vineri , 9 decembrie 2016 - 7:42

Pancreatita acută, o urgență medicală

sanatate

Mesele bogate și alimentele mai greu digerabile pot declanșa probleme de sănătate grave precum pancreatita acută.

Excesele culinare care suprasolicită tubul digestiv sunt principala cauză a pancreatitei acute. Cum pancreasul are un tol esențial în funcționarea corpului, boala poate duce la apariția unor complicații.




Principalul simptom este durerea puternică în zona abdomenului. „De obicei după o masă mai încărcată sau după consum de alcool în cantități foarte mari apar brusc dureri abdominale violente. Majoritatea pacienților solicită asistență medicală pentru aceste dureri, care sunt foarte severe“, afirmă medicul gastroenterolog Theodor Voiosu. Pe lângă aceste dureri intense, apar și alte simptome destul de greu de suportat. Este vorba despre greață, vărsături și lipsa poftei de mâncare.

Se depistează prin ecografia abdominală
Potrivit medicului gastroenterolog Voiosu, pancreatita acută se diagnostichează relativ ușor, deoarece durerea este nelipsită și orientează medicul către acest diagnostic. Totuși, există cazuri în care pot apărea dureri recurente după masă însoțite de o scădere în greutate, de refuzul de a mânca și de diaree cronică. Sunt simptomele unei pancreatite cronice. În urma unei ecografii abdominale și a unor analize de sânge, observând și simptomele, medicul specialist va depista cu ușurință dacă suferi de pancreatită.

Complicațiile la distanță necesită operație
În aproximativ, 15-20% din cazuri, complicațiile severe ale pancreatitei acute sunt cele circulatorii, renale, precum insuficiența renală, sau respiratorii. „Acestea pot necesita îngrijiri în secțiile de terapie intensivă și, în cazuri rare, pot conduce și la deces“, adaugă gastroenterologul. În plus, specialistul a atras atenția asupra unor complicații la distanță, apărute după 4-6 săptămâni de la episodul de pancreatită acută. De obicei, acestea sunt de naturî infecțioasă, ca abscesele pancreatice, și pot necesita intervenții complicate, endoscopice sau chirurgicale.

BINE DE ȘTIUT
Persoanele care au pietre la fiere (litiază biliară) au un risc mai mare de a suferi de pancreatită dacă aleg alimente bogate în grăsimi.

Așa o poți preveni!
– Bea 2 litri de apă pe zi.
– Mănâncă variat și fii cumpătat cu porțiile.
– Mergi la analize medicale de rutină în fiecare an.
– Evită sedentarimul.
– Păstrează-te în formă, având grijă să nu iei mult în greutate.

sursa: clicksanatate.ro







loading...

Citește și

sanatate

4 fructe cu efect antiaging

Pe măsură ce avansezi în vârstă, pielea îşi pierde elasticitatea și așa apar ridurile, liniile …

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

* Din respect pentru cititori, GorjDomino isi rezerva dreptul de a elimina comentariile injurioase la adresa persoanelor vizate in articole, si nu numai, care contin greseli gramaticale evidente, ori care ataca demnitatea tuturor celor in cauza.