vineri , 9 decembrie 2016 - 23:13

Pentru postaci

Alina MohorDe mult am vrut să scriu despre acele persoane care se ascund în spatele unor pseudonime și încep să lase tot felul de comentarii răutăcioase la articolele scrise de noi, cei care avem curajul să ne expunem adevărata identitate și să ne asumăm ceea ce scriem.

Comentariile sunt, de multe ori, nu numai răutăcioase, dar și lipsite de orice informație sau adevăr. Nu mă deranjează dacă atunci când greșesc ceva să fiu corectată, din contră, chiar țin să le mulțumesc celor care îmi atrag atenția în privința greșelilor făcute.

Însă pe acei postaci care încearcă să te denigreze prin comentarii, pentru că de multe ori comentariile nu au nicio legătură cu articolul, ci cu persoane care a scris acel material, i-aș sfătui să-și găsească o ocupație care să le mai șteargă din frustrare. Știți că e vorba aceea în engleză: „Get a life”. Dragii mei, e simplu, nu-ți place un articol, nu-l citești. Nu te obligă nimeni să intri pe acea pagină, să citești ceva ce nu-ți place. E suficient un simplu click și gata, nu mai vezi acel articol.

Și mai știu că anumite comentarii răutăcioase provin chiar de la colegii noștri de breaslă. Colegi pe care nu-i înțeleg. Dar atunci când ne aflăm sub anonimat prindem curaj. De ce atunci când vă spuneți părerile nu vă treceți adevărata identitate? Noi, ăștia pe care îi denigrați prin postările voastre, avem curajul să ne expunem în fața și să vă tolerăm punctele de vedere spuse sub protecția anonimatului. Așa că, data viitoare când vă mai încearcă inspirația, vă rog, abțineți-vă!

loading...

Citește și

ionut-catrina

Corupția și indiferența ucid în continuare

Acum un an, România s-a trezit în fața unei tragedii fără margini, ce a modificat …

21 comentarii

  1. În general aveți dreptate dar și ziariștii o mai iau uneori pe arătură și nu cred că cititorii ar trebui să tacă sau, mai rău, să aplaude. Am și o nedumerire; cum știu dacă-mi place, sau nu, un articol fără a-l citi?!

  2. Draga domnule cum sa nu postez si eu prostii ca dau bani, daca vezi in articole știri care te lăsa cu gura căscata si mut de uimire, sunt persoane pe funcții in CO care primesc bani si nu fac nimic exemplu ,,director fara atribuții” sau ,,lobist la Bruxelles”Cum sa nu postezi ca sunt lăudate curve si femeile serioase nu sunt cunoscute, cum sa nu postezi injurii la adresa penalilor daca oamenii cinstiți sunt batjocoriți de ei umiliți, lăsați pe drumuri , iar justițiabilii culmea tot pe ei ii scot basma curata !?

  3. Domnisoara Mohor, daca nu iti plac comentariile nu le mai citi! Cu ce raiting te mai lauzi tu, ca ziar, daca nu suntem noi cei care citim si scriem? Toata lumea stie ca sunteti o anexa a PSD si nu inteleg de ce va supara adevaru? Nu primiti bani de la ei?

    Si poate mai puneti si voi mana sa va documentati ca sa nu mai scrieti prostii si sa nu mai primiti comentarii rautacioase! aveti 3 variante:
    1.scrieti la comanda indiferent care este adevarul
    2. nu suntenti informati
    3. nu va duce capul
    Alegeti una din cele 3 variante, asumati-va statutul si uitati-va in oglinda ca sa stiti cu cine traiti.

  4. Anti-jurnalisti de doi lei

    Şi viceversa este valabilă. Nu vă plac comentariile, nu la citiți. Asta este o aroganță. Adică suntem obligați să va insuşim opiniile ? Dețineți adevarul absolut ? De obicei voi vorbiți limba mogulului Faget. Care are propriile interese in perpetuarea speciei pesediste la butoane.Aşa că nu ne dați lecții, DA ?

