Târgu Jiu

faza2

Răducan: ”Ultima promisiune a fost făcută public de Membrii Asociaţi”

Joi dimineață, Sânmărtean and Co. trebuiau să efectueze ședința zilnică de antrenament, însă aceasta nu s-a mai desfășurat, Grigoraș fiind anunțat personal de către liderii din vestiar că echipa a intrat oficial în… grevă! Tehnicianul a aflat și că jucătorii sunt deciși să nu se prezinte la meciul de sâmbătă, cu CS U Craiova, dacă nu li se vor îndeplini cererile. ”Jucătorii au refuzat să facă antrenament. În mod normal e greu de acceptat aşa ceva, însă fotbaliştii de la Pandurii chiar au fost mai mult decât înţelegători până acum. Ultima promisiune a fost făcută public de Membrii Asociaţi şi, luni, trebuia să fie un salariu plătit. Nu vor să meargă la Craiova şi atunci vom folosi echipa a doua. Grigoraş şi cu mine am beneficiat până acum de totala lor înţelegere, dar după Timişoara ne-au transmis că aşa nu mai vor să continue”, a precizat Narcis Răducan, preşedintele executiv al pandurilor. Cert este că, odată cu demararea procedurii de intrare în insolvență, echipa de fotbal gorjeană a ajuns acum într-o totală derivă. Dacă e să ne luăm după conducătorii pandurilor, datoria totală a clubului de primă ligă din Târgu Jiu este cifrată undeva la două milioane de euro, din care ANAF revendică 1,1 milioane. Dacă ținem cont, însă, de spusele jucătorilor, situația a devenit tensionată din momentul în care promisiunile repetate ale conducătorilor clubului nu au fost deloc respectate, totul culminând cu neachitarea măcar a unui salariu și acela făgăduit de săptămâna trecută. ”Insolvența nu ne-a luat atât de mult pe nepregătite cât s-a întâmplat cu promisiunile. În nenumărate rânduri ni se spunea ba că mâine, ba că săptămâna viitoare și uite așa am ajuns să se termine turul, iar noi să nu primim decât promisiuni în continuare. Acum chiar ne simțim umiliți, folosiți și prostiți! Cât să jucăm, cât să ne mai antrenăm, dacă suntem luați de fraieri? Ne deranjează cel mai mult că nu dau doi bani pe noi… Cum să vi să spui de fiecare dată că, gata, se rezolvă și apoi să te faci că plouă? Că e iar ”mâine” sau ”săptămâna viitoare”! Putea să ne zică măcar ”băi băieți, nu avem de unde acum” și poate înțelegeam… Dar nu să ne mintă la infinit și să ne ia de fraieri. Iar acum am înțeles că îi interesează mai mult cine e pe listă la senatori, la deputați și că ultima lor grijă ar fi Pandurii. Sper să se rezolve într-un fel, dar sincer, sunt slabe șanse. E unul abia aștept să vină pauza și să văd cum plec de aici!”, mărturisește un jucător de bază din echipa gorjeană.

grigora-petre

Grigoraș este de partea jucătorilor

Din câte se pare, însăși antrenorul Petre Grigoraș este alături de jucători, pe care susține că îi înțelege perfect. Mai mult, ”principalul” de pe banca gorjeană se simte folosit și mințit de către cei din conducerea pandurilor: ”Trebuie să-i respectăm pe acești jucători, eu unul îi înțeleg perfect. Poate nu s-a știut sau nu s-a vrut să se schimbe ceva la echipă… În vara asta au venit cu speranță că aici se poate face performanță nu mai puțin de 11 jucători noi. Dar, după ce au venit, au fost mințiți în repetate rânduri și acum răbdarea lor a ajuns la limită! Îi felicit pentru cum s-au comportat până cum, ca să nu mai zic de cei mai vechi din echipă, care au datorii și din sezonul trecut. Mi-e foarte greu să analizez situația și mărturisesc că poate cel mai greu îmi este mie, că am fost mințit si eu, am fost folosit! Păi dacă și un salariu este o cerință prea mare, atunci chiar nu mai am comentarii”, susține Grigoraș.

faza3

Perspective sumbre legate de derby-ul Olteniei

Cu echipa sau nu în grevă, Pandurii are programat sâmbătă un meci extrem de important în Liga I. Din păcate, pentru echipa gorjeană perspectivele sunt cu adevărat sumbre atunci când vine vorba de derby-ul Olteniei cu CS U Craiova din prima etapă a returului. Tehnicianul Petre Grigoraș nu speră mai mult pentru Pandurii decât un simplu act de prezență, în Bănie. Mai ales că, din câte se pare, pentru această deplasarea nu se poate conta decât pe rezerve sau jucători de la echipa a doua! ”Sunt convins că Pandurii se va prezenta la meciul de la Craiova, acum rămâne să vedem și în ce formulă. Scenariul cel mai negru este să nu meargă o mare parte dintre jucători și să luăm 10-12 goluri, iar cel mai optimist ar fi acela să luăm un salariu și să jucăm cu echipa cea mai bună, desi mental suntem la pământ cu toții, iar adversarul este foarte bun… Eu unul trebuie să îmi iau măsuri de precauție și voi apela clar la jucătorii tineri. Trebuie să respectăm competiția și să ne prezentăm. Chiar dacă, cu tot respectul pentru jucătorii de la echipa a II-a, care le e greu să se descurce și la Liga 3, nu vom avea prea multe pretenții la Craiova”, mărturisește Grigoraș. Antrenorul pandurilor știe că în afară de problemele mari din vestiar va întâlni sâmbătă unul dintre cei mai în formă adversari din Liga I: ”Este greu de făcut planuri într-un meci în care și dacă ai fi fost 100% pregătit, ai fi avut emoții mari. E foarte greu să speri la un rezultat pozitiv, Craiova este o echipă de calibru, în formă foarte bună, cu jucători de valoare, au o viteză ridicată de joc, mizează pe ofensivă. Este o echipă pe care pe mine personal, mă încântă”, concluzionează Petre Grigoraș. Recent, Pandurii s-a calificat în optimile Cupei României, după victoria cu 3-0 de pe terenul lui ASU Poli Timişoara, dar în campionat are o singură victorie în ultimele cinci etape şi se află în afara play-off-ului, pe locul 7. Partida CS U Craiova – Pandurii Târgu Jiu este programat a se desfășura sâmbătă, de la ora 14.00.

loading…


loading...

Citește și

mat1

Panduri „reîncărcați” înaintea derby-ului cu CFR

Trupa lui Grigoraș dispută, astăzi, un examen extrem de dificil, în etapa a XVII-a a …

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

* Din respect pentru cititori, GorjDomino isi rezerva dreptul de a elimina comentariile injurioase la adresa persoanelor vizate in articole, si nu numai, care contin greseli gramaticale evidente, ori care ataca demnitatea tuturor celor in cauza.