duminică , 4 decembrie 2016 - 22:16

Munceşte în Italia, dar a venit la vot, acasă: „Nu știu ce aș putea să sper!”

colaj-danesti

• Secţie de votare ca în Evul Mediu, la Dăneşti

Localnicii comunei Dănești au votat unii pentru schimbare, alții pentru continuarea actualelor proiecte. Mulți s-au declarat nemulțumiți de lipsa locurilor de muncă. La vot, primii au ieșit vârstnicii, dar și persoanele mature care au vrut să își facă datoria. Maria Mituică a muncit șase ani în Italia, după alți 34 de ani în România, și a venit la vot pentru viitorul ei și al familiei sale.

La Secția 202 din comuna Dănești se prezentaseră la vot până în prânz peste 200 de persoane din cele peste 1.000 de pe liste. Secția a fost amenajată într-o fostă unitate școlară închisă de ceva vreme, iar condițiile de care au beneficiat cei care au stat acolo toată ziua au fost cele de Evul Mediu: buda în fundul curții, iarba din curte netăiată de ceva vreme i-au cam nemulțumit pe cei din secția de votare, iar acoperișul afectat de trecerea anilor. „E ca la țară. Nu au fost incidente. Nu au venit persoane sub influența băuturilor alcoolice“, a spus Nicoleta Pătru, președinte al Secției de votare nr.202. Nici votanții nu au fost prea încântați de felul în care arăta curtea școlii: „Nu este alee aici, e iarbă, asta este căci nu mai știu de când este închisă școala asta. De atâția ani de când sunt alegeri, aici am votat. Dacă școala nu mai e folosită, deh! Am votat pentru mai bine, pentru o schimbare, dar să vedem dacă se va întâmpla. Vrem locuri de muncă, activități și să fie mai bine”, a spus Sorin C. din Dănești. Sătenii au mers să voteze, iar vârstnicii au fost cei mai grăbiți. „Am venit la vot și am ales ca să se mai schimbe ceva pe la noi. Nu am încredere în politicieni, dar este dreptul meu să votez și mi-au spus copiii mei, care locuiesc la București, că sunt obligat moral să votez. I-am ascultat și am venit”, a spus un cetățean în vârstă de 73 de ani.

A muncit în Italia ca să își ajute copiii

A lucrat 34 de ani în comerț și încă șase ani în Italia ca și îngrijitoare la bătrâni. A muncit din greu ca să își ajute copii, mai ales după ce soțul său a rămas fără serviciu. A venit să voteze pentru că era de datoria ei de cetățean, însă dezamăgirea nu și-a putut-o învinge. „Eu am venit de două săptămâni din Italia și nu-i cunosc prea bine pe candidați. Am venit acasă pentru că trebuia să vin. Mi-am făcut datorie față de această comună, o datorie morală pentru educația pe care am primit-o. Am muncit în Italia aproximativ șase ani. La noi în țară situația este mai dificilă în privința locurilor de muncă. Nu se găsesc metode a fi ajutați cei care vor să muncească. Educația și mentalitatea lasă de dorit, din păcate. Am votat pentru viitorul nostru, dar nu sunt așa de optimistă. Nu sunt de partea niciunui politician, ci de partea celui care vrea să facă ceva. Sper să se găsească soluții pentru crearea unor locuri de muncă. Am votat pentru viitorul nostru, am 59 de ani și mai pot face câte ceva pentru această comună, pentru țară. Nu știu ce aș putea să sper, pentru a câta generație de acum încolo. Nu sunt mulțumită de Guvernul tehnocrat, sunt prea departe de realitate“, a spus Maria Mituică, 59 de ani.

loading...

Citește și

nastase1

Ilie Năstase a jucat tenis la Târgu Jiu

Prezent deja de două zile la Târgu Jiu, în plină campanie electorală, celebrul tenismen Ilie …

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

* Din respect pentru cititori, GorjDomino isi rezerva dreptul de a elimina comentariile injurioase la adresa persoanelor vizate in articole, si nu numai, care contin greseli gramaticale evidente, ori care ataca demnitatea tuturor celor in cauza.