  5. Urasc comentariile cu tenta defaimatoare,mai ales pe cele adresate jurnalistului,indiferent de greselile facute de el.Uneori,ziarul ne forteaza nivelul de prostie,incercand sa ne prezinte diferite personaje din viata sociala locala,cu comportament dubios,drept ”bunaciuni”,”artisti”,”artiste”.Mai mult,articolele cu iz stintific si din sfera paranormalului sunt ”fortate”sa aiba aplicabilitate pe malurile Jiului,pt.a genera senzatie.Poate ca politica editoriala e facuta pt.un anumit tip de cititori.In acest caz ,este corect ca jurnalistul sa precizeze in dreptul articolului ,tipul” consumatorului cultural”,caruia este adresat.

  6. Cu mult timp in urma , am incercat sa citesc Kafka si nu am inteles nimic . N-a fost de mine . Eu pe voi va inteleg . Mai exagerati uneori , o mai dati in bara , dar cine n-o face ? Sunteti vii , colorati , onesti , de cele mai multe ori , si va straduiti . Dau un milion de „destepti” pe unul modest si cu simtul masurii . Eu va citesc pentru ca va plac . Clar !

  7. Cristina Ruset.

    Calitatea articolului doamna……care va pretindeti ziarista,calitatea unor articole lasa de droit,sunt curios doamna ce studii aveti dumneavoastra in domeniu?Faptul ca nu acceptati comentarile critice arata ce mentalitate aveti,va pretindeti a scrie articole,a scrie doar dar mediocre,cred prin articolul de mai sus ca sunteti o femeie medioacra ca sa nu spun proasta ,oare cum ati putut sa publicati un articol impotriva celor care va citesc?este exact cum ii spui unui suporter canu este bine venit la urmatorul meci al echipei pentru ca a fluierat jocul slab al echipei in meciul de ieri,doamna va intreb cine va angajat si in ce mod?Sper ca nu……

    • Comentariul dumneavoastră e mult mai îndreptățit să declanșeze o reacție ca cea pe care o aveți! A.M chiar scrie bine; mă refer la formă nu neapărat la fond, care poate fi alterat funcție de dorințele celui ce ține în viață jurnalul. Și eu citesc zilnic ,,Domino” și ,,Pandurul” tocmai având în vedere că sunt jurnale atașate(pot spune anexate) unor entități politice diferite. Elimin de la fiecare doza de subiectivism inevitabilă și trag o concluzie cât mai aproape de adevăr.

  8. Să înțelegem din cele câteva rânduri însăilare bc în stilul în care deja ne-ați obișnuit,ca pronumele meu,Ionut , absolut identic cu cel din actul de identitate eliberat de autoritățile române, e doar un oarecare pseudonim de postav? Domnișoara,eu citesc un articol doar după citirea unui comentariu, unele foarte inspirate! După modelul domnului Catrina,faceti o operațiune simpla de aritmetica si spuneți cate vizualizări si comentarii au avut editorialele dumneavoastră dintr-un an! Si dacă astăzi, postacul gazetei,TN nu deschidea cutia , credeți că s-ar fi obosit cineva să vă bage în seamă,? Apropo, nu sunteți din cele ce va spunea întruna i n postac „Alinutzele” si aveați si o lovitură celebră? Un postac ocazional, Îonut G.Ionescu medic veterinar de profesie

    • Medicii psihiatri , dupa un parcurs profesional mai lung , pot dobandi o asa-zisa boala indusa determinata de mediul de munca . Medicii veterinari sunt supusi aceluiasi risc ?

      • Răspunsul la dilema ta existențială, aproape identică cu societate kafkiana, o să rămână o nebuloasa! Asumați-va realitatea de postaci în sensul peiorativ, tie, lui TN, INNA si celorlalți ca voi ce încercați să mimati succesul si triumful semidoctismului! Am angajați cu mult mai mult umor ca si tine! Si ca să trăiești sentimentul ” identificării” medic- pacient, ar fi trebuit să ta fi înzestrat Dumnezeu cu puterea de a duce ” povara” a mai multor luni de școală, nu doar cât am avut eu vacanță! Îmi notez si fii sigura ca înainte de transformarea i reversibila am să strig după consiliere si ajutor! Deocamdată,nu mi s-a uscat cerneala pe diploma, sunt absolvent din promoția 2014! Probabil, așa cum tatăl meu îmi spunea citea Kafka prin 1978, fiind de vârstă lui, nu mai ai nicio șansă să te vindeci sau să progresezi! Rândurile de mai sus sunt rezultatul vorbelor de duh: ” culegi ce sameni si ești respectat cum respecți”! Replica ta? De valoarea redactorilor si postacilor GD! -0😂

