duminică , 4 decembrie 2016 - 14:11

Miza politică pe CEO. De ce tac sindicatele?

claudiu_mateiCând îi aud pe unii sindicaliști cum își dau cu părerea despre situația economică a CEO, articulând, gutural, termeni pretențioși care nu s-au predat la școala de tractoriști a SMT-ului de la Turceni, îmi vine să scriu, iar și iar, despre firmele sindicale și cum au fost stoarse de ultimii lei din conturi și falimentate de specialiștii ăștia vorbăreți.

Sentimentul e același când alți sindicaliști, deveniți politicieni, se dau salvatorii mineritului și energiei și își pregătesc turul electoral de la sfârșitul acestei toamne pe același ton al nesimțirii, uitând, sau crezând că minerii și energeticienii au uitat că le atârnă sindjilțurile și carservurile de coadă.

Înțeleg că Remus Vulpescu nu mai vine, că i se trasaseră niște sarcini care presupuneau ”costuri sociale și bugetare însemnate, fără a reprezenta o soluție de salvare a companiei”, după cum citează presa pe surse. Mesajul e clar: ministerul nu vrea numai 4.000 de salariați disponibilizați, ci mult mai mulți, care ar fi generat ”costuri sociale”, iar în opinia lui Vulpescu măsura de înjumătățire a minerilor și energeticienilor nu salvează CEO. Totuși, Vulpescu nu a spus nimic despre insolvență, ce are de gând ministerul, daca i s-a sugerat și asta, printre altele, în condițiile în care sunt tot mai multe voci care spun că la București e creionat deja un calendar al insolvenței. Vulpescu era trimis să semneze cererea de intrare în insolvență, să devină administrator special și Borza, administrator judiciar, pe tipicul Hidroelectrica. Asta era varianta neoficială, dar despre care sindicaliștii știau și au tăcut, n-au scos un cuvânt, pentru că ”nu e momentul acum”.

Oare vor, din nou, inspectori sociali, să fie plătiți iar de companie? Se vorbește despre un astfel de troc, la schimb cu niște proteste de catifea în situația în care compania merge spre insolvență, că posturile nu le mai sunt protejate prin lege, după ce articolul a fost declarat neconstituțional.

Mesajul public al liderilor de sindicat este că nu vor mai avea loc disponibilizări în octombrie, cu toate că actul normativ privind aprobarea sumei necesare venitului de completare a primit aviz favorabil de la câteva organisme, pentru că în acea lună cu compania se va întâmpla ce au decis mințile luminate de la București.

Condițiile sunt întrunite la milimetru: supraîndatorarea companiei, pierderile continue, decizii greșite de management și ale echipelor de conducere, scăderea vânzărilor de energie, etc. Nu sunt specialist și pot fi contrazis cu ușurință, însă niciunul dintre economiștii din companie, sau cei din echipa de management, nu a ieșit public să explice dacă insolvența CEO e o prostie, sau din contră.

Nici măcar cel mai mare specialist al PSD, ajuns blogger de succes, cel care a băgat compania în prăpastia financiară din care nu mai poate ieși, nu se încumetă să explice. El le aruncă în nas celor care își permit să scrie/vorbească despre energie termeni precum EBIT sau PCCB-LE, să arate că a citit multe cărți și îi ia la mișto pe ziariștii ”agramați și nătângi” pe care i-a cumpărat cu o ciorbă. Seamănă tot mai mult cu un jucător care, după ce a frecat banca de rezerve aproape tot meciul, în minutul 90, când a fost introdus în teren, la trecerea timpului, și-a dat autogol, iar după încheierea prodigioasei cariere pozează în Mesi, plus Ronaldo.



loading...

Citește și

ionut-catrina

Corupția și indiferența ucid în continuare

Acum un an, România s-a trezit în fața unei tragedii fără margini, ce a modificat …

7 comentarii

  1. Laurentiu Ciurel

    Matei, am explicat de zeci de ori, inclusiv pe blog, adevarul despre situatia din CEO. Nu e vina mea ca nu pricepi, am scris pentru nivelul unui elev de liceu, mediocru (clasa x). Timp de trei ani ti-am platit salariul. Cel putin asa spunea seful tau , care venea sa ne vanda informatii ca sa-i marim tarifele la firma de paza cu care astupa si cheltuielile de la Gorj Domino, aflat continuu pe pierdere. Niciodata n-am facut-o, iar informatiile sale „din zona SRI” erau prostii de care radeam, pe care tot el le plasa prin diferite comentarii. Stii foarte bine ca CEO de pe vremea mea era cu totul altul, dar acum e comanda „da-i in Ciurel”. Dupa ce am plecat eu tarifele la firma de paza a lui Faget au crescut brusc, noii stapani sunt darnici (de la voi primesc foarte putin, doar protectie in presa si laude pentru Ciubotarica si gasca). Putem sa incepem sa spunem adevarul, nu am absolut nici o problema, teama, sau constrangere. Acum vreo cateva saptamani ma tot chemai la emisiuni, sa „arat oamenilor adevarul”. Atunci te-am refuzat. Acum s-ar putea sa-l spun. Citeste-mi blogul viitor.

