luni , 11 decembrie 2017 - 19:13

Pandurii vrea să recupereze la Mediaș, ce a pierdut acasă, cu Timișoara


Runda cu numărul VI din play-out aduce o misiune extrem de dificilă pentru Pandurii, care se va duela la Mediaș, cu o ”refuzată” din play-off. După durerosul eșec din etapa trecută, cu Poli Timișoara, Stoican and Co. speră să mai ”retușeze” la puncte pierdute, cu ajutorul Gazului, în fața lui Pustai și Eric.

Pandurii lui Stoican nu vor avea prea mult timp să-și lingă rănile după dezamăgitorul rezultat consemnat în etapa trecută, în fața unei contracandidate directe în lupta pentru salvarea de la retrogradare. Și asta pentru că, duminică, gruparea de fotbal gorjeană va susține un examen poate la fel de important, dar cu mult mai dificil, de această dată în compania celei mai valoroase echipe din play-out, Gaz Metan Mediaș. Până și antrenorul Flavius Stoican știe că forța adversarului din Ardeal este una deosebită și presimte că va avea parte de o dispută extrem de dificilă. ”Fără îndoială că vorbim de un meci foarte greu. Deși formația din Mediaș nu traversează o perioadă bună, rămâne un adversar extrem de solid pe teren propriu, o echipă deosebit de periculoasă la fazele fixe și pe contraatac. Numai dacă nu vom mai repeta greșelile din meciul cu Timișoara vom avea vreo șansă acolo”, prefațează tehnicianul pandurilor, confruntarea de la Mediaș.

Se mai întoarce și norocul?


În fața unui adversar extrem de incomod, Flavius Stoican speră să aibă parte și de ceva noroc pentru a spera la un rezultat pozitiv, duminică. Cert este că miza pentru Pandurii este una deosebită: ”La Mediaș ne așteaptă un alt meci foarte important și nu vreau să parafrazez alți antrenori, dar e clar o partidă ca o nouă finală. Chiar dacă am pierdut ultimul meci, prefer să iau doar lucrurile bune de acolo, jocul și determinarea jucătorilor mei din prima repriză cu Timișoara, așa că sperăm ca acum să avem și ceva șansă pentru a obține un rezultat pozitiv la Gaz Metan”, mărturisește Stoican. În ceea ce privește un eventual deznodământ în fața trupei lui Pustai, tehnicianul pandurilor se arată extrem de tranșant: ”Nu știu cât de mult ne-ar ajuta un punct acum. Să câștigăm ar fi ideal, foarte rău și dezamăgitor, să pierdem, iar să remizăm, mulțumitor. Oricum, într-un asemenea meci, ei pleacă favoriți și nu doar datorită valorii lotului celor de la Mediaș, ci și a poziției din clasament, deci foarte bine pentru noi e ca atunci când întâlnim echipe mai bune, să reușim să scoatem ceva…”, concluzionează Stoican.

Probleme de lot ”deja cunoscute”

Din păcate și înaintea partidei cu Gaz Metan Mediaș, antrenorul pandurilor, Flavius Stoican, resimte serioase dureri de cap în cea ce privește problemele de lot. În total, nu mai puțin de 6 jucători importanți vor lipsi la ora jocului de duminică. Doi dintre aceștia sunt suspendați (Samson și Ene), alți doi nu au încă drept de joc (Erico și Elton da Silva), iar ultimii doi (Sârghi și Batin), figurează ca accidentați. ”Problemele de lot sunt deja cunoscute. Nu am alte ”noutăți” în afară de cei doi suspendați, Samson și Ene, plus Sârghi accidentat și operat, care va reveni abia după o lună pe teren. În rest, toată lumea e OK și sper să nu mai apară alte indisponibilități până la ora partidei cu Gaz Metan Mediaș”, explică Stoican.

Se rezolvă cu frații da Silva! Batin rămâne exclus din lot…


În ceea ce-i privește pe cei doi fotbaliștii cariocas ce nu au primit încă drept de joc, tehnicianul pandurilor speră ca aceștia să redebuteze pentru Pandurii măcar din etapa viitoare a play-out-ului. ”Frații da Silva au șanse 10% să evolueze în acest meci de la Mediaș, dar dacă nu vor juca acum, am înțeles că îi vom avea la dispoziție în cel mai scurt timp. Singura problemă cu actele care mai rămăsese nerezolvată era la Emigrări, iar după câte mi-au spus chiar cei doi jucători brazilieni, li s-a promis că până pe data de 18 aprilie se va soluționa dosarul lor. Deci, pentru următoarele etape din play-out îi vom avea la dispoziție”, anunță Flavius Stoican. Atunci când vine vorba despre atacantul Paul Batin, cel care și-a prelungit perioada de ”refacere” printr-un act de indisciplină, antrenorul echipei gorjene nu pare deloc să lase de la el: ”Situația lui Batin rămâne neschimbată, eu la momentul ăsta nu pot să trec peste acel act de indisciplină. Acum este exclus din lot și încă nu mă gândesc ca în viitorul apropiat să revină la echipă”, a precizat Stoican. Partida dintre Gaz Metan Mediaș și Pandurii Târgu Jiu, contând pentru etapa a VI-a din play-out, se va disputa în această duminică, de la ora 15:30. Înaintea confruntării de la Mediaș, trupa lui Pustai se situa pe locul secund în clasament, cu 26 de puncte, în vreme ce echipa gorjeană pe poziția a VI, cu 16 puncte.

loading...
Loading...

Citește și

Final de an „încins” pentru baschetbaliştii de la ACS Târgu Jiu

La prima experiență existențială în eșalonul baschetbalistic secund al României, ACS Târgu Jiu are parte …

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

* Din respect pentru cititori, GorjDomino isi rezerva dreptul de a elimina comentariile injurioase la adresa persoanelor vizate in articole, si nu numai, care contin greseli gramaticale evidente, ori care ataca demnitatea tuturor celor in cauza.