luni , 25 septembrie 2017 - 21:46

Primești BANII înapoi, de la FISC! Vezi condițiile!

Şapte categorii de contribuabili vor beneficia de anularea contribuţiei de asigurări sociale de sănătate datorată începând din 2012 şi până în prezent, potrivit unei legi publicate săptămâna trecută în Monitorul Oficial. Cei care au plătit deja contribuţia la Fisc vor putea solicita restituirea banilor, dacă nu au alte datorii către bugetul de stat. Potrivit avocatnet.ro, conform legii 205/2015 se anulează contribuţia de asigurări sociale de sănătate datorată începând cu 1 ianuarie 2012 până pe 31 ianuarie 2015.

Iată cine sunt beneficiarii: Copiii până la vârsta de 18 ani, tinerii de la 18 ani până la vârsta de 26 de ani dacă au fost elevi, absolvenţii de liceu până la începerea anului universitar, dar nu mai mult de trei luni de la terminarea studiilor, ucenici sau studenţi. Dacă au realizat venituri din salarii sau similare salariilor, venituri din activităţi independente, venituri din activităţi agricole, silvicultură şi piscicultură, pentru aceste venituri nu se anulează contribuţia. Tinerii cu vârsta de până la 26 de ani care au provenit din sistemul de protecţie a copilului. Dacă au realizat venituri din salarii sau asimilate salariilor, venituri din activităţi independente, venituri din activităţi agricole, silvicultură, piscicultură şi pentru cele acordate în baza legii privind venitul minim garantat, pentru aceste venituri nu se anulează contribuţia; Soţul, soţia şi părinţii care nu au avut venituri proprii şi care se aflau în întreţinerea unei persoane asigurate; Persoanele persecutate politic de fostul regim comunist; Persoanele cu handicap, pentru veniturile acordate privind protecţia şi promovarea drepturilor persoanelor cu handicap, dacă nu au realizat venituri asupra cărora s-a datorat contribuţia; Bolnavii cu afecţiuni incluse în programele naţionale de sănătate, până la vindecarea respectivei afecţiuni, dacă nu au realizat venituri asupra cărora s-a datorat contribuţia;

Copyright (C) http://extranews.ro . Read more at http://extranews.ro/veste-buna-se-dau-banii-inapoi-pe-ultimii-4-ani-te-incadrezi/ .

 

loading...

Citește și

Accident pe strada Barajelor!

La data de 22 septembrie a.c., Poliția Municipiului Târgu-Jiu a fost sesizată prin apelul 112, …

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

* Din respect pentru cititori, GorjDomino isi rezerva dreptul de a elimina comentariile injurioase la adresa persoanelor vizate in articole, si nu numai, care contin greseli gramaticale evidente, ori care ataca demnitatea tuturor celor in cauza.