marți , 6 decembrie 2016 - 10:14

Pandurii, în insolvență. Răducan DEZERTEAZĂ! Nu vrea să-și asocieze numele cu ÎNCĂ un eșec de management

narcis-raducan

Asociații Clubului de Fotbal ”Pandurii” s-au întrunit, ieri, iar concluzia desprinsă în urma consultării unui practician în insolvență a fost aceea că cea mai bună soluție pentru viitorul clubului sportiv este intrarea în insolvență și un plan de reorganizare al acestuia. Potrivit unor surse, la discuții a participat și șeful Finanțelor Publice Gorj, Marin Ciumag, în contextul în care datoriile restante și curente ale clubului Pandurii la bugetul de stat se cifrează la aproape 4 milioane de lei.

Marin Condescu, fost președinte al Pandurii, poate juca rolul de salvator…

… al echipei de fotbal după ce a reușit să-l convingă pe fostul jucător al grupării de la Tg-Jiu, Erico, să mai acorde un răgaz clubului pentru a-i achita restanțele financiare, evitând în acest fel depunctarea echipei. Condescu exclude o revenire a sa în poziția de președinte al CA, cum s-a interpretat, inițial, prezența sa de marți la AGA, după o perioadă de absență de aproape trei ani. Condescu a dat în judecată clubul de fotbal pentru a-și recupera câteva sute de mii de euro și a declarat presei că are calitatea de principal creditor al acestuia, după Finanțele Publice.
Asociații nu au găsit, deocamdată, soluții de finanțare și, cel mai probabil, se va apela din nou la bunăvoința directorului Artego, Viorel David, cel care a sprijinit clubul cu două împrumuturi în acest an, în sumă de 1,5 milioane de lei.

Du-te, Narcis, du-te!

Narcis Răducan, președintele în exercițiu al Pandurii, cel care a încasat de la club și în vreme de criză, cel puțin 8.500 de euro, lunar, a declarat că nu este de acord cu insolvența, chiar dacă o consideră o posibilă soluție pentru clubul de fotbal și a anunțat că, dacă se va ajunge aici, va pleca din funcția de președinte pentru că nu vrea să-și asocieze numele cu un eșec de management.
Probabil, Răducan are impresia că iubitorii fotbalului din Gorj nu știu că, în iulie 2013, când Clubul de Fotbal Oțelul Galați a intrat în insolvență, el deținea funcția de director general. Sau poate exprimarea lui Răducan a fost una greșită și, de fapt, intenționa să spună că nu vrea să-și asocieze numele cu ÎNCĂ un eșec de management.

Adrian Georgescu




loading...

Citește și

trafic-noiembrie

GorjDomino, lider în mediul online local și în noiembrie 2016! Bătălie mare pentru locul 2. Vezi cine a câștigat!

Cifrele lunii octombrie (229.352 vizitatori unici) atestă din nou supremaţia acestui site în mediul online local. …

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

* Din respect pentru cititori, GorjDomino isi rezerva dreptul de a elimina comentariile injurioase la adresa persoanelor vizate in articole, si nu numai, care contin greseli gramaticale evidente, ori care ataca demnitatea tuturor celor in cauza.