sâmbătă , 10 decembrie 2016 - 5:03

Pandurii, între a fi sau a nu (mai) fi!

pag161

Nu mai e un secret pentru nimeni că Pandurii se află deja într-o luptă contra-cronometru pentru supraviețuire. Iar finalul acestei luni ar putea aduce vești bune sau dintre cele mai proaste pentru gruparea de fotbal gorjeană, care se găsește în postura de a fi depunctată sau chiar desființată dacă nu se vor găsi urgent bani pentru acoperirea datoriilor acumulate în ultimul an de zile. Cel puțin pe plan organizatoric există și varianta insolvenței, o procedură, însă, incompatibilă deocamdată cu structura de funcționare a clubului Pandurii, care nu beneficiază de statutul unei societăți private. Când vine vorba totuși, de partea sportivă, gruparea olteană este presată acum să plătească o sumă considerabilă de bani către terțe persoane fizice sau firme, cea mai mare parte reprezentând datoriile către foștii jucători ce și-au câștigat litigiile la Comisiile FRF. Conducerea pandurilor recunoaște că în acest moment apasă extrem de greu pericolul depunctării în Liga I: ”După cum ştiţi, la finele lunii septembrie, trebuie raportată situaţia conform monitorizării FRF. Asta înseamnă că în următoarele două săptămâni trebuie să fim la punct cu toate datoriile de până la finalul lunii iunie. Cu asta ne confruntăm la fiecare trei luni, până acum am ieşit bine. Emoţii sunt de fiecare dată, iar acum mai mari ca niciodată”, dezvăluie președintele Narcis Răducan. Dincolo de pericolul depunctării, Pandurii va trebui să rezolve și problema datoriilor către ANAF, totul fiind cifrat în jurul sumei de 700.000 de euro, în caz contrar putându-se trece la blocarea conturilor și sechestru asigurator pe toate bunurile clubului. Aceasta este de fapt și cea mai mare ”bubă” a grupării de fotbal manageriate de Narcis Răducan care a ajuns acum la limita existenței. Cert este că, până la finalul anului, Pandurii are de cotizat la buget nu mai puțin de 17 miliarde de lei vechi! E adevărat, în două tranșe…

pag162




Un gest extrem: vânzarea abonamentelor

În ultimele săptămâni și chiar luni, responsabilii clubului de fotbal Pandurii au încercat pe diverse căi, marea majoritate ședinte AGA, să găsească resursele necesare pentru (re)finanțarea echipei antrenate de Petre Grigoraș. S-au luat în calcul chiar cooptarea unor noi investitori, însă ”până la noi ordine”, totul a fost un eșec. Nimic concret, în afară de promisiuni într-un plin an electoral… Ultima acțiune demarată din afara clubului vine totuși să mai aducă măcar speranțe pentru prelungirea interesului către echipa de fotbal gorjeană: campania iniţiată de Galeria ”Durii” şi clubul Pandurii sub denumirea „Fii suporter pandur!”. Demarată săptămâna trecută, campania vizează scoaterea la vânzare a abonamentelor pentru toate partidele lui Sânmărtean and Co. din sezonul 2016-2017 al Ligii I și vânzarea unui număr cât mai mare a respectivelor abonamente pentru a aduce o importantă sumă de bani pe termen scurt. Deși, deocamdată nu s-au vândut decât aproximativ 1.000 de abonamente, oficialii pandurilor speră ca în maxim câteva săptămâni să ajungă la un număr record de 10.000, aproape sinonim cu viitoarea capacitate a noului stadion ”Municipal” din Târgu Jiu. ”Dacă facem un calcul simplu, să zicem 10.000 de abonamente, poate însemna ceva… Este o echipă foarte iubită. Este prima acţiune de acest gen din istoria fotbalului gorjean. Oamenii de rând şi-au exprimat dorinţa de a cumpăra abonamente poate pentru a salva echipa. Şi eu am făcut asta, şi alţi oameni din jurul echipei, adevărat într-un mod superficial, tocmai pentru a-ţi exprima ajutorul faţă de club. Sunt cazuri celebre în Europa în care fanii s-au adunat şi au făcut acest gest. Bineînţeles că un suporter nu poate folosi 10 abonamente, dar gestul ajută clubul. Sunt sute de mii de euro care pot intra în club anual prin ajutorul fanilor. Este o acţiune iniţiată de suporteri, demnă de respect şi care singură nu poate salva clubul. Sper ca acest gest să responsabilizeze factorii de decizie”, susține președintele clubului Pandurii Târgu Jiu, Narcis Răducan. Abonamentele achiziţionate de suporterii gorjeni sunt valabile la toate meciurile echipei Pandurii de pe teren propriu, atât la Severin, acolo unde echipa joacă acum, cât şi pentru stadionul din Târgu Jiu, atunci când acesta va fi finalizat. Clubul de fotbal gorjean a și lansat pe site-ul său oficial o campanie în susținerea proiectului „Fii suporter pandur!”. ”Nu rataţi ocazia de a vă rezerva de pe acum un loc pe noul Stadion Municipal din Târgu Jiu! La finalizarea lucrărilor pentru stadionul din Târgu Jiu suporterii care au achiziţionat abonamente pentru stadionul din Severin vor putea avea prioritate pentru a-şi alege locurile dorite în noua arenă de la Târgu Jiu. Pandurii Târgu Jiu vă invită să-i fiți alături în provocarea acestui sezon deosebit de dificil! Cu dumneavoastră în tribune, performanțele echipei de fotbal pot fi egalate și depășite, iar suporterii pandurilor merită o echipă câștigătoare! Clubul Pandurii vă invită zilnic, între orele 08:30 şi 16:30, la sediul clubului din strada Victoriei, pentru a vă procura abonamente valabile până la finalul sezonului 2016 – 2017, inclusiv pentru meciurile decisive din play off-ul Ligii I. Vă stau la dispoziție tribunele I, II și peluza stadionului din Severin cu următoarele prețuri pentru abonamente: 150 lei – Tribuna I, 100 lei – Tribuna II, 50 lei – Peluză.”, se arată în comunicatul de presă emis de clubul Pandurii. Șeful grupării de fotbal gorjene nu se ferește să facă chiar un apel la fanii pandurilor pentru a cumpăra în continuare abonamente: ”Este o iniţiativă importantă și demnă de tot respectul. Suporterii care au reacție dovedesc forță. Un club cu un asemenea spirit nu are voie să dispară. Imaginaţi-vă un meci cu 10 mi de suporteri gorjeni în meciurile de play-off. Asta ne dorim, vedem ce ne rezervă viitorul. Suntem o generaţie de sacrificiu, dar care se merită”, declară Narcis Răducan. Rămâne însă de văzut nu numărul de abonamente care se vor vinde în campania inițiată de suporterii gorjeni, ci dacă această acțiune va avea vreun impact asupra Membrilor Asociați atunci când vine vorba de contribuția anuală la bugetul echipei de primă ligă. Căci de ei se leagă viitorul pandurilor. Unul clătinat serios de atâtea datorii…




loading...

Citește și

Pandurii și… „uite depunctarea, nu e depunctarea”! | „Este frustrant să simți că ți se fură, ți se iau puncte câștigate în teren”

Tehnicianul pandurilor, Petre Grigoraș, nu doar că se declară oripilat de o eventuală sancțiune din …

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

* Din respect pentru cititori, GorjDomino isi rezerva dreptul de a elimina comentariile injurioase la adresa persoanelor vizate in articole, si nu numai, care contin greseli gramaticale evidente, ori care ataca demnitatea tuturor celor in cauza.