duminică , 4 decembrie 2016 - 12:12

Ponta și Călinoiu s-au pupat! Unde a avut loc întâlnirea de TAINĂ

ponta-calinoiu

Ex-preşedintele Consiliului Judeţean Gorj, Ion Călinoiu, în prezent candidat independent pentru un post de deputat, s-a întâlnit, vineri după-amiază, cu fostul premier Victor Ponta.
Potrivit unor surse, Ponta i-a cerut lui Călinoiu să renunţe la candidatură, însă acesta a refuzat și i-ar fi spus că încercări similare de a-l scoate din cursă a avut și Cârciumaru.

Ion Călinoiu ar fi insistat să se vadă cu Victor Ponta, după întâlnirea pe care fostul premier a avut-o cu activul PSD din județ, pentru a-i cere explicații pentru excluderea sa de pe lista partidului.
Întâlnirea ar fi avut loc, după cum menționează surse din interiorul PSD, pe strada Mihai Eminescu, cea de lângă Teatrul ”Elvira Godeanu”, din imediata apropiere a sediului de campanie al lui Călinoiu. Cei doi s-au pupat, iar discuția a durat câteva minute, Ponta fiind în mare grabă, însă au reușit să lămurească câteva lucruri legate de competiția dintre Ciocea și Călinoiu pe de o parte și candidații PSD pe de altă parte. Ponta i-a spus lui Călinoiu că nu are nici o implicare în excluderea sa de pe liste ci, din contră, a încercat să-l lămurească pe Dragnea că soluția instanței, în dosarul Călinoiu, nu echivalează cu o condamnare, fiind vorba despre amânarea aplicării unei pedepse. Ponta i-ar fi sugerat lui Călinoiu să se retragă din cursa electorală, amintindu-i faptul că postul de președinte executiv al PSD Gorj încă îi aparține.

loading…




loading...

Citește și

porumbel

BARBARISM INCREDIBIL! SURSE: 50 de PORUMBEI, făcuţi CIULAMA de EDILII de la PRIMĂRIA ORAŞULUI! Păsările au fost prinse în podul ŞCOLII

SURSE: Situaţie halucinantă la Ţicleni! Primarul şi viceprimarul localităţii sunt acuzaţi au pus-o de un …

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

* Din respect pentru cititori, GorjDomino isi rezerva dreptul de a elimina comentariile injurioase la adresa persoanelor vizate in articole, si nu numai, care contin greseli gramaticale evidente, ori care ataca demnitatea tuturor celor in cauza.