Pandurii îşi află azi ţintarul noului sezon de Liga 1

pag161

Pandurii intră în linie dreaptă cu pregătirile pentru noul sezon. Elevii lui Grigoraş se reunesc astăzi la Târgu Jiu după stagiul din Slovenia şi aşteaptă încă doi noi colegi, un fundaş şi un atacant.

Grig, mulţumit total de cantonament

Pentru panduri, stagiul sloven a fost unul care a început zbuciumat, dar care s-a terminat cu bine. Echipa a plecat la drum cu secunzii lui Edi Iordănescu iar la mijlocul stagiului conducerea clubului l-a convins pe Petre Grigoraş să preia echipa, iar acesta a stat pe bancă la toate cele 4 jocuri de verificare. Deşi a avut la dispoziţie un lot restrâns numeric faţă de sezonul trecut, lot completat cu tineri de la Pandurii 2, Grigoraş a bifat două victorii: 4-2 cu campioana Serbiei, Steaua Roşie Belgrad şi 2-1 cu Volyn Lutsk (Ucraina), dar şi două remize: 1-1 cu campioana Croaţiei, Dinamo Zagreb şi 0-0 cu NK Osijek, tot din Croaţia. „Sunt foarte mulţumit de cum a decurs pregătirea. S-au comportat exemplar, au avut atitudine atât la jocuri, cât şi la antrenamente. Nu a fost uşor, ei au plecat în cantonament fără antrenor principal, apoi am venit noi, dar au dat dovadă de profesionalism. Vă spun ceva, e foarte greu să treci peste anumite aspecte, şi aici vorbesc de bani când ştii că nu ţi-ai mai luat salariul de nu ştiu cât timp…Sunt băieţi de caracter. Rezultatele din amicale contează la moral. Au plecat jucători importanţi, jucători care au demonstrat prin evoluţia de anul trecut. Dar, şi cei care au rămas au demonstrat că se poate, poate nu la acelaşi nivel, dar trebuie păstrată o anumită linie”, a concluzionat Grigoraş.

Încep antrenamentele la Târgu Jiu

Până la startul campionatului, programat pentru 22 iulie, pandurii se vor pregăti la Târgu Jiu. Cele două zile de pauză acordate de Grigoraş după stagiul din Slovenia s-au încheiat aşa că de astăzi jucătorii pun „osul” la treabă pe terenul 3 de lângă şantierul de pe Municipal. Ultimele două achiziţii, Herea şi nigerianul Obodo se vor alătura lotului şi se vor focusa pe o bună pregătire fizică până la startul Ligii 1. Grigoraş nu are mult timp la dispoziţie pentru a închega relaţiile de joc la noua sa echipă, ultimul meci test până la debutul oficial al sezonului fiind cu CSM Râmnicu Vâlcea în deplasare, meci programat pentru sâmbătă.

Pandurii îşi află azi primii adversari din noul sezon

Tot astăzi este programată şi Adunarea Generală a LPF, reprezentanţii celor 14 cluburi din Liga 1 fiind aşteptaţi la Bucureşti pentru a discuta ultimele aspecte înaintea noului sezon. Întâlnirea se anunţă deja una tensionată. În primul rând se va afla de dimineaţă dacă Rapidul are câştig de cauză la Curtea de Apel şi scapă temporar de decizia de faliment sau dacă cei de la ACS Poli Timişoara le iau locul în Liga 1. O problemă care cauzează divergenţe însă şi mai mari este cea legată de directiva FRF care impune cluburilor din Liga 1 să folosească un jucător sub 21 de ani pe tot parcursul jocurilor din sezonul viitor. LPF-ul este de partea cluburilor în această privinţă, dar Federaţia condusă de Răzvan Burleanu nu vrea să dea înapoi aşa că miroase deja a praf de puşcă. „Sunt 10 cluburi care sunt împotriva acestei reguli, cu documente semnate de președinții de cluburi. Cred că lucrurile sunt destul de clare. Federația Română de Fotbal trebuie să ia act de dorința cluburilor și să mergem mai departe”, spune liderul „rebelilor”, Florin Prunea, preşedintele celor de la CSMS Iaşi. La finalul şedinţei se va trage la sorţi şi ţintarul Ligii 1 pentru noul sezon aşa că Pandurii îşi va afla, în sfârşit, cu 10 zile înaintea debutului, primii adversari precum şi programarea primelor runde.

loading...

Citește și

stadion

”Lângă Masa Tăcerii o să avem și Stadionul Tăcerii!”

Deși remarca mai mult decât tendențioasă a fostului ”pandur” Dan Nistor, cum că ”pe noul …

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

* Din respect pentru cititori, GorjDomino isi rezerva dreptul de a elimina comentariile injurioase la adresa persoanelor vizate in articole, si nu numai, care contin greseli gramaticale evidente, ori care ataca demnitatea tuturor celor in cauza.