duminică , 11 decembrie 2016 - 4:15

Odihnă veșnică!

ionut-catrinaMoartea, aproape fără excepție, este tristă. Te doare când pierzi definitiv o rudă, un prieten, un cunoscut… Ce simți nu poate fi explicat. Cel puțin nu suficient, încât măcar asta să-ți aline suferința. Ce ne facem atunci când vedem cum oameni pe care-i cunoșteam de-o viață, adevărate repere într-o societate aflată în degringoladă, dispar?! Nu se numără printre cunoscuții noștri, nu am dat mâna cu ei, în mod cert nu am băut o bere împreună, dar îi știm. I-am văzut, i-am auzit, i-am ascultat o viață. Prin cele făcute, scrise ori spuse, acele persoane ne-au marcat definitiv existența…

E trist pentru mine – și fac pariu că și pentru dumneavoastră, cititorii, să aflăm că luni a încetat Ioan Gyuri Pascu, iar la distanță de nici 24 de ore, un alt monstru sacru ne-a părăsit: Sebastian Papaiani. Ambii, prin munca depusă, au reușit să ne facă viața mai frumoasă. Pe inegalabilul Ioan Gyuri Pascu vi-l amintiți, cel mai probabil, din spectacolele trupei Divertis… Am ascultat cel mai fin umor pe care-l putea da o tranziție spre capitalism, în niște vremuri tulburi și extrem de urâte. Cantautorul plecat spre îngeri luni reușea să ne smulgă aplauze cu indiferent ce melodie ne oferea… Iar interpretarea sa scenică era absolut magistrală. Sincer, nu am cuvinte pentru a-l descrie așa cum ar trebui pe acesta…

Cât despre Sebastian Papaiani… Cine nu și-l amintește din rolurile sale sublime, prin care ne arunca în brațele râsului cu multiple contracții stomacale?! Putem uita „Păcală”, seria B.D., „Nea Mărin miliardar” ori „Toate pânzele sus!”, serialul-fenomen pentru acele timpuri? Putem uita cum ne schimonoseam de la atâta râs când îl vedeam pe Papaiani?

Am lacrimi în ochi. Nu plâng des. Nu e felul meu. Dar plâng de fiecare dată când embleme, repere ale copilăriei sau adolescenței mele pleacă definitiv sus. Sigur, rămân amintirile, spectacolele, replicile, cântecele, filmele acestor persoane… Dar ei dispar și, inevitabil, dispar și puncte de sprijin ale vieții mele…

Cât despre pierderea valorilor… Iar plâng. Dispar zilnic, fără să le putem păstra. Sigur, veți spune că e-n datul firii, e rostul acestei existențe să plece. Așa e. Dar totuși…
Moartea, spuneam, e mereu tragică. Nu am văzut mai mult de trei oameni plecați dintre noi cu zâmbetul pe buze. Se duc Dincolo fără să se mai uite înapoi, chemați de o forță nevăzută. De ce? Datul firii, corect?

Mai avem o brumă de repere. Cât o mai rezista și ea. Ne pierdem zilnic identitatea. De neam, de specie. De tot. Și mulți nu realizează asta nici în pragul morții…

Nu mai pot continua. Să vă odihniți, dragii noștri! Prea mult ați trudit pentru noi, nefericiții. Ne vom revedea la o cafea sau la un șpriț.




loading...

Citește și

Corupția și indiferența ucid în continuare

Acum un an, România s-a trezit în fața unei tragedii fără margini, ce a modificat …

2 comentarii

  1. Lelia Munteanu

    Felicitări, domnule Ionut Cartina! Nu sunt foarte dese reacțiile gorjenilor la adevărata dramă ce o trăiește poporul român. Ne pierdem valorile, reperele chiar de identitate iar preocuparea principală este pentru nonvalori care, la această dată, sunt peste tot.
    Dumnezeu sa-I odihnească!

  2. Felicitari Ionut si ca tine ar trebui sa fie mai multi tineri care sa iese in fata si sa critice pe toti parvenitii din institutiile statului care isi bat joc de oameni si ii aduc in pragul disperarii pentru ca PAINEA SI CUTITU SUNT LA EI si nu le pasa de restul lumii.Hoituri care au firme de paza pe la usi si nu pot sa accepte ca cei care vin sa ceara o hartie ,ei DOMNII ar trebuii sa rezolve problemele cu responsabilitate nu sa puna oamenii pe drumuri.Te felicit si fii tare

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

* Din respect pentru cititori, GorjDomino isi rezerva dreptul de a elimina comentariile injurioase la adresa persoanelor vizate in articole, si nu numai, care contin greseli gramaticale evidente, ori care ataca demnitatea tuturor celor in cauza.