Peste 100 de membri în comisiile de negociere și privatizare. CEO, în TOP! Află cu cât sunt PLĂTIȚI!

vlad-grigorescu

Actualul ministru al Energiei, Victor Grigorescu, este acuzat de fostul șef al privatizărilor și fost supraveghetor CEO, Gabriel Dumitrașcu, că și-a angajat camarila în toate companiile energetice de stat.

gabriel-dumitrascu

Printre altele, Gabriel Dumitrașcu, într-un interviu pentru ziarul Bursa, dezvăluie că Victor Grigorescu a numit peste 100 de oameni în consiliile de administrație și supraveghere, la CE Oltenia, Hidroelectrica și Nuclearelectrica. Toți aceștia sunt plătiți cu 3.000 de lei lunar.

Indemnizații grase!

Iată o parte din acuzațiile fostului șef al OPSPI: „Aţi continuat «consolidarea unui mediu de integritate» în energie numindu-vă toţi secretarii de stat în consiliile de administraţie ale companiilor listate (Electrica-doi secretari de stat, Romgaz-un secretar de stat). Chiar aveţi convingerea că acolo era cea mai mare nevoie de ei? Asumarea răspunderii şi profesionalismul trebuiau demonstrate prin numirea acestora în consiliile de administraţie ale companiilor în dificultate (CE Hunedoara, CE Oltenia, ELCEN, CN Uraniu). Dar obiectivul nu-l reprezenta aportarea competenţelor personale la redresarea societăţilor, ci încasarea unor indemnizaţii «grase». Aşa i-aţi adus pe toţi secretarii de stat în posibile conflicte de interese. Urmarea, secretarul de stat pe energie nu semnează pentru problemele pe energie fiind administrator la Electrica, iar secretarul de stat în sectorul petrol şi gaze naturale nu semnează pentru problemele pe gaze fiind administrator la Romgaz.
Aţi declarat la începutul mandatului că veţi fi transparent, drept demonstraţie aţi publicat lista administratorilor «moşteniţi» la companiile din energie. De ce nu aţi continuat transparentizarea şi după acest moment? Să nu se vadă pe cine aţi numit şi să nu apară întrebările, pe ce criterii? La fel de interesant ar fi să vedem şi lista celor peste 100 de membri în comisiile de privatizare sau negociere de la CE Oltenia(!), Hidroelectrica şi Nuclearelectrica, unde primesc lunar 3000 de lei, nu se ştie şi nu se vede pentru ce activitate. Desigur, că din aceste comisii faceţi parte şi dumneavoastră şi secretarii de stat, că doar vă obligă atribuţiile de serviciu!”

loading...

Citește și

cariera-mare-bani

Sindicatele CEO INSISTĂ pentru MAJORAREA primelor angajaţilor companiei!

Angajaţii CEO merită o primă mai mare, spun liderii organizaţiilor sindicale. Aceştia aşteaptă de la …

Un comentariu

  1. daca-i obliga atributiunile de serviciu de ce suunt platiti?

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

* Din respect pentru cititori, GorjDomino isi rezerva dreptul de a elimina comentariile injurioase la adresa persoanelor vizate in articole, si nu numai, care contin greseli gramaticale evidente, ori care ataca demnitatea tuturor celor in cauza.