    • Draga Ionut,ai dreptate!Mi se pare o stupizenie,draga,sigur ca daaa…Elena nu a inteles Kafka dar are ”tupeu”sa comenteze la gazeta??!!Pai,se poate asa ceva?Sigur ,ca nu!Ce sa mai… ,e limpede ca ea l-a inteles doar pe Dostoievski, cu Idiotul!Si apoi ”vezi ”tu, poate…nici nu stia ce ocupatii profesionale au avut bunicii lui,lucru absolut necesar pentru intelegere…Har Domnului, ca mie mi-a dat mama sa mananc cu lingurita Kafkas!Tu,George,Marius,cealalta Elena,sunteti evident postaci care insistati repetitivi in comentarii sa obtineti influenta semnificativa in formarea unei opinii, fiind evident rolul vostru de hiperbolizare pentru a crea imagine si ”notorietate”redactorilor gazete,nivelul unor comentatori, si mizati pe cresterea ponderii celor usor de influentat!.Si atunci,ma intreb, cine va mai ia in serios?Nu va place gazeta,redactorii,semidoctismul,bla,bla,bla….de ce mai insistati in comentarii?Seara buna tuturor!

      • Draga INNA, din ce in ce mai superficială si fara a avea minima analiza semantica si temporală a comentariilor! Eu si ceilalti nominalizați de tine suntem CITITORII! Orice eventuala intervenție, comică , scarbita, dezamăgită sau dezamăgitoare ( pentu voi) , e reactia cititorului la pozitiile semidocte, parazite, partizane cu orice preț, ale redactorilor unor gazeta! Postacii, cei care întinderi mana la sfarsitul zilei ( zilierii) sau la sfarsitul lunii-chenzinarii sunteti tu, TN, ” cealalta” Elena, pensionarul si Dumnezeu va mai stie! I-a incearca o analiza a faptului că cel mai comentat articol are cei mai puțini cititori!Postacii au încercat sa faca rating, noi ceilalti v-am ajutat! Dar o replică de genul „tu esti medicul” , ma face sa cred ca ati angajat ” negrii” de la scoala profesionala! Fara haz, daca erai atenta interventia veterinarului nu avea vreo legătură cu Elena care s-a băgat singura in ciorbă! ar avea o scuza in lupta ei ,inegala si fara sens,daca ar avea vreo rudă prin redactie! Reactia mea e doar revoltă la încercarea de prostire ( parcă nu sunt prostiti destul) a cititorilor! Si apropo, lăsați l pe Kafka sa se odihnească in pace!Nu e de voi!

        • Cata persuasiune…totul este numai in mintea si opinia ta cu cele doua ipostaze pentru mine, si cealalta Elena”,partea a redactiei”DAR IN ACELASI TIMP si postaci platiti.FALS!!!!.Suntem doua comentatoare de ani de zile la aceasta gazeta,fara nicio intentie si o facem in limita disponibaila a timpului nostru pentru simplu motiv- divertisment !Nu am nevoie de aprecieri,subaprecieri,ajutor material ,bla,bla,…nu ma intereseaza absolut deloc.ci pur si simplu iacasa!Esti magic..fabrici un neadevar.sincer….ne amuzi teribil!

