duminică , 4 decembrie 2016 - 5:54

Ponta, sub control judiciar. Acuzat că ar fi luat 220.000 de euro!

ponta-1

Fostul premier Victor Ponta a fost pus sub control judiciar, pentru o perioadă de 60 de zile, de către procurorii DNA Ploieşti, în dosarul în care a fost audiat marţi. Potrivit unui comunicat de presă al DNA, Victor Ponta este urmărit penal într-un nou dosar, pentru folosirea influenţei ori autorităţii în scopul obţinerii pentru sine ori pentru altul de bani, bunuri sau alte foloase necuvenite şi complicitate la infracţiunea de spălare de bani.




„Procurorii din cadrul Direcției Naționale Anticorupție – Serviciul teritorial Ploiești au dispus punerea în mișcare a acțiunii penale și luarea măsurii controlului judiciar pe o durată de 60 de zile, începând de la data de 6 septembrie 2016, față de următorul inculpat:

PONTA VICTOR VIOREL, la data faptelor președinte al unui partid, în sarcina căruia s-au reținut infracțiunile de:

– folosire a influenței ori autorității în scopul obținerii pentru sine ori pentru altul de bani, bunuri sau alte foloase necuvenite,
– complicitate la infracțiunea de spălare de bani.

În ordonanța procurorilor se arată că, în cauză există aspecte din care rezultă suspiciunea rezonabilă ce conturează următoarea stare de fapt:
Pentru desemnarea drept candidat pe listele unui partid politic a unui om de afaceri, într-un colegiu electoral în care formațiunea politică să aibă certitudinea că va obține mandatul pentru care se candida, Ponta Victor Viorel, în calitatea sa de președinte al respectivului partid politic, și-a folosit autoritatea pentru confirmarea propunerii acelui om de afaceri pe lista de candidați. Confirmarea propunerii a fost făcută de Ponta Victor Viorel în scopul obținerii de foloase ce nu i se cuveneau, constând în plata sumei de 220.000 euro, necesară organizării unei vizite în România a unei personalități politice străine. Se urmărea astfel ca, prin mediatizarea unor întâlniri alături de personalitatea care beneficia de notorietate internațională, Ponta Victor Viorel să câștige capital electoral, în condițiile în care, în cursul anului 2012, potrivit calendarului electoral, urmau să aibă loc alegeri locale și parlamentare. Suma de 220.000 de euro a fost obținută prin persoane interpuse, de la omul de afaceri plasat pe un loc eligibil. (…) Ca urmare a primirii foloaselor necuvenite constând în plata sumei de 220.000 euro necesară obținerii de capital electoral pentru Ponta Victor Viorel și pentru formațiunea politică reprezentată de către acesta, conform înțelegerii avute, omul de afaceri a fost confirmat, de către președintele partidului, Ponta Victor Viorel, drept candidat al partidului, în cadrul unui colegiu electoral din județul Prahova. Confirmarea listei cu propunerile candidaturile pentru ocuparea funcției de deputat sau senator, înaintate de organizațiile județene sau de sector ale partidului, intra în atribuțiile lui Ponta Victor Viorel, în calitate de președinte, conform statutului formațiunii politice. În urma alegerilor, omul de afaceri a și dobândit calitatea de deputat în Parlamentul României”, se arată în comunicatul DNA.

Ponta: „Voi contesta”

Victor Ponta a scris un mesaj pe pagina sa de Facebook, unde a anunţat că va contesta decizia procurorilor. „Aceasta este o informaţie «pe surse» neadevărată – nu m-a acuzat nimeni că am primit 220.000 ( sau orice altă sumă de bani)! Decizia procurorilor a fost următoarea «să nu fac declaraţii în mass media referitoare la obiectul cauzei sau aprecieri la adresa procurorilor care instrumentează cauza, la celelalte persoane cercetate în cauză, precum şi la martorii audiaţi» -Această măsură o voi contesta mâine (azi, n. red.) în faţa judecătorilor de la ICCJ! După decizia ICCJ voi putea să îmi expun punctul de vedere şi să îmi demonstrez nevinovăţia!”, a scris Ponta pe Facebook.



loading...

Citește și

psd-balesti1

Cetățenii din Bălești votează PSD!

Echipa Partidului Social Democrat Gorj a ajuns și în comuna Bălești! Candidații PSD Gorj pentru …

Un comentariu

  1. Oricat l-ati urâ pe Ponta, cum să spui că a luat 220 de mii de euro? Inclusiv DNA spune ca banii i-a luat Blair, nu Ponta. Ponta e acuzat ca a luat aplauze. Voi sunteti presă?

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

* Din respect pentru cititori, GorjDomino isi rezerva dreptul de a elimina comentariile injurioase la adresa persoanelor vizate in articole, si nu numai, care contin greseli gramaticale evidente, ori care ataca demnitatea tuturor celor in cauza.