marți , 6 decembrie 2016 - 21:54

Ordonanţă de urgenţă pentru CONFISCAREA averilor ILICITE

bani
Ministrul Justiţiei, Raluca Prună, nu exclude varianta adoptării prin ordonanţă de urgenţă a proiectului prin care se doreşte transpunerea directivei europene privind confiscarea extinsă, dacă premierul Dacian Cioloş va fi de acord cu acest lucru, potrivit Agerpres.




‘Eu nu o să aştept până la finalul mandatului meu. (…) În cursul mandatului meu am adoptat două ordonanţe de urgenţă: ordonanţa 6, cu interceptările, şi ordonanţa 18, cu modificările la Codul Penal, pentru care am fost criticată (…) dar nu exclud, în măsura în care eu cred că este foarte important pentru societate, nu exclud posibilitatea unei ordonanţe de urgenţă. Sigur, sub condiţia ca premierul să fie de acord. Dar eu am încredere că acest Parlament, care este constituit din membri care toţi reclamă mai multe surse pentru buget – dacă avem consens în această ţară asupra faptului că educaţiei ar trebui să îi dăm 6% din PIB (…) sănătăţii îi trebuie mai mulţi bani -, iar eu vin cu un proiect care e una din pârghiile care ar putea să aducă mai mulţi bani la buget, sper să am cooperarea Parlamentului’, a declarat ministrul, într-o emisiune difuzată duminică de o televiziune centrală.

A.C.

loading...

Citește și

retele

Client al CEO, în PAGUBĂ!

Traderul de energie Alpiq Romindustries a pierdut, irevocabil, procesele în care cerea despăgubiri de 926 …

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

* Din respect pentru cititori, GorjDomino isi rezerva dreptul de a elimina comentariile injurioase la adresa persoanelor vizate in articole, si nu numai, care contin greseli gramaticale evidente, ori care ataca demnitatea tuturor celor in cauza.