    • Domnule Ciurel, pe blogul dvs menționați, contextual, cuvântul ”insolvență” în articolele publicate în 23, 25 și 28 februarie, dar fără să explicați, nici atunci și nici ulterior, dacă sunt întrunite condițiile unei insolvențe a CEO, daca ar accepta judecătorii o cerere în acest sens, sau insolvența poate fi forțată mai mult sau mai puțin, care ar fi interesul, dar mai ales cui ar servi intrarea companiei în insolvență. Deci, ironiile cu explicații pentru elevi mediocri sunt gratuite, pentru simplul fapt că nu ați lămurit chestiunea. Cu siguranță nu veți aprofunda subiectul pentru că printre cauzele și împrejurările care au dus compania în situația dificilă de astăzi sunt decizii greșite ale dvs din postura de manager și, mai ales, deficitul uriaș înregistrat de companie în ultimii doi din trei ani în care ați condus-o. Unii ”agramați și nătângi”, care, întâmplător, am mai făcut și matematici superioare, chiar știm să citim un bilanț contabil.
      Nu mi-ați plătit salariul niciodată pentru că eu, spre deosebire de alții, jurnaliști sau foști colegi de partid ai dvs, nu am fost pe ștatul de plată al dvs.
      Comentariile marginale făcute de dvs în legătură cu oamenii de afaceri la care aplecați urechea cât timp ați condus CEO vă pot consuma energiile fără rost și nu e cazul să vă epuizați talentul de polemist.
      Domnule Ciurel, Gorj Domino nu e casă de comenzi deci, ziarul nu acționează pe principiul ”dă-i în Ciurel” sau laudă-l pe Ciobotărică și gașca, iar poziția de lider al presei locale (potrivit trafic.ro, nu poezii) demonstrează că politica editorială e una corectă și apreciată de cititorii cotidianului.
      Domule Ciurel, acum vreo câteva săptămâni vă tot chemam la emisiuni și chiar ați venit, deci nu m-ați refuzat (http://www.tvsud.ro/verde-in-fata-20-05-2016-insolventa-ceo-este-inevitabila.html#.V7JLn0195dg). Este singura dată când ați încercat să argumentați, lapidar, că ”Insolvența CEO e inevitabilă” și atât. Cât despre adevărul pe care doriți să-l spuneți oamenilor, vă doresc succes. Poate convingeți un ziar de calibru să vă preia articolele, sau vă conservați orgoliul de vedetă cu blog pentru că nu încăpeți pe aceeași pagină cu ziariștii ”agramați și nătângi” care zic și fac orice pentru o ”masă caldă”, pe care, unora, chiar dvs le-ați servit-o (1,2 milioane de lei unui singur cotidian local).

      • Laurentiu Ciurel

        Sigur, cu matematicile superioare m-ai convins. S-ar putea sa nu le fi facut insa pe alea inferioare,aritmetica, mult mai necesara pentru citirea unui bilant decat seriile Laurent si integrale curbilinii.
        Poti enumera doua din deciziile manageriale gresite ale mele? Poti defini cuvantul deficit, cu aplicatie la CEO in perioada mea? Sigur, daca bagi in fata lozinci imbecile gen Valceanu – FNME, (agramate si natangi), cu tot „talentul meu de polemist”, e clar ca nu fac fata si renunt. Cat despre casa de comenzi, acum cinci ani scriai ca mi-am luat Porsche de 170.000 de euro si fiicei mele masina de 50.000 de euro. Mai tii minte de la cine ai primit? (comanda, bineinteles)

