„Olandezul” M. Roman le ține pumnii pandurilor: „Mi-ar părea rău ca acest grup extraordinar să se destrame”

pag161

Reîntors preț de câteva zile la Târgu Jiu după finalul de sezon din Eredivisie, atacantul Mihai Roman are planuri mari pentru viitor. În primul rând, jucătorul grupării de primă ligă olandeze, NEC Nijmegen, își dorește să devină o certitudine pentru națională. Roman nu uită nici de Pandurii, echipa care i-a relansat cariera de fotbalist și pe care și-o dorește să rămână la nivelul de performanță arătat în stagiunea 2015-2016.    

 

Poate într-un anumit viitor mă voi întoarce la Târgu Jiu. Acum însă, nu am niciun gând să mă întorc în România, vreau să joc în Olanda, să fiu un jucător foarte bun pentru echipa mea şi, nu ştiu, poate când voi alege să îmi închei cariera, Pandurii va fi mereu ca o casă pentru mine.
Mihai Roman

pag162

Transferat în august 2015 de la Pandurii Târgu Jiu la NEC Nijmegen, atacantul Mihai Roman pare a fi trecut în sfârșit cu bine peste perioada de adaptare la gruparea de primă ligă olandeză, pentru care a adunat doar 13 prezențe în sezonul 2015-2016. Bifând mai multe minute abia pe finalul stagiunii (asta și din cauza unei accidentări), vârful în vârstă de 23 de ani privește acum cu optimism viitorul campionat în tricoul lui Nijmegen. ”Pentru mine a fost un an mai puţin reușit pentru că am avut parte şi de accidentări, n-am jucat atât cât mi-aş fi dorit… Sper totuși, ca în noul sezon să joc mai mult. Iar dacă voi juca mai mult, cu siguranță voi avea și șansa să înscriu mult mai mult față de sezonul trecut. Să vedem acum și cum vor sta lucrurile, mai ales după ce s-a schimbat și antrenorul de la Nijmegen.”, mărturisește Mihai Roman, care își dorește să revină în sezonul viitor și în atenția echipei naționale. ”Acum eu nu am jucat foarte mult ca să am pretenţii pentru echipa naţională, dar pe viitor sper să devin titular de bază la echipa mea de club şi să atrag privirile celor de la naţională”, a completat Roman. După aproape un an petrecut în „Țara Lalelor”, tânărul atacant poate face deja o comparație între fotbalul olandez și cel românesc, iar diferențele nu par așa de mari. Cel puțin la prima vedere: ”Nu pot să zic că este diferenţă între antrenamentele lui Edi Iordănescu de la Pandurii şi cele din Olanda de la Nijmegen, dar sunt bazate pe alte aspecte, acolo antrenamentele sunt numai cu mingea, ei nu folosesc alergări, acolo tot ce conţine un antrenament este bazat pe jocul cu mingea. Plus că se mizează foarte mult pe jucători tineri, 80% din echipele din prima ligă olandeză au o media foarte scăzută a vârstei”, dezvăluie Roman. Totuși, în ciuda valorii mai ridicate a primei ligi olandeze față de Liga I, fostul atacant al pandurilor crede că fotbaliștii români se pot ridica la un nivel bun. Roman chiar și-ar dori să fie coleg în campionatul batav cu unul dintre jucătorii de la Pandurii! ”Ca şi talent pur şi valoare, jucătorii noştri sunt foarte bine văzuţi, adică părerea mea că nu este un nivel foarte ridicat de talent, dar acolo este mentalitatea este alta, ei se antrenează 100%, ei mereu sunt sută la sută în ce fac. Organizarea este mult mai bună, câteodată chiar au prea multă organizare. Răduţ cred că s-ar descurca să vină în Olanda, sper să îşi găsească o echipă cât mai bună pentru că este un jucător foarte bun și care a ajutat mult Pandurii”, susține vârful lui Nijmegen.

A rămas „pandur” și din Olanda!

Deși departe de Pandurii în ultimele 9 luni, Mihai Roman a urmărit cu destul de mare interes aventura echipei gorjene din sezonul recent încheiat al Ligii I. Fostul ”pandur” pare mândru de evoluția precum și rezultatele lui Iordănescu Jr and Co.: ”Am văzut toate meciurile foştilor mei colegi, le-am ţinut pumnii, mai ales că am jucat şi eu cu ei în acest campionat la început, câteva meciuri… Sunt foarte bucuros pentru ei, eu zic că puteau şi mai sus, dar oricum au făcut un sezon extraordinar băieţii şi staff-ul tehnic, sunt foarte bucuros pentru ei”, spune Roman. În plus, atacantul lui Nijmegen se arată satisfăcut și pentru titlul de golgeter reușit de înlocuitorul său de la Pandurii, care a ținut ”steagul sus” în careul adversarilor: ”Mă bucur foarte mult pentru Horică (Ioan Hora – nr.red.), este un băiat extraordinar, am văzut toate meciurile, a făcut un sezon extraordinar şi este şi meritul antrenorului pentru că l-a folosit pe acea poziţie de vârf împins”, precizează Roman.

 

România la Euro? Eu îmi doresc foarte mult ca să trecem mai departe, să ieşim din grupe. Sper să jucăm cel puţin sfert de finală. Ştiu că este greu, dar eu vreau pentru că sunt român şi toţi românii ar trebui să-și dorească ca echipa naţională să ajungă cât mai sus în acest turneu final.
Mihai Roman

 

„În Olanda nu sunt probleme, la sfârşitul lunii, banii sunt în cont”

Deși abia reîntors în România, jucătorul lui NEC Nijmegen este la curent cu tot ceea ce este legat de Pandurii, inclusiv problemele financiare pe care gruparea de fotbal gorjeană le traversează. În ciuda faptului că între Eredivisie și Liga I pare o diferență mare la capitolul stabilitate financiară, Mihai Roman speră ca situația de la Pandurii să se rezolve în cele din urmă. Tânărul atacant nu concepe o stopare a performanței fotbalistice la Târgu Jiu: ”Am auzit că sunt probleme de ordin financiar la echipă, am discutat cu băieţii, sper să se rezolve pentru că mi-ar părea rău ca acest grup extraordinar să se destrame. Pandurii chiar merită să aibă continuitate, mai ales acum, când va juca din nou în Europa. Sincer, în Olanda nu sunt astfel de probleme, la sfârşitul lunii banii sunt în cont. Nu sunt diferenţe foarte mari în ceea ce priveşte salariile între România şi Olanda, sunt echipe care plătesc foarte bine, Ajax, PSV, Twente, Utrecht, Feyenoord, dar ca şi diferenţe nu sunt foarte mari”, declară Roman.

loading...

Citește și

stadion

”Lângă Masa Tăcerii o să avem și Stadionul Tăcerii!”

Deși remarca mai mult decât tendențioasă a fostului ”pandur” Dan Nistor, cum că ”pe noul …

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

* Din respect pentru cititori, GorjDomino isi rezerva dreptul de a elimina comentariile injurioase la adresa persoanelor vizate in articole, si nu numai, care contin greseli gramaticale evidente, ori care ataca demnitatea tuturor celor in cauza.