          • Pe bune, INNNAAaa? Acesta e NUMELE rau, nu va ascundeti sub vreun pseudonim, tu si Elena, tiza mea?!!? Nu la voi, doua bine-intenționate ( de bună credinta😅), care va întâlniți la o cafea si cum aveti 30 de secunde libere, pac! La gazeta! Cam ce explicație aveti ca răspundeți oricarui COMENTARIU postat, Voi cei de buna credinta in maxim 20-30 de minute de la plasarea comentariului? „!!Ezista o esplicatie”, vorbă tizei noastre Leana lu’ Costel! ” Ziuă, cum ar pronunța susnumitul! Tu, TN, „Elena”, nu va ascundem dupa diferite pseudonime, Nuuuu! Elena , este primul meu prenume! Nu sunt colega de breaslă cu voi, nu am interese in vreo redactie din lume! Sunt doar o Mama si bunica, casnică, ma trezesc la 6.30 zilnic, o duc pe Andreea la scoala la 7.30, o iau de la scoală la 11.30, facem lecțiile apoi la 16.30 mă duc la grădinița sa-i recuperez pe ceilalti doi nepoți! Mai citeste prima fraza a articolului: „cei ce se ascund sub pseudonime”! Marius si-a postat acum ceva vreme NUMELE si Prenumele, Ionut-medicul veterinar asemenea, eu am postat cu NUMELE meu! Enceladus, satelitul a avut in marea majoritate, covârșitoare as putea spune, comentarii de bun simț, acide cand a fost nevoie! Din 20 de posturi la un jalnic articol Tu INNA, TN si Elena CEI CARE VA CUNOAȘTEȚI INTRE VOI, FACETI NOTA DISCORDANTA, si nu e un lucru rau, cu pozitiile celorlalti, care nu se cunosc! CONCLUZIA??POSTACUL, asa cum este definit in DEX, esti TU! Eu nu am absolut niciun motiv să ” persuasez ” pe cineva! Hai, spor la postat, faptul ca o faceți benevol e poate rezultatul calității muncii voastre! Evoluați, draga INNA, TN, Elena! Poate primiti ceva!

  9. Si să nu trec mai departe la treaba mea până nu fac o observație! Nu e greu de” ghicit ” ca TN si Elena sunteți tot voi, redacția! Ați învățat și șmecheria asta!

    • Draga Ionut, la o simpla constatare, daca esti absolvent de USAMV e de dedus ca ai fost dotat de la mama natura cu ceva inteligenta! Pai te cobori la nivelul a doi postaci , TN si Elena, cae acum doua zile se jigneu reciproc , doar pentru faptul ca mai aparuse cineva” Elena” si le dereglese directia editoriala? Doar atat!! La ce replici sa te astepti la nste postaci care au promovat ieri de la statutul de ” personal specializat de paza -fara armament” ! Nu ca nu are Faget pistoale, astia nu trec examenul psihologic, altfel erau de mult la ” productivi” nu la auxiliari!! Replici de piata mica, zona zarzavat!

    • pt doctorul veterinal al pestelui

      desteptl lui peste, dai copy paste si plagiezi citate sa te dai si tu interesant? Du te si scopeste un porc poate ti lasa tie ouale, sau fa injectii la niste gaini in zona ta rurala ca de acolo ai ip ul, poate faci si tu de vreo ciorba si nu mai esti frustrat sa scri comenturi. e dreptul fiecaruia sa scrie ce vrea si tu ca esti cititor si alina ca e ziarista. Eu cred ca esti un doctor frustrat si uitat te de la nas trei palme in jos ca eu cred ca ai doar un ou…ca si alti colegi din regn si parca se zice ca esti ranc…

      • Pensionar, …lu’ peste! La tine, postul de serviciu se refera articolul alinutzei! La cel ce se ascunde sub 4 pseudonime in 4 minute, atat te duce capul ! Ne închipuim si ne cuprinde mila, încercând sa ti ghicim trairirile si frustrarea cand tu, unul ce te crezi cel putin, inteligent😆 sa postezi semidoctismul cu ” veterinal- marinal”, apoi continuarea cu ” dudele” de pubertarism angoasant care nu stie ce e un copy-paste, sa u plagiat, atunci cand veterinarul foloseste corect ghilimelele! Trcia apoi la alt registru, scrii corect gramatical, te „transformi” in pensionarul oripilat ca a fost depisedat de singura lui grija si țelul existentei lui: Ziua Vîrstnicului! Prost patentat, coleg cu alinutzele , TN, …..! Susțin îndemnul lui Marius! ARDE-I LA BANI , FAGET! SAU MAI EFICIENT, GASESTE ALTII MAI CAPABILI😅😅😆 ( DE UNDE??!)

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

* Din respect pentru cititori, GorjDomino isi rezerva dreptul de a elimina comentariile injurioase la adresa persoanelor vizate in articole, si nu numai, care contin greseli gramaticale evidente, ori care ataca demnitatea tuturor celor in cauza.