        • Brava, domnule Ciurel! Inițiezi o dezbatere pe teme de politica energetică cu Matei Claudiu! Mai urmează sa se alăture o miorita si tu sa chemi un câine! Domeniu in care ambii combatanți sunteti la nivel de clasa zero spre minus unu! Decizii manageriale greșite?? Ce decizi manageriale ati luat dumneavoastra domnule Ciurel? Unde in lumea producătorilor de energie, de la Arad la vale, un manager ar accepta niște atârnători gen Minserv, Olserv, Carciuserv, Ionserv, Victorserv? Angajările din perioada 2012-2015 au fost decizii manageriale?? Venitul la discuții profesionale la Alicus si compania cu Nea Ion de mana, a fost decizie corecta managerială?? Trimiterea știi tu cui la discuții cu Marii Contribuabili , si care a creat o părere ca va meritați soarta cu asemenea ” specialisti” , a fost tot o decizie managerială corecta? Si ca doar intervenția știi tu cui v-a salvat vremelnic de sechestru general al ANAF -ului! Am citit acum câteva minute, habar nu avea ca ai si blog, mesajul către Remus! Nu erai tu si Costica( cu si fara mustață) cei mai buni prieteni ai lui Mihăilă?Mihaila care , nu mie greu sa recunosc, e cu 6 clase peste noi !! Tot dezbateti despre insolventa!! Sa bănuiesc ca si tu si Matei sunteti atât de naivi sa credeți ca insolventa e o decizie a Marii Oculte Mondiala, nu o stare financiară a unei companii?? Si C.E.O e in stare de insolventa, amânata de faptul ca Finanțele evita sa facă cererea ! Care cerere e discutata si starea de insolventa e decisă de O INSTANȚA, pe baza rezultatelor financiare din bilanț! Daca deciziile tale manageriale corecte au adus o societate sa producă o paguba de 1,2 miliarde bugetului național, ma cutremur la gândul ce s-ar fi întâmplat daca luai vreuna incorecta!! Am trecut la persoana a doua pentru ca si eu am cântat in practica agricolă la începutul anilor 80 -” sunt student la TCM/ fac șuruburi din orice” , subiectele la facultatea absolvita de mine au fost insa de gradul 1( Aeronave, Electronica, Automatica..)!! Deciziile ” manageriale” corecte😀😂 au adus cheltuielile de personal la 45% din cifra de afaceri, la o creștere a producție de 17 % in 2013,, ai crescut cheltuielile cu personalul cu 60%!! De la aTCM si atelierul mori cărbune plus responsabil cu vibratiile in Australia , apropo la o centrală nemțească același lucru i-l făcea un absolvent de scoala profesională cu 20 de ani vechime, crezi tu ca ai dat mana cu Ion si Victor Viorel si ” te-ai ales” manager! Toate elucubrațiile tale cu ” verzii” Greenpeace, liberalii , socialiștii, comunistii, liber-schimbistii nu au făcut decât sa te decredibilizeze si mai mult ca odată , cândva , ai putea deveni manager! Știi povestea cu Frumusețea de la 20 de ani, deștept la 30…. Manager puteai deveni, daca soarta ți-ar fi fost favorabilă, pana la 38!! Restul doar povesti! Nici măcar un bun pedagog nu esti, altfel învața si Horvath ceva!! UN SINGURA SOLUȚIE ARE C.E.O pentru a prinde nedizolvata 2020! Tu ai competentă si curajul s-o enunți??
          P.S. Prietenul tău Danut , cel pe care ” competenta” lui Nistor, tractorist pana la 46 de ani devenit ” persoana de decizie peste noapte , cu vasta lui experienta de condus o societate cu 2 balastiere , a adus concurenta in situația cunoscuta! Doar Andronache ” te-a înfrânt” la decizii manageriale!! Am dezbate doua saptamâni dar sunt doar controverse ” istorice” ! Răul a fost făcut, cel mai bine pentru tine si C.E.O aste s-o lași asa ! ISTORIE , KEEP WALKING!

  2. Nea Ciurele , vezi ca Matei e baiat inteligent , pricepe foarte repede si se pare ca pe el nu l ai putut cumpara cu ,,,,o ciorba . Noi suntem mai putin destepti si nu putem intelege cum ai ingropat CEO , un mastodont energetic , cu zeci de mii de angajati . Poate ne eszplici ( vorba lui nea Florin , care este primar ) si noua de ce in loc sa te preocupi de investitii si activitatea curent a CEO te ai ocupat Exclusiv ( prietenii stiu ) de destructurarea sindicatelor lui Condescu ? Ai semanat vant ( in eolienel ) si ai cules ,,,furtuna ( faliment ) .Singurele investitii facute de tine au fost in presa de casa pentru a te ridica in slavi . In realitate esti ,,,,,tamaie .

  3. Domnule Ciurel ,vad ca aveti tinere de minte la capitolul la matematici superioare,sunt convins ca stiti si cum se rotesc in plan complex fazorii din curu’ generatorului,stiti sa lucrati cu serii fourier,cu integrale de volum,cu operatorul ” nabla”,stiti sa jonglati cu campurile invartitoare si curbele in V.,DAR nu aveti tinere de minte referitor la programele de conformare pe care exploatarile miniere,sub comanda dvs,nu le-au realizat,otravind cel putin o parte a satului Rosia-jiu.Sau ma insel,stiti ,dar nu v-a interesat,in acest sat locuind un segment prea mic din marea pulime.

  4. Ati dat drumul la injuraturi pe model Panduru. Are dreptate Ciurel. Se vede clar comanda.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

* Din respect pentru cititori, GorjDomino isi rezerva dreptul de a elimina comentariile injurioase la adresa persoanelor vizate in articole, si nu numai, care contin greseli gramaticale evidente, ori care ataca demnitatea tuturor celor